Teme pentru ZMT
În prima jumătate a lunii decembrie, comitetul care a organizat Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) de la Köln a anticipat temele următoarelor trei ediţii ale evenimentului, teme care au fost alese de însuşi papa Benedict al XVI-lea. La nivel diecezan, tinerii din lumea întreagă vor medita în 2006 asupra temei "Făclie pentru paşii mei e cuvântul tău şi lumină pentru cărările mele" (Ps 119,105), iar în 2007 vor fi meditate cuvintele evanghelistului Ioan: "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34). Cea de a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului, programată să se desfăşoare în 2008 la Sydney (Australia), în perioada 15-20 iulie, va avea ca temă fraza din primul capitol din Faptele Apostolilor: "Veţi primi o putere de la Duhul Sfânt şi îmi veţi fi martori" (Fap 1,8). Tema aleasă pentru 2008 a fost o surpriză, deoarece episcopii australieni făcuseră propunerea: "Ia-ţi crucea şi urmează-mă!" (Mt 10,38), după cum rezultă din situl oficial al ZMT 2008 (www.wyd2008.org). Acest sit, lansat la sfârşitul lunii octombrie, conţine primele informaţii referitoare la organizare, în principal aspectele tehnice de cooptare a voluntarilor şi a binefăcătorilor. (Pr. Felix Roca)
Muzica sacră
Congregaţia pentru Cultul Divin a organizat, în ziua 5 decembrie, un seminar de muzică sacră, pentru a marca cea de-a 42-a aniversare a documentului conciliar Sacrosanctum concilium. În cadrul manifestării, s-au alternat conferinţe cu momente muzicale, totul desfăşurându-se în aula sinodală din Vatican. S-a vorbit despre muzica sacră şi despre participarea liturgică, despre rolul muzicii în înculturare, despre cântecele gregoriene, despre tema muzicii corale. Sacrosanctum Concilium, document promulgat de papa Paul al VI-lea la 4 decembrie 1963, a fost unul dintre primele şi cele mai importante roade ale Conciliului Vatican II, stabilind cadrul pentru amplele reforme liturgice ce au urmat începând din anii 1960. În 2003, când se aniversau 40 de ani de la publicarea documentului, papa Ioan Paul al II-lea îndemna Congregaţia pentru Cultul Divin să încurajeze revigorarea tradiţiei muzicii liturgice catolice. Defunctul pontif scria că "muzica sacră este un mijloc privilegiat de facilitare a participării active a credincioşilor la celebrări".
Limba latină
Papa Benedict al XVI-lea încurajează folosirea limbii latine, în special de către tineri, cu folosirea de noi metodologii. Papa a făcut această propunere la 28 noiembrie, când i-a salutat pe participanţii la o întâlnire organizată de Fundaţia "Latinitas", o instituţie a Vaticanului care promovează limba oficială a Bisericii Catolice de rit latin. Sfântul Părinte s-a adresat audienţei în limba latină şi i-a felicitat pe câştigătorii concursului "Certamen Vaticanum", o competiţie internaţională de proză şi poezie latină. Papa a spus că fundaţia trebuie să se asigure că limba latină continuă să fie o parte a vieţii de zi cu zi a Bisericii, pentru ca înţelegerea multora dintre comorile ei să nu se piardă. Fundaţia "Latinitas", înfiinţată de papa Paul al VI-lea în 1976, are un dublu scop de promovare, pe de o parte, a studierii limbii latine şi a literaturii clasice şi creştine şi, pe de altă parte, a folosirii şi răspândirii limbii latine prin publicarea de cărţi în această limbă. Fundaţia are o publicaţie ce apare de patru ori pe an, Latinitas, şi organizează anual competiţia "Certamen Vaticanum". Fundaţia a publicat, de asemenea, un dicţionar, Lexicon Recentis Latinitatis, care conţine peste 15.000 de neologisme traduse în latină.
