Întâlnirea persoanelor consacrate care activează în Dieceza de Iaşi a avut loc la Tămăşeni duminică, 2 octombrie. În fiecare an, aşa cum s-a obişnuit, în luna octombrie are loc întâlnirea persoanelor consacrate care activează în dieceză. După mai multe întâlniri la sanctuarul de la Cacica, iar anul trecut la Săbăoani, anul acesta întâlnirea s-a desfăşurat la Tămăşeni.

Momentul central al întâlnirii a fost sfânta Liturghie (ora 11.00), prezidată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal cu viaţa consacrată, căruia i s-au alăturat şapte preoţi, zeci de persoane consacrate şi sute de credincioşi din Parohia Tămăşeni.

În cadrul predicii, pr. Alois Fechet a scos în evidenţă rolul persoanelor consacrate în viaţa Bisericii şi bogăţia pe care acestea o reprezintă pentru dieceză. La oferirea darurilor au fost aduse la altar: un potir, pâine şi vin, Sfânta Scriptură, o lumânare aprinsă, un glob, un năvod şi flori.

La sfârşitul sfintei Liturghii pr. Francisc Lenghen, parohul locului, şi-a exprimat bucuria de a fi gazda întâlnirii.

La ora 13.00 a avut loc prima conferinţă ţinută de pr. Claudiu Dumea cu tema: "Anul Euharistiei: reflecţii, experienţe trăite, propuneri". În prima parte, pr. Claudiu a făcut un scurt istoric al sfintei Euharistii în viaţa persoanei consacrate, iar în cea de-a doua parte a accentuat rolul şi necesitatea sfintei Euharistii.

La ora 14.30, după o scurtă pauză, a avut loc cea de-a doua conferinţă, ţinută de pr. Iosif Bisoc, cu tema: "Conciliul Vatican II: retrospectivă, lumini şi umbre, speranţă pentru mileniul al treilea". Părintele a prezentat fiecare document al Conciliului în ordinea în care a fost publicat şi a dat câteva explicaţi. Apoi a amintit de cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea "că documentele Conciliului sunt marele catehism al omenirii".

Ziua s-a încheiat printr-o oră de adoraţie la preasfântul sacrament. După binecuvântarea finală a luat cuvântul PS Aurel Percă, sosit de la sfinţirea bisericii de la Belceşti; a salutat persoanele consacrate prezente la Tămăşeni, mulţumindu-le pentru participare.

În lume există în cadrul Bisericii Catolice peste 1.000.000 de bărbaţi şi femei care formează împreună marea familie a persoanelor consacrate şi a membrilor societăţilor de viaţă apostolică. În Dieceza de Iaşi sunt 15 congregaţii de bărbaţi şi 38 de congregaţii de femei.