Dezbateri istorice
În anul 1900, într-un amplu studiu intitulat "Cercetări istorico-filologice", profesorul de slavistică ieşean I. Bărbulescu argumenta ştiinţific o curajoasă ipoteză lingvistică şi literară, conform căreia Biserica Romano-Catolică se afla la originea primelor scrieri în limba română, apărute în secolul al XV-lea. Prin demersul său, savantul român combătea teoriile mai vechi în favoarea husitismului şi luteranismului, susţinute de N. Iorga, I. Bogdan, S. Puşcariu, A. Procopovici, I. Candrea, N. Drăganu ş.a., arătând că impulsul de a părăsi limba slavă, care ne-a venit din afară, nu era opera husitismului sau calvinismului, ci al Bisericii Catolice. "Aşa că, scria I. Bărbulescu, croaţii şi, mai ales, raguzanii ne-au putut aduce cu ei, natural, şi ideile de întrebuinţare a limbii poporului, mai ales că, după cum văzurăm, de limba poporului, la care voiau să întindă catolicismul, se slujeau chiar după planurile religiei catolice". Cazul Ţărilor Române nu era unul singular, deoarece Biserica Romano-Catolică a dezvoltat mişcarea literară naţională şi în Italia, Polonia, Rusia, Galiţia etc.
Două decenii mai târziu, într-un articol intitulat "Catolicismul, iar nu husitismul iniţiator al scrierii limbii române", profesorul Bărbulescu reia problematica, reiterând rolul primordial al Bisericii Catolice în apariţia primelor texte literare la români. Argumentele filologice şi istorice ale acestuia demonstrau faptul că aşa-numitele texte rotacizante ("n" devine "r"): "Psaltirea Şcheiană", "Psaltirea Voroneţeană", "Codicele Voroneţean", "Psaltirea Hurmuzaki" etc. fuseseră traduse din slavă în româneşte, în cadrul unei mişcări culturale în limba naţională, promovată de Biserica Catolică.
În anul 1928, I. Bărbulescu reia această dezbatere în lucrarea "Curentele literare la români", arătând că Biserica Catolică a tradus în secolul al XV-lea lucrările respective după un text catolic în limba slavă. "Faptele istorice şi literare ne documentează: catolicismul, prin propagandele sale, a trebuit să stârnească începutul scrierii limbii noastre". Mai mult, analiza lexicală a textelor rotacizante arătau că limba acestor texte era cea din Moldova şi Muntenia, cunoscute de misionarii catolici. Savantul evidenţia apoi rolul Bisericii Catolice în crearea curentului român, latinofil şi antislav, impulsionând conştiinţa naţională, latină, la români.
În anul 1935, I. Bărbulescu publica articolul intitulat "Catolicismul şi începutul literaturii în limba română", arătând faptul că Biserica recomanda, acolo unde era cazul, limba naţională. Teoria lui Bărbulescu a fost admisă ulterior, parţial, de unii literaţi români, precum Şt. Ciobanu, G. Istrate, sau în totalitate precum universitarul martir ieşean G. Pascu şi episcopul martir I. Bălan. În anul 1943, I. Naghiu îi aducea în revista "Lumina creştinului" un omagiu universitarului ieşean, scriind că "în primele traduceri găseşte texte atât de catolice, încât nu pot fi socotite de altă origine".
Teoria sa a fost trecută sub tăcere în lucrările oficiale publicate în anii regimului ateu comunist. O excepţie o constituie un articol al profesorului G. Istrate din 1971, în care afirma că "sunt motive plauzibile să ne gândim la o oarecare influenţă a catolicismului" şi că era de dorit o nouă cercetare a punctului de vedere exprimat de I. Bărbulescu. Creditul redus al teoriei lui Bărbulescu se datorează însă şi unui element subiectiv, deoarece specialiştii care s-au oprit asupra ei erau ei înşişi autorii altor teorii.
Dr. Dănuţ Doboş *** Ilie Bărbulescu (1875-1945)
A fost profesor de slavistică la Iaşi, decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea "Cuza Vodă" din Iaşi şi director al revistei "Arhiva". Este autorul unei opere lingvistice şi literare impresionante, creând şi o adevărată şcoală de slavişti.
