* A. (Dărmăneşti). "M-am întrebat de multe ori: ce-l determină pe om să-şi deschidă inima şi ochii în a fi credincios. Eu nu pot să fac acest lucru decât, poate, la spovadă sau în scris. Credeţi că ar trebui să fiu mai deschisă, mai credincioasă?".

Când un om îl descoperă pe Dumnezeu lucrurile încep să se schimbe în el şi în jurul lui. Atunci înţelege mai clar că e chemat să trăiască o scară de valori care este diferită de scara lumii în care se află. Victoria lui Cristos care a învins moartea şi păcatul trebuie să fie şi victoria lui, motiv care dă credinţă şi curaj. Dacă este deschis faţă de Dumnezeu, cu siguranţă va fi deschis şi faţă de oameni care sunt creaturile sale. Curajul lui Cristos va trebui să-l caracterizeze. Sfântul Paul spune că fără rugăciune, fără luptă, fără efort nu se poate întrezări victoria. Toate acestea trebuie să le luaţi în consideraţie ca să fiţi ceea ce vă doriţi. La poezii nu este suficientă numai rima.

* Hilda Totoescu (Siret). "În revista din luna septembrie în cadrul editorialului "Mesajul tinerilor" aţi prins foarte bine diferitele aspecte ale căutărilor, rătăcirilor şi frământările tinerilor de astăzi, le-aţi enumerat şi aţi remarcat şi partea luminoasă a problemei: existenţa Zilei Mondiale a Tineretului, ce-l are pe Isus Cristos în centru şi deci convertirea, speranţa şi iubirea. Deşi au trecut 28 de ani de când sunt (profesoară) pensionară mă preocupă mereu starea spirituală a tineretului şi de care noi, mai maturii, trecuţi, vorba aceea, prin foc şi sabie, răspundem întrucâtva. Ce mă nemulţumeşte din cele spuse de dv., este că enumeraţi printre flagele "neolegionarismul"".

Vă mulţumim că urmăriţi publicaţiile Editurii "Presa Bună" şi le citiţi. În editorialul pe care îl citaţi nu se neagă lucrurile bune şi lăudabile făcute de cei din trecut: cinstirea lui Dumnezeu, practicarea cinstei, a muncii, a voluntariatului, spiritul de jertfă etc. Se referă mai curând la ceea ce dv. aţi sesizat în scrisoare: "E drept, noţiunea de legionar s-a cam deformat, s-a avut grijă să fie cunoscut ca idealul forţei (chiar al crimei), al judecăţii mintale, într-un fel al dreptului pumnului". De altfel, analiza la care face referinţă editorialul porneşte de la o statistică realizată de Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tineretului din România care arată că sunt 18 tipuri de subculturi specifice tinerilor români.

* Maria Trişcă (Italia). Vă mulţumim pentru aprecieri şi ne bucurăm că publicaţiile editurii vă sunt de folos, servindu-vă drept hrană sufletească. Să sperăm că pr. Anton Bişoc va citi mulţumirile dv. şi ale celorlalţi cititori români din Italia, pe care i le transmiteţi pentru faptul că prin efortul Sfinţiei sale revista ajunge la dv.

* Elena Olariu (Răducăneni). Din articolul "Armonia din natură" redăm spre meditare câteva fraze care ni s-au părut interesante: "Armonizat cu natura, coacerea poate fi şi maturitatea omului, pregătit pentru a-şi asuma propria responsabilitate, a întemeia o nouă familie, care este celula fundamentală a societăţii. Nicidecum nu trebuie neglijată toamna spirituală, maturitatea în gândire, coacerea fructelor şi oferirea poamelor celorlalţi; aceasta presupune nu numai îmbătrânirea cum deseori observăm, ci, mai ales, propria prezenţă în mijlocul celor din jur, colaborarea cu demnitate şi bună cuviinţă cu ceilalţi, înţelepciunea fiind acumulată în lungul curs al anilor, înţelepciune ce trebuie oferită generos celor care vor să "culeagă" din poamele ei cum şi natura îi oferă omului poamele sale, coapte, coapte, dar ale căror seminţe se află în miezul acestora... Greu de digerat înţelepciunea aceasta şi uneori înfricoşătoare prin adevăratul ei dar, cum trandafirul îşi are frumuseţea sa regală, inegalabil rămânând printre celelalte flori, are sistemul său mut de apărare, omului fiindu-i oferit darul gratuit, nu însă fără mici sacrificii".

* Ioan Cojan (Traian - Neamţ) "Cu multă bucurie am citit în revista "Lumina creştinului" despre măreţul eveniment că la data de 28 iunie, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran" a fost deschisă oficial cauza de beatificare şi de canonizare a papei Ioan Paul al II-lea. Era de aşteptat ca acest important eveniment să aibă loc având în vedere virtuţile înalte şi profund spirituale pe care răposatul pontif le-a practicat cu multă sfinţenie pe tot parcursul vieţii sale... Cu siguranţă că acest măreţ eveniment a făcut înconjurul lumii şi are menirea să îmbucure inimile tuturor credincioşilor din întreaga lume..."

Nutrim şi noi speranţa că papa Ioan Paul al II-lea va fi cât de curând ridicat la cinstea altarelor. A fost unul care a impresionat prin curajul şi prin cuvintele lui; i-a atras pe mulţi mai aproape de Cristos şi a condus Biserica făcând-o să treacă pragul dintre milenii.

