* Ne-au scris de sărbători: Galina P. Pajura (Bucureşti); Antonia - Ştefania (Moineşti); Eveline Mărculescu (Oţelari); Cristina Koch Smeu (Piatra Neamţ); Surorile lui Isus Răscumpărătorul (Oneşti); Surorile "Sfântul Carol Borromeu" (Gioseni); Surorile din Congregaţia lui Isus (Popeşti-Leordeni); pr. Ioan Pop (Lugoj); Trandafira Rufă şi fam. Niculescu (Constanţa); Un grup de credincioşi (Ştefan cel Mare); fam. Anton Lucaci (Italia); Petre Andruşca (Germania). Vă mulţumim pentru toate gândurile bune pe care ni le-aţi trimis!

* Emilia Puşcaşu (Vatra Dornei). "Sărbătoarea Învierii Domnului, repetată în viaţa noastră, reprezintă şi trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi o chemare şi o strigare, pentru ca, în sfârşit, să ne eliberăm de robia păcatului, pentru ca să trăim cu toată inima întru Domnul Dumnezeu, cântând prezenţa şi slava lui...".

Într-adevăr, sărbătoarea Învierii Domnului este motivul bucuriei supreme. Cristos cel înviat ne antrenează şi ne sensibilizează să fim mai buni, mai încrezători în acela care l-a trimis pe Fiul său să ne mântuiască şi să ne spele de păcate pentru a ajunge cu toţii acolo unde a ajuns el. Din toată inima ne dorim ca Paşte din acest an şi timpul pascal să fi adus roade care să rămână în vieţile tuturor.

* Ioan Cojan (Traian - Neamţ). "Deşi sunt încă plin de emoţie şi de tristeţe totuşi încerc să scriu câteva rânduri despre cel care a fost Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea şi ce a reprezentat el pentru întreaga creştinătate din lumea întreagă. Cred că nu greşesc să spun că a fost un geniu şi un papă providenţial pe care Dumnezeu l-a ales să conducă Biserica în ultimele decenii ale mileniului perioadă în care creştinătatea era greu încercată şi bulversată de ideologia comunist-ateistă. Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea era conştient de greaua misiune ce îl aştepta deoarece încă de la început şi-a închinat pontificatul preasfintei Fecioare Maria cu ajutorul căreia a început lupta cu forţele răului...".

Se pot spune multe despre papa Ioan Paul al II-lea. Şi în paginile acestei reviste s-a scris despre el. Este interesant cum el avea puterea "nu doar de a exprima adevărul, dar şi de a-l face posibil, atractiv şi frumos". Trebuie reţinute câteva aspecte extrem de importante. În primul rând, suveranul pontif s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva eutanasiei, apărând viaţa. În acelaşi timp, a atras atenţia că nu trebuie recurs la tratamente din ce în ce mai sofisticate. Dorinţa lui de a nu merge la spital, ci de a rămâne în cameră, este în acord cu cele declarate de-a lungul timpului despre felul în care trebuie trataţi cei în suferinţă. În al doilea rând, trebuie să privim la modul cum a murit. Mereu oamenii sunt interesaţi de ultimele cuvintele şi gesturi ale celor care au fost. Poate şi pentru faptul că ele sunt ca un fel de testament care le rezumă viaţa. Papa a primit sacramentul Maslului la 31 martie şi la 2 aprilie, sacrament pe care îl mai primise şi în ziua de 24 februarie. Vineri, 1 aprilie, dimineaţa, s-a celebrat în prezenţa sa Liturghia, Calea sfintei crucii, Breviarul (rugăciunea psalmilor); impresionant este că a cerut să i se citească pasaje din Sfânta Carte.

* Ion Crişu (Pădureni) "Am citit cu drag revista «Lumina creştinului» din luna martie şi citind am ajuns la pagina cu titlul «Lagărele naziste» unde m-au îngrozit suferinţele cumplite prin care au trecut acei zeci de mii de oameni, iar alţii au fost arşi de vii. Fiind în ziua celor 40 de soldaţi martiri sau mucenici mă gândeam: oare aceşti zeci de mii de oameni care au fost torturaţi, bătuţi sau arşi de vii vor fi şi ei în faţa lui Dumnezeu martiri, ori poate o fi acel blestem al lui Isus?! Oare nu ne aflăm şi noi într-un lagăr? Azi nu este cumva lagărul democraţiei în care lumea se zbate precum peştele pe uscat, mii de tineri care nu mai au un loc de muncă, iar alţii mai în vârstă, dacă au ajuns la 40-45 de ani, nu mai sunt primiţi la lucru. Bătrânii mor de foame, de frig, sunt daţi afară din locuinţele lor fiindcă nu au cu ce să-şi plătească datoriile la întreţinere, alţii mor cu zile pentru că nu au bani să-şi cumpere medicamente...".

Vă apreciem că citiţi revista şi că sunteţi atent la ceea ce se întâmplă în jurul dv., că vă doare inima de cel care suferă. Cu privire la ceea ce s-a întâmplat în lagărele naziste nu este opera lui Isus. Isus nu a blestemat pe nimeni, dimpotrivă el s-a rugat pentru cei care l-au răstignit şi, încă mai mult, i-a cerut Tatălui ceresc să-i ierte. Toate relele vin de la om, nu de la Dumnezeu. Ce spuneţi de atâţia copii care mor înainte de a se naşte? Aceştia ce rău au făcut? Sau ce gândiţi de atâtea războaie în care mor oameni nevinovaţi? Omul fără Dumnezeu calcă totul în picioare: viaţă, demnitate, sinceritatea, pe semenul său şi pe sine însuşi.

