Este vorba de o pictură (1869) a lui Giuseppe Carta di Palermoun, panou plasat deasupra altarului principal în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi.

Franciscanul episcop Giuseppe Salandari i-a cerut pictorului palermitan - a cărui notorietate pare să fi depăşit graniţele provinciei sale natale - să îi realizeze un ansamblu mural amplu şi panouri de altar, în mod cert unice la acea dată nu numai în bisericile catolice din Moldova, ci şi în celelalte din Regatul României...

Cel care trece pragul bisericii este în mod aproape misterios atras direct de zona altarului dominată de tabloul imens ieşit din rama sa bogat aurită care o înfăţişează pe Sfânta Fecioară ridicată la cer în prezenţa apostolilor. Tema, de o frecvenţă infinit mai mare în bisericile Răsăritului decât în Apus, a beneficiat totuşi în Europa catolică a Renaşterii târzii şi a începuturilor Barocului de câteva realizări de excepţie, dintre care cea mai cunoscută este "Assunta" din biserica Mănăstirii Franciscane "Santa Maria Gloriosa dei Frari" din Veneţia, pictată de Tiziano Vecellio în 1517. O comparaţie între cele două picturi, presupusul model veneţian şi compoziţia de la Iaşi, scoate la iveală o serie de neconcordanţe, care ne indică inspiraţia lui Carta nu direct din capodopera lui Tiziano, ci dintr-un intermediar, cu siguranţă una dintre numeroasele gravuri de interpretare a căror modă apăruse deja la începutul secolului al XVI-lea şi s-a menţinut până târziu în secolul al XIX-lea. Registrul superior al picturii de deasupra altarului principal din catedrala din Iaşi este destul de îndatorat modelului marelui veneţian: aceeaşi perspectivă montantă în care este văzută Fecioara, plutind printre nori şi îngeraşi diafani, acelaşi racourci care indică nivelul terestru de la care trebuie privită imaginea, cea a credinciosului aflat în faţa unui altar, atât la Frari cât şi la Iaşi, o cromatică mai vie, cu mai multe transparenţe la Carta. Din acest registru lipseşte, la Iaşi, figura lui Dumnezeu Tatăl care o primeşte pe Maria în ceruri. Registrul inferior este însă profund diferit: grupul apostolilor, care asistă la scenă, este puternic marcat de uimitoarea întâmplare, poziţiile lor sunt chiar mai mişcate şi mai variate decât la Veneţia, dinamismul scenei este potenţat de gestică şi culoare. Carta se dovedeşte a fi aici un pictor dotat şi sensibil, care reuşeşte în realitate nu o copie după doi artişti diferiţi, ci o sinteză proprie nu lipsită de interes.

* * *

Lexikonul Saur menţionează că Giuseppe Carta s-a născut la Palermo la 5 martie 1809 ca fiu al unui Natale Carta, de asemenea pictor, tatăl şi fiul părând a fi autodidacţi, în sensul nefrecventării vreunei academii de artă, dar formaţi în vreunul din numeroasele ateliere de artişti, care ofereau o instrucţie serioasă... Giuseppe a lucrat în Sicilia şi la Istanbul (se pare la biserica catolică din Pera, vechiul cartier al genovezilor şi veneţienilor din oraş) picturi în ulei cu subiect istoric şi religios, portrete şi fresce pentru biserici şi reşedinţe nobiliare, ca şi decoruri de teatru. Lexikonul Saur menţionează lucrări la biserici în Palermo: San Domenico, Madona della Purita şi San Giuseppe dei Teatini, în ultima fiind amintite trei picturi ilustrând Săptămâna Patimilor. Pictorul a murit la Palermo la 6 ianuarie în 1889.

(Tereza Sinigalia, "Casa Mariei sau sensul imaginii într-un lăcaş consacrat sfintei Fecioare", din volumul Catedrala romano-catolică Iaşi, Editura "Presa Bună", Iaşi, 2005)