Dialog
Papa Benedict al XVI-lea i-a primit la 15 decembrie, la Vatican, pe membrii Comitetului Mixt de Coordonare a Comisiei Internaţionale de Dialog Teologic dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă. La începutul discursului, papa şi-a exprimat bucuria privind reluarea dialogului după anii de "serioase dificultăţi interne şi externe". La 12 septembrie 2005, patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a făcut cunoscută hotărârea Bisericilor Ortodoxe de reactivare a comisiei, hotărându-se atunci ca o primă întâlnire să aibă loc la Roma între 13 şi 16 decembrie 2005. Sfântul Părinte a subliniat faptul că dialogul reluat va aborda "pe de o parte eliminarea diferenţelor care au rămas, şi pe de altă parte susţinerea dorinţei fundamentale de a face tot posibilul pentru restabilirea comuniunii depline". Comitetul Mixt de Coordonare are 21 de membri: 10 catolici şi 11 ortodocşi. Este condus de mitropolitul Ioannis de Pergamo, din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, şi de cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine. Aceştia conduc şi Comisia Internaţională de Dialog Teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe.
Arhiepiscopie Majoră
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), a fost, până la 16 decembrie, Biserică Mitropolitană, în terminologia canonică răsăriteană. Începând de vineri, 16 decembrie, BRU este Biserică Arhiepiscopală Majoră, statut canonic care îi măreşte libertatea de decizie. Biroul de Presă al Vaticanului a anunţat: "Sfântul Părinte a ridicat Biserica Mitropolitană "sui iuris" Greco-Catolică Română la gradul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi, în acelaşi timp, l-a promovat pe Excelenţa sa Lucian Mureşan la demnitatea de arhiepiscop major de Făgăraş şi Alba-Iulia al românilor". Biserica Română Unită face parte din Bisericile Catolice de tradiţie răsăriteană. Numeric, Biserica Greco-Catolică din România este a cincea Biserică, după Biserica Greco-Catolică Ucraineană (care are peste patru milioane de credincioşi), Biserica Siro-Malabareză, Biserica Maronită şi Biserica Greco-Catolică Melchită. În acest moment, statutul canonic al Bisericii Greco-Catolice din România este identic cu cel al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina.
Raport Kolping
După adunarea generală a Organizaţiei Kolping din România, care a avut loc la Mediaş, în zilele de 25 şi 26 noiembrie 2005, a fost redactat un raport al praesesului central, semnat de Mons. Csiki Denes. Potrivit acestui raport, printre evenimentele mai importante pentru membrii Kolping au fost: inaugurarea şi predarea în folosinţă a casei Kolping din Oradea, care a fost renovată şi extinsă; exerciţii spirituale pentru membrii Kolping la Centrul Manresa din Cluj-Napoca; întrunirea consiliului director la Sighişoara în 11-12 martie 2005; întrunirea consiliului director la Bacău în 27-28 mai 2005. La finalul raportului sunt propuneri pentru buna desfăşurare în viitor a activităţii acestei organizaţii.
Sfinţiri de diaconi şi preoţi
Prin impunerea mâinilor Mons. Francesco Marino, episcop de Avellino (Italia), în ziua de 7 decembrie 2005 au fost sfinţiţi diaconi în sanctuarul şi Parohia "Santa Maria delle Grazie" - Avellino, Mihai Saraciu (Băluşeşti, NT) şi Cristian-Vasile Paval (Suceava). În ziua de 7 ianuarie, Daniel Gălăţeanu (Buzău), Cristian Lupu (Bacău) şi Samiras-Gabriel Brahas (Paşcani), aparţinând tot Ordinului Fraţilor Minori Capucini, vor fi hirotoniţi preoţi în biserica "Sacro Cuore" din Benevento (Italia) prin impunerea mâinilor Mons. Domenico Sorrentino, episcop de Assisi. În ziua de 8 ianuarie, Botezul Domnului, noii preoţi vor celebra prima sfânta Liturghie în conventele unde activează: Daniel Gălăţeanu la Arienzo - Conventul "Santa Maria Degli Angeli", Cristian Lupu la Pozzuoli - "Santuario San Gennaro alla Solfatara" şi Samiras-Gabriel Brahas la Avellino - "Santuario Santa Maria delle Grazie".
Padre Pio în română
Recent a fost făcută traducerea în limba română a sitului dedicat sfântului Pius din Pietrelcina, cunoscut mai ales cu numele de Padre Pio. Adresa de internet la care poate fi vizitat acest sit este: www.padrepio.catholicwebservices.com/rumeno/index.htm.