* Şt. Hreniuc (Suceava). Cu gândul de a fi publicată, ne-aţi trimis o scrisoare pe care aţi adresat-o Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea, în care vă exprimaţi dorinţa de unitate. Redăm o parte din ea mai jos. E un lucru lăudabil şi credem că-l va bucura şi pe Sfântul Părinte preocuparea dv. ca ortodox pentru unirea Bisericilor. În acelaşi timp, vă exprimaţi frământările şi întrebările cu privire la ce aţi putea face dv. pentru unitate. Desigur, că în afară de cele propuse, care nu ştim când se vor realiza, învăţăturile ambelor Biserici spun că atunci când fiecare îşi trăieşte credinţa în propria Biserică, încercând zi de zi să împlinească voinţa lui Dumnezeu, de fapt creştinii sunt mai uniţi între ei. Suntem convinşi că şi dv. vă înscrieţi pe acest drum.

"Sfinte Părinte, doresc ca Sanctitatea voastră să afle că adeseori, credincioşii de pe plaiurile Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt îşi îndreaptă privirea spre cetatea Vaticanului ca spre altarul cel viu a lui Cristos. Ne bucură faptul că atât dinspre Biserica Catolică, cât şi dinspre cea Ortodoxă îndemnurile de unificare devin tot mai frecvente şi mai temeinice. Articolele apărute în ultimul timp în revistele celor două Biserici sunt o dovadă concludentă în acest sens. "Implorăm umil pentru alţii - scrie în Lumina creştinului, revista Diecezei Romano-Catolice de Iaşi - binecuvântarea lui Dumnezeu şi să căutăm modalităţi de a creşte împreună în unitate". Raţiunea acestor strădanii se transformă în temă de meditaţie pentru anul 2005: "Cristos, unica temelie a Bisericii". În acelaşi scop, patriarhul ortodox român Preafericitul Teoctist şi Sinodul au promovat în septembrie anul curent o întâlnire a episcopilor celor două Biserici reprezentative şi a mai multor comunităţi creştine pentru a declanşa începutul procesului de unificare, atât de mult dorit de Sanctitatea voastră. Conştienţi de importanţa acestei primeniri pentru întreaga lume creştină, ne întrebăm adeseori ce putem face noi, enoriaşii de rând, pentru a împlini rugăciunile cu fapte... Oare intenţia noastră de a organiza un muzeu ecumenic religios cu obiecte aparţinând ambelor culte (icoane superbe vechi, ceasuri de buzunar, de masă şi de perete pe care sunt gravate diferite scene biblice, sfeşnice, candelabre, cădelniţe, candele, manuscrise, cărţi religioase vechi, sec. XVI-XIX, în limbile română, slavă, germană, ebraică, greacă etc.) nu reprezintă un firav pas spre procesul unificării celor două mari Biserici creştine?"

* Alexandru A. (Bacău). "Există ceva după moarte? Ce putem şti despre cele de dincolo de viaţă? Sunt întrebări pe care un coleg de facultate mi le tot pune. Ce i-aş putea răspunde?"

Cu siguranţă că răspunsuri clare şi complete veţi afla mergând la Biserică în luna noiembrie, în special în ziua de 2 noiembrie când Biserica celebrează Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi. Poate că veţi merge împreună cu părinţii sau bunicii dv. în cimitir pentru a vă ruga la mormântul celor dragi ai dv. care au trecut la cele veşnice. Acolo va fi o ocazie potrivită să meditaţi la întrebările colegului şi să găsiţi răspunsuri. Până atunci vă oferim o mărturie a unui scriitor, membru al Academiei Franceze, care a fost mai întâi ateu şi apoi s-a convertit (În urma convertirii a scris cartea Dumnezeu există, eu l-am întâlnit). E vorba de André Frossard (+ 2 februarie 1995) care în cartea Întrebări despre Dumnezeu (Editura "Humanitas", Bucureşti, 1992, p. 152-153) notează: "Dacă e să nu ne îndepărtăm de credinţă, care susţine reînvierea, şi nici de puterea raţiunii, restrânsă la perimetrul simţurilor, răspunsul este simplu: moartea durează doar o clipă. Ochii făcuţi din carne se închid asupra lumii acesteia pentru a se deschide imediat asupra reînvierii, veacurile nemaiavând nici o importanţă, timpul fiind abolit. Iată ce poate spune credinţa despre trup atunci când o cuprindem în limitele observaţiei materiale, ceea ce nu înseamnă că-i facem întotdeauna un serviciu. (...) Cât despre experienţa mistică, ea ne dă certitudinea că "după moarte" este Dumnezeu şi va fi, mă port chezaş, o nemaipomenită surpriză pentru multă lume. Îşi vor da seama, cu uluirea pe care am avut-o şi eu în ziua convertirii mele şi care mai dăinuie şi acum, că există "o altă lume", un univers spiritual alcătuit dintr-o lumină esenţială, de o prodigioasă strălucire, de o răscolitoare blândeţe şi, dintr-odată, tot ceea ce în ajun li se părea neverosimil le va apărea ca firesc, tot ce socoteau puţin probabil va deveni plăcut şi agreabil şi tot ce negau va fi respins cu bucurie de către evidenţă. Îşi vor da seama că toate speranţele creştine erau întemeiate, chiar cele mai nesăbuite, care nu sunt îndeajuns de nesăbuite pentru a ne da o idee corectă despre generozitatea divină. Vor constata, aşa cum am constatat şi eu, că ochii trupului nu sunt necesari pentru a primi această lumină spirituală şi plină de învăţătură, că aceşti ochi mai curând ne împiedică s-o vedem şi că ea luminează în noi o parte a noastră care nu ţine deloc de trup. Cum se poate aşa ceva? Nu ştiu - nu ştiu deloc - dar ştiu că ceea ce vă spun este adevărat". Acelaşi scriitor, întrebat de un jurnalist "Ce v-ar plăcea să se scrie pe mormântul dv.?", a răspuns: "Pe curând!".