* Cerasela H. (Bucureşti). "Este pentru prima dată când vă scriu pe adresa redacţiei «Lumina creştinului». Citesc cu interes publicaţia dv. şi sunt convinsă că ea are un impact foarte puternic asupra cititorilor. Vă voi descrie în câteva rânduri oful meu. M-am născut pe plaiuri moldave şi datorită condiţiilor familiale şi sociale, am fost nevoiţi să «emigrăm» în oraşul Bucureşti. Bineînţeles că din când în când îmi vizitez bunicii şi rudele din locurile natale. Am fost (în satul bunicilor) şi anul acesta de sfintele sărbători de Paşti şi am rămas cu un gust tare amar. Faptul că nu trăiesc acolo, alături de acei oameni, îmi permite să judec lucrurile la rece. Satul românesc, şi mai ales satul moldovenesc, nu mai reprezintă acea oază de linişte, de încărcare cu energie spirituală şi umană, ci un loc al destrăbălării şi al «băutorilor de frunte». Sper să nu judec lucrurile subiectiv. Poate nu întâmplător, dar din cauza excesului de băutură, chiar o rudă apropiată de-a mea, ajunsese într-o situaţie de degradare accentuată. Este strigător la cer cum copii care la vârsta la care ar trebui să-l citească pe Creangă, Slavici sau Rebreanu, stau singuri sau în grupuri prin crâşme şi baruri sub influenţa aburilor lui Bachus. Unde sunt, dragi colegi, părinţii acestor copii, unde sunt dascălii acestor copii? Unde este solidaritatea dintre oameni care merg aproape zilnic la sfânta Biserică, care promovează iertarea şi pacea între oameni? De ce nu există un psiholog sau un psihiatru care să stea aproape de problemele oamenilor? După spusele bunicilor mei, toţi cu o moarte suntem datori, dar această "ciumă a secolului 21", alcoolul şi drogurile, lasă copiii orfani de părinţi şi părinţii plângând la mormântul copiilor duşi înainte de vreme. Aş dori din tot sufletul ca Biserica să se implice mult mai mult în viaţa comunităţii şi alături de rude, prieteni să încerce să smulgă aceste rădăcini ale răului care s-au extins în toată ţara Moldovei. Dumnezeu să vă ajute şi să vă lumineze cu lumina lui pascală".

Conţinutul scrisorii ne arată din plin unde se poate ajunge atunci când Dumnezeu este alungat din viaţa omului, iar în locul lui sunt puse alcoolul, distracţia, desfrâul, drogurile. Ne place să credem că mulţi vor lua învăţătură din ceea ce ne-aţi scris. Pe de altă parte, nu am înţeles în ce mod aţi dori să se implice Biserica... Bănuim că şi dv., dacă faceţi parte din Biserică, într-un fel sau altul vă veţi implica... În final va fi minunat să spunem că Biserica se implica prin dv. şi prin alţi oameni.

* Prof. Ştefan Hreniuc (Suceava). "Prilejul de a medita asupra naturii universale a artei ne-a fost oferit de o inspirată expoziţie de goblenuri, sub genericul «Icoana miraculoasă a Maicii Domnului», vernisată la 18 februarie în «Complexul Muzeal Bucovina» din Suceava. Autorul obiectelor expuse a fost soţia renumitului diplomat ucrainean Vasyli Boeciko, distinsa doamnă Nadia Boeciko. Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyli Boeciko, a precizat că expoziţia personală a soţiei sale este o contribuţie la activitatea sa de prezentare a Ucrainei în străinătate... Nu întâmplător s-a vorbit despre Bucovina ca de un pământ binecuvântat de Dumnezeu, născător de genii...".

Ne bucurăm că ne ţineţi la curent cu evenimentele petrecute la dv. Sperăm că acelaşi lucru îl simt şi cei din Suceava. Aşteptăm să ne mai scrieţi!

* Maria Gabor (Italia). V-am îndeplinit dorinţa publicând o parte din scrisoare pentru a o citi cei care v-au fost elevi: "Nu ştiu în ce măsură vă mai amintiţi de fosta profesoară de religie, adică de mine, Maria Gabor. Aş vrea să vă spun că eu nu v-am uitat; ba mai mult vă păstrez în inimă, iar atunci când mă rog pentru voi dispar distanţele, vă simt aproape. Sunt în Italia din noiembrie 2002, locuiesc aici cu surorile numite «Slujitoarele Iubirii Milostive» care au casă şi în România în localitatea Barticeşti. Sunt în timpul de formare, iar dacă bunul Isus va voi, voi deveni şi eu o slujitoare a iubirii sale milostive. Poate vă întrebaţi de ce soră?... sau de ce am ales viaţa consacrată?... Un posibil răspuns ar fi acesta: nu am ales eu, ci Dumnezeu m-a chemat, iar chemarea sa e pentru toţi, fiecare poate răspunde în mod liber: da sau nu. Îmi amintesc cum de multe ori când vedeam surori le compătimeam gândindu-mă că au fost foarte disperate când au ales acest stil de viaţă, acum însă îmi dau seama că Isus este motivul principal pentru care se merită să-ţi dai viaţa, să te consacri în slujirea sa şi a fraţilor...".