de Paul Claudel
Amiază e, biserica o văd deschisă,
Voi intra Fecioara Maică, nu spre a mă ruga.
N-am nimic să ofer şi nici ca să cerşesc.
Vin, Maică, numai ca să te privesc.
Să te privesc, şi fericit să plâng, să ştiu
Că eşti aici şi eu sunt al tău fiu.
O clipă doar, când toate stau pe loc,
Să fiu cu tine, Maică, la un loc.
Fără nimic a spune, să privesc faţa ta,
Lăsând inima-n propriul ei limbaj a cânta.
Tăcut să cânte-adâncul inimii prea pline,
Cum mierla ce deodată spre înălţime vine.
Fiindcă frumoasă eşti şi nepătată
Femeia în har ceresc redată.
În slava lui, ca-ntr-un mugur al său,
Aşa cum ieşi din mâinile lui Dumnezeu.
Aşa cum eşti, neprihănită, de nespus,
Maică a nădejdii şi a rodului, Isus.
Femeie-n veci, edenul cald, uitat,
Cu ochi ce inima ne-o liniştesc deodat'.
Pe mine tu şi ţara mi-ai salvat
Şi asta n-o uit niciodat'.
Când toate-n zări se prăbuşeau, tu ai venit,
Dezastre, moarte ai oprit.
Amiaza e şi, fiindcă suntem azi
Şi eşti aici, în astă clipă de amiazi.
Fiindcă eşti, Marie maică, atât de sus,
Slăvită fii, o Maică a lui Isus!
(La Voerge a midi din Poemes de guerre, 1914-1916)
Traducere de Al. Husar
