La Iaşi, în luna decembrie regizorul Benoit Vitse a pus în scenă piesa Evangheliştii, după Alina Mungiu-Pippidi. Un spectacol murdar, interzis celor sub 16 ani, care batjocoreşte cele mai sfinte persoane ale creştinismului, dat ostentativ în timpul când creştinii se pregăteau pentru sărbătoarea Crăciunului.
Autoarea tratează modul în care s-au scris textele sfinte: Evangheliile ca fals, ca produs al unor tineri (evangheliştii), crescuţi într-o vreme antică, dezgustătoare şi desfrânată dintr-o academie grecească din Asia Mică de sub stăpânirea romană. Isus e un simplu povestitor, cel care e plătit să relateze istoria; identitatea lui e deformată, murdărită... Pavel îi plăteşte pe toţi pentru a scrie evangheliile frumos; la final, pentru a se păstra secretul, acesta îi otrăveşte pe apostoli, iar pe Isus îl înjunghie; astfel nu Cristos moare pe cruce, ci Baraba. Spectacolul prezintă scene dezgustătoare şi personaje dezbrăcate pe scenă. Viaţa lui Cristos este batjocorită; sunt terfelite cele mai importante învăţături creştine.
Înainte de premiere, Bisericile Ortodoxă şi Catolică au adoptat o poziţie tranşantă faţă de spectacol. "Considerăm piesa de referinţă drept atentat la morala publică, drept indecenţă gravă deghizată în "artă", un atentat la credinţa în Dumnezeu, o batjocorire a celor mai sfinte persoane: Isus, Maria, apostolii, se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei de Iaşi. În timpul reprezentărilor mai mulţi tineri şi adulţi au protestat în tăcere sau cu lumânări aprinse în faţa sălii de teatru. "Suntem o ţară de ţărani, avem puţine contacte cu Occidentul şi nu ne-am învăţat că valorile pot fi discutate. La noi catehismul sau ideologia partidului erau acceptate fără a fi discutate. Deci este o reacţie ţărănească", a replicat autoarea faţă de protestele la adresa piesei Evangheliştii.
Piesa e scrisă de vreo zece ani şi ceva, dar nu s-a jucat. Datorită subiectului tratat, teatrele în general au refuzat montarea ei. S-a jucat doar în Ungaria prin 1993. În România, datorită vulgarităţii scenelor, avându-l protagonist pe Cristos, regizorii şi actorii au refuzat să monteze sau să joace asemenea roluri. În cele din urmă s-a montat şi s-a jucat la Iaşi cu actori studenţi în perioada 3-12 decembrie.
În faţa protestelor şi criticilor venite din partea Bisericii şi a societăţii, regizorul, autoarea şi unii jurnalişti, prefăcându-se că au fost impresionaţi plăcut, au făcut apel la: "libertatea de expresie", "simţul estetic", "libertatea de exprimare", "demers artistic", acuzându-i pe cei care au îndrăznit să spună că se simt jigniţi că nu au văzut spectacolul, că vor să cenzureze, că trăiesc într-o "atmosfera de ev mediu", că sunt "tradiţionalişti retrograzi", "antidemocratici", "fundamentalişti creştini", subliniind că spectacolul a fost doar "un act de cultură", că Biserica le-a făcut reclamă pe gratis, că toţi cei ofensaţi au opţiunea de a nu viziona spectacolul, că oamenii Bisericii ar face bine să-şi vadă de treaba lor, să nu se amestece, că doar piesa a câştigat, în 1992, premiul "Uniter" etc.
Toate acestea au ridicat şi ridică întrebări care au rămas fără răspuns. Poate cineva să insulte credinţa altuia şi să nu i se atragă atenţia?
Ateneul din Iaşi e subvenţionat din banii publici. Este corect sa-ţi fie insultată credinţa pe banii tăi şi apoi să fii considerat retrograd, intolerant, din evul mediu?
Ar îndrăzni autoarea să publice o piesă similară sau ar putea regizorul să facă un spectacol batjocură la alte culturi sau religii? S-ar grăbi oare "Uniter"-ul să premieze o asemenea piesă cu tot atâta elan muncitoresc? Nu cumva lipsa de curaj arată că singura care mai poate fi batjocorită e religia creştină?
Idealul moral reprezentat de Isus este singurul reper care a mai rămas curat în lumea noastră. Oricât de legaţi am fi de valorile democraţiei, există totuşi nişte limite de bun simţ, care nu pot fi depăşite fără a deranja.
Nu se poate trece cu vederea că sub stindardul libertăţii de exprimare se cultivă subcultura, se încearcă inversarea sistemului de valori, numirea binelui rău şi a răului bine, dărâmarea oricărei valori, mai ales dacă e creştină, promovându-se îndoiala, libertinajul, cultura morţii, minimalizarea rolului familiei, murdărirea întregii noastre vieţi...
Ce să mai înţelegem din toate nonvalorile promovate cu atâta neruşinare? Suntem invitaţi să le înghiţim ca valori culturale!
"Vacanţa Mare", "La bloc", "Trăsniţi în NATO", "Ciao, Darwin!" şi altele de genul acesta cu care ne delectează televiziunile reprezintă tot atâtea mostre de "acte artistice libere", de gunoaie, de lipsă a limitelor, a bunului simţ.