Frumuseţea lui Dumnezeu

Interviu cu Mons. Piero Coda

În zilele de 26 şi 27 februarie, Mons. Piero Coda, profesor de teologie dogmatică la Universitatea Pontificală din Lateran, a susţinut la Institutul Teologic din Iaşi o serie de prelegeri despre Sfânta Treime. Sfinţia sa este laureat în filozofia religiilor şi teologia dogmatică, iar în prezent preşedinte al Asociaţiei Teologilor Italieni şi vicepreşedinte al Academiei Teologice Pontificale. Dintre lucrările sale, amintim: Dio uno e trino (1993), L'altro di Dio (1998), La verit? e il nulla (2000), Il logos e il nulla (2003). Cu ocazia vizitei la Iaşi, Sfinţia sa a avut amabilitatea de a acorda şi un interviu, cei interesaţi putându-l citi în întregime pe situl www. ercis. ro.

- Părinte Piero Coda, cum aţi descoperit că Dumnezeu vă cheamă să deveniţi preot şi ce anume v-a susţinut şi v-a călăuzit în timpul formării la sfânta Preoţie?

Vocaţia mea s-a manifestat pentru prima oară pe când eram copil şi aveam patru ani. Am simţit atunci o atracţie deosebită pentru a-mi consacra viaţa lui Dumnezeu în sfânta Preoţie. Într-un al doilea moment, această atracţie a mea a devenit mai conştientă prin intermediul părinţilor salezieni, care m-au ajutat să simt foarte aproape prezenţa lui Isus în viaţa mea. Pe când aveam 13 ani, un părinte salezian mi-a zis că vede în mine o predispoziţie la preoţie. Pentru mine a contat foarte mult faptul că cineva mi-a spus acest lucru în mod explicit. Al treilea moment a fost atunci când în comunitatea parohială în care trăiam, fiind prezent şi un grup din mişcarea focolarinilor, am trăit experienţe comunitare deosebite, care au ajutat vocaţia mea să înmugurească. În urma acestor experienţe, am decis să îmi dăruiesc viaţa în mod total lui Dumnezeu şi am început formarea teologică.

- De unde această iubire pentru teologia dogmatică şi, în special, pentru teologia trinitară şi sfântul Augustin?

Înainte de a mă licenţia în teologie am fost licenţiat în filozofie, întrucât am avut întotdeauna o pasiune deosebită pentru "adevăr". Când, mai apoi, am studiat teologia, această formare filozofică m-a condus în mod natural la teologia dogmatică. Prima mea dorinţă fusese însă aceea de a studia Sfânta Scriptură, pentru a putea astfel aprofunda adevărul în fundamentul său, prin intermediul cuvântului scris, revelat de Dumnezeu. Superiorii însă mi-au spus: "Piero, tu eşti un speculativ!" De aceