Interviu cu cardinalul Christoph Schönborn

Participant la lucrările Simpozionului Internaţional "Hristos în mijlocul nostru: valoarea vieţii liturgice în societatea de azi" (Durău, 9-13 mai), card. Christoph Schönborn a efectuat, printre altele, şi o vizită la sediul Episcopiei de Iaşi, unde s-a întreţinut cu PS Petru Gherghel. Eminenţa sa a avut amabilitatea de a acorda şi un interviu, care poate fi citit integral pe situl www. ercis.ro.

- Eminenţă, ştiu că aveţi o strânsă legătură şi prietenie cu Biserica Ortodoxă. Să cred că acesta este motivul vizitei pe care o faceţi acum în România?
În primul rând trebuie să spun că mă leagă o strânsă şi veche prietenie cu ÎPS mitropolit Daniel, cu care am fost coleg în Elveţia. Înalt Preasfinţia sa a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Geneva), iar eu profesor la Friburg. În al doilea rând este responsabilitatea mea în cadrul Fundaţiei "Pro Oriente", pe care card. König, fost arhiepiscop de Viena, a întemeiat-o în anul 1964, în timpul Conciliului Vatican II.

- Aţi adus în discuţie Fundaţia "Pro Oriente". Care este scopul ei şi care sunt realizările concrete?
Această fundaţie este condusă de către laici responsabili, persoane publice, chiar şi teologi, sub directa îndrumare a episcopului de Viena. Timp de 40 de ani, "Pro Oriente" a avut o mulţime de iniţiative interesante. Prin toate acestea se încearcă depăşirea unor conflicte, cum ar fi, de exemplu, cel dintre ortodocşi şi greco-catolici în Ucraina. Am avut multe iniţiative şi în România, mai ales în Transilvania, prin care am încercat apropierea între creştinii diferitelor Biserici. O altă activitate a noastră este cunoaşterea vechilor Biserici nebizantine, precalcedoniene, armeană, coptă şi altele. Mai avem şi alte iniţiative la nivel academic, de exemplu, formarea unei comisii istorice pentru cercetări în sud-estul Europei. Pot să spun că "Pro Oriente" a contribuit foarte mult la ameliorarea raporturilor între creştini în ţările balcanice.

- Observ în discursul Eminenţei voastre mereu o tonalitate ecumenică. Credeţi că România poate avea un rol important în mişcarea ecumenică internaţională?
Absolut, da. Mai mult, eu cred că România are deja mari realizări ecumenice. Situaţia complexă a României îi conferă acest rol... Un lucru demn de remarcat este faptul că se observă o deschidere a Bisericii Ortodoxe, care a făcut posibilă istorica vizită a papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în anul 1999.

- Cred că sunteţi încă sub impulsul emoţiilor de la conclav. Sunteţi un prieten sau un colaborator al actualului papă?
Îl cunosc pe Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea de 33 de ani. Am fost studentul său, iar din 1972 m-a primit în cercul foştilor săi studenţi, care se adună în fiecare an (nu ştiu cum va fi în acest an, după ce a devenit papă!). Îndrăznesc să spun că ne leagă o adevărată prietenie care, din partea mea, este plină de respect şi de veneraţie. El este un mare învăţător şi un creştin exemplar. Mai mult, spun că este o prietenie filială faţă de cineva pe care îl admir din toate punctele de vedere.

- Între noi şi Eminenţa voastră există o legătură de suflet prin episcopul nostru martir, născut în Austria, Anton Durcovici. Este şi aceasta o cauză a predilecţiei pe care o aveţi pentru Moldova?
Personal, sunt foarte bucuros că în localitatea natală a marelui episcop Durcovici lucrează un preot din dieceza voastră, pr. Pavel Balint, care, ca paroh şi decan, este foarte apreciat de toată lumea. Prin pr. Balint se continuă ceea ce a început episcopul Durcovici, o legătură fraternă între diecezele noastre.

- Eminenţă, vă mulţumesc şi vă mai aşteptăm în România.

A consemnat pr. Iosif Dorcu