Afinul Vom începe, cu acest număr, o mică prezentare a plantelor medicinale în ordine alfabetică după denumirea populară cea mai utilizată.
În fitoterapie se utilizează frunzele şi fructele acestui arbust ce creşte în zona montană. Frunzele se culeg după recoltarea fructelor. Acestea, sub formă de ceai, sunt utilizate în principal în tratamentul diabetului zaharat, ele conţinând substanţe ce scad glicemia. De asemenea, compuşii activi din frunze mai au şi efecte diuretice (cresc cantitatea de urină) şi dezinfectant al tractului urinar, antidiareic, antihemoragic, anticataral, fiind utilizate şi în enterocolite, diaree uşoară, adjuvant în infecţii urinare, gută, reumatism, catar bronşic. Peste o linguriţă de frunze uscate şi mărunţite se toarnă o cană de apă fierbinte. Se acoperă şi se ţine la cald timp de 15-30 minute. Se beau 2-3 căni pe zi, neîndulcit în cazul diabetului zaharat.
Fructele se culeg la maturitate cu ajutorul unor instrumente speciale. Au acţiune astringentă şi hipoglicemiantă, sunt bogate în provitamina A şi vitamina C. Sunt utilizate în diaree uşoară, enterocolite de fermentaţie sau putrefacţie, oxiuraza, diabet zaharat, infecţii urinare. Se consumă proaspăt sau se prepară. O linguriţă şi jumătate de fructe zdrobite se pun în 500 ml de apă; se fierb aproximativ 30 de minute. Toată cantitatea se bea fracţionat în trei reprize în decursul unei zile. Macerarea la rece: o linguriţă şi jumătate de fructe zdrobite se lasă în 400 ml de apă rece, la temperatura camerei, timp de opt ore. Toată cantitatea de macerat se bea în timpul unei zile în trei reprize.
