Membrii Consiliului Prezbiteral s-au întâlnit la sediul Episcopiei de Iaşi, miercuri, 8 noiembrie. Au participat 32 de membri.
Anul Bibliei în lumina constituţiei dogmatice Dei Verbum
După ce PS Petru Gherghel a deschis întrunirea printr-o rugăciune, pr. Lucian Păuleţ a citit un text din Scrisoarea întâi către Corinteni legat de Biserică, trupul mistic.
Pr. Cristinel Fodor a făcut o dare de seamă cu privire la Anul Bibliei: o analiză a ceea ce s-a făcut şi propuneri pentru viitor, în cadrul primului punct al ordinii de zi: Coordonate pentru Anul Pastoral 2006/2007 - Anul Bibliei în lumina constituţiei dogmatice Dei Verbum. PS Petru Gherghel a vorbit despre planul pastoral pentru noul An al Bibliei. În acest sens a pregătit o scrisoare pastorală care va fi trimisă tuturor parohiilor.
În scrisoare este prevăzut că timpul Adventului va fi dedicat aprofundării constituţiei dogmatice Dei Verbum, în timpul Postului Mare se va aprofunda Evanghelia după sfântul Luca, iar timpul de peste an va fi dedicat marilor figuri prezente în Sfânta Scriptură. Catehezele urmează să fie prezentate fie la finalul sfintei Liturghii, fie la catehezele obişnuite, fie în cadrul catehezelor stabilite pentru diverse grupuri.
"Depinde de cel care oferă pâinea", s-a subliniat în cadrul discuţiilor, punându-se accentul că preoţii implicaţi în pastoraţie trebuie să pregătească bine catehezele.
La punctul legat de Formarea la viaţa consacrată şi sacerdotală, în Seminarul Minor şi Seminarul Major. Evenimente istorice - început şi aniversar s-a precizat că se fac demersuri pentru integrarea Seminarului în Universitatea de stat.
PS Aurel Percă a vorbit despre Seminarul Minor: după 12 ani clădirea este gata, cursurile începându-se anul acesta în noua clădire. La 26 noiembrie: consacrarea altarului şi sfinţirea întregului complex. Pr. Anton Săboanu a completat arătând că sunt şase preoţi şi opt surori care lucrează în seminar, sunt profesori comuni la liceu şi seminar; a precizat că totul a intrat în normal. La 23 noiembrie va fi o celebrare şi conferinţe cu ocazia a 50 de ani de la redeschiderea Seminarului Major.
S-a vorbit şi despre necesitatea unei pastoraţii vocaţionale în parohii.
În octombrie 2004 a fost făcută ultima aşezare a stipendiilor. S-au adus la zi stipendiile care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2007.
Chestiuni administrative, de organizare, de actualitate, de raportare la problemele actuale ale societăţii, datoriile decanilor şi ale preoţilor au încheiat întâlnirea membrilor Consiliului Prezbiteral.
Pr. Cornel Cadar
* * *
Consiliul Prezbiteral, voit de Conciliul Vatican II, este format din reprezentanţi ai tuturor preoţilor din dieceză, ca "senat al episcopului", cu "datoria de a-l ajuta pe episcop în conducerea diecezei, conform dreptului, pentru ca să fie promovat în cel mai înalt grad binele pastoral al porţiunii poporului lui Dumnezeu încredinţată episcopului" (can. 495 ? 1). În Consiliul Prezbiteral din Dieceza de Iaşi sunt 32 de membri (dintre care 12 sunt şi membri ai Colegiului Consultanţilor), 16 sunt de drept; câte un paroh din fiecare decanat şi doi vicari din întreaga dieceză au fost aleşi de către preoţi; patru membri au fost numiţi de către episcop.
* * *
"Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieştile Scripturi, după cum a venerat şi însuşi trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească pâinea vieţii atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu cât şi de la aceea a trupului lui Cristos şi să o dea credincioşilor" (Dei Verbum, 21).
"Astfel, prin citirea şi prin studierea cărţilor sfinte "cuvântul lui Dumnezeu să alerge şi să fie preamărit" (2Tes 3,1) şi comoara revelaţiei încredinţată Bisericii să umple tot mai mult inimile oamenilor. După cum din frecventarea asiduă a misterului euharistic sporeşte viaţa Bisericii, tot astfel se poate spera un nou impuls de viaţă spirituală dintr-o creştere a veneraţiei faţă de cuvântul lui Dumnezeu care "rămâne în veac" (Is 40,8; cf. 1Pt 1,23-25)" (Dei Verbum 25).