În zilele de 6 şi 7 decembrie 2004, Parohia ortodoxă "Apărătorii Patriei II" din Bucureşti, fiind înfrăţită cu Parohia catolică "Sf. Angela Merici" din Milano, a primit relicvele sfântului Ambrozie, episcop şi învăţător al Bisericii. Relicvele au fost însoţite de o delegaţie, condusă de Mons. Giuseppe Bettoni. La aeroportul din Bucureşti a fost prezentă şi o delegaţie a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, condusă de PS Cornel Damian. În după-amiaza zilei de 6 decembrie 2004, relicvele au fost duse în procesiune şi la catedrala romano-catolică "Sf. Iosif" din Bucureşti.
Sfântul Ambrozie s-a născut la Treviri, în jurul anului 340. După terminarea studiilor literare şi juridice, a practicat câţiva ani avocatura, ajungând la vârsta de 34 de ani guvernator al provinciilor Emilia şi Liguria. După moartea episcopului de Milano, creştinii s-au adunat să aleagă un succesor, însă discuţiile între ariani şi catolici au ajuns la adevărate certuri, fiind necesară intervenţia guvernatorului. Într-un discurs înflăcărat, Ambrozie a potolit spiritele şi a restabilit ordinea. În tăcerea care a urmat, deodată s-a auzit un glas de copil: "Ambrosius episcopus!" Cuvântul a fost reluat de întreaga mulţime şi, cu toată împotrivirea lui Ambrozie, s-a cerut ratificarea din partea episcopilor apropiaţi şi a împăratului, care au căzut de acord asupra acestei alegeri. Astfel, la 24 noiembrie Ambrozie a fost botezat, apoi a fost sfinţit preot, iar la 7 decembrie 374 a fost consacrat episcop şi înscăunat episcop de Milano.
Pentru a-şi completa cultura teologică a studiat intens operele lui Origene, pe sfinţii părinţi greci şi îndeosebi Sfânta Scriptură, pe care a învăţat-o aproape pe de rost. El nu a devenit numai un intelectual propriu-zis, ci a fost şi un foarte bun păstor sufletesc şi un administrator neîntrecut al Bisericii sale, câştigând încrederea împăraţilor Graţian, Valentinian al II-lea şi Teodosie I.
Activitatea zilnică a lui Ambrozie era îndreptată spre buna păstorire a comunităţii: pregătea săptămânal una sau două omilii, compunea cântări şi poezii, se îngrijea de cei săraci, dădea strălucire lăcaşurilor sfinte şi cultului divin. Sfântul Augustin, ascultător nelipsit al predicilor sale, mărturiseşte în Confesiunile sale că elocvenţa episcopului de Milano era cuceritoare şi tonul "acestui apostol al prieteniei" era de neuitat.
De la sfântul Ambrozie ne-au rămas scrieri exegetice, dogmatice, tratate de morală şi de ascetică, numeroase imnuri liturgice, precum şi 91 de scrisori.
La vârsta de 57 de ani, după 23 de ani de păstorire, Ambrozie s-a stins din viaţă la 4 aprilie 397, dar cuvântul său aprins luminează şi astăzi, fiind unul dintre marii sfinţi părinţi ai Bisericii.
Sfântul Ambrozie este amintit în calendar în ziua de 7 decembrie.
Din scrierile sfântului Ambrozie
- "Biserica Domnului... rămâne nemişcată în mijlocul atâtor valuri ale lumii şi durează pe temelia ei de nezdruncinat în ciuda asalturilor mării furioase. Este lovită de valuri, dar nu se clatină. Şi chiar dacă deseori elementele acestei lumi, lovindu-se, fac un zgomot foarte mare, ea are totuşi un port sigur de mântuire, unde îi primeşte pe cei osteniţi" (Scrisori, 2, 1).
- "Trupul lui Cristos din sacrament este cu adevărat trupul lui Cristos, cel care a fost răstignit şi a fost înmormântat. Acest sacrament este cu adevărat sacramentul trupului său" (Despre sacramente, 53).
- "Sufletul Mariei să fie în fiecare dintre voi, ca să-l preamărească pe Domnul... Dacă, după trup, Cristos nu are decât o singură mamă, totuşi, după credinţă, toţi îl nasc pe Cristos, pentru că orice suflet îl primeşte pe Cuvântul lui Dumnezeu, cu condiţia să fie neprihănit..." (Comentariu la Evanghelia după sfântul Luca, 2,27).
