Pr. Eugen Blaj relatează câteva dintre dificultăţile şi bucuriile vieţii de misionar îndemnând la solidaritate cu "fraţii noştri mai mici".

În noiembrie 1999, pr. Eugen Blaj şi pr. Pavel Chelaru au plecat ca misionari în Kenya. Iniţial, ei şi-au desfăşurat activitatea misionară în Dieceza de Nyahururu, susţinuţi fiind de Dieceza de Padova. În noiembrie 2001, pr. Isidor Mârţ s-a alăturat pr. Eugen Blaj. La 28 aprilie 2002 au preluat misiunea Maikona, aflată în Dieceza de Marsabit, în deşertul Chalbi, din nordul Kenyei. Misionarii lucrează în mijlocul triburilor nomade gabra şi borana. În noiembrie 2004, pr. Victor Osoloş s-a alăturat pr. Eugen Blaj, pr. Isidor Mârţ întorcându-se în ţară. Împreună cu pr. Victor au plecat şi doi studenţi ai Institutului Teologic din Iaşi, Ioan Oancea şi Cristian Pişta, pentru anul pastoral în misiune, întorcându-se în mai 2005.

* * *

În mod obişnuit, o dată pe lună, vizităm comunităţile mai îndepărtate de misiune (peste 10 km), împreună cu asistenta medicală, care lucrează atât ca doctoriţă cât şi ca moaşă şi catehetă, pentru clinica ambulantă şi pentru bolnavi. Prin clinica ambulantă vreau să spun imunizarea (vaccinarea) copiilor, care ar trebui să fie completă până la 5 ani, şi consultaţiile acordate femeilor însărcinate pentru a urmări creşterea normală a copilului. Tot cu ajutorul clinicii ambulante sunt îngrijiţi şi bolnavii din cătunele în care ajungem. Credincioşii noştri sau lumea de la noi are nevoie de multă imaginaţie pentru a-şi închipui cum, în mijlocul deşertului, uneori nu există nici măcar un copac pentru a agăţa cântarul pentru sugari, iar vântul suflă cu atâta intensitate încât zboară nu numai hârtiile, ci şi caietele de înregistrare cu cei vaccinaţi sau registrele de tratament.

Ajunşi în cătun, sub un copac, ne oprim şi aşteptăm să vină lumea. Vântul care suflă încontinuu umple totul de praf, soarele arzător face viaţa patetică, însă din iubire faţă de lumea aceasta şi faţă de Cristos, suntem prezenţi cu regularitate în aceste comunităţi pierdute în deşertul Chalbi. Fotografiile sunt insuficiente pentru a vă forma o imagine, pentru că, deşi revelează activităţile noastre, nu reuşesc să redea cu adevărat condiţiile reale în care lucrăm.

Puneţi pe lângă toate acestea o grămadă de lume care vrea să ajungă în cătunele de nomazi unde mergem cu clinica ambulatorie. Evident că nu este loc suficient pentru toţi. Ei nu înţeleg lucrul acesta, pentru că unica maşină care merge în locurile acestea este cea de la

misiune şi ei nu trebuie să plătească transportul. Este nevoie de caracter pentru ca să convingi lumea simplă din deşert, dar este nevoie de caracter, de asemenea, pentru a fi întotdeauna prietenul lor, întrucât fără prietenie nu există o poartă pentru evanghelizare. Prietenia cu ei este lichidul amniotic pentru catehizare, adică transmiterea credinţei în Cristos.

Cred că ajutorul dat lumii din partea misiunii în domeniul educaţiei, al sănătăţii, al dezvoltării de orice tip ajută lumea de la noi să înţeleagă rostul nostru acolo în misiune.

Eu cred că toată filozofia misiunii este schimbată prin schimbarea unui singur cuvânt: pentru schimbat cu o conjuncţie: "cu". Nu suntem acolo pentru a lucra pentru lumea de acolo, ci împreună cu lumea de acolo. Nu suntem noi bogaţii care dăm şi facem, ci suntem parte din acea comunitate, simpli şi umili, învăţăm să trăim cu ei, să transmitem valorile noastre spirituale, să învăţăm de la ei valorile lor spirituale şi să trăim împărtăşind cu ei viaţa, sub toate aspectele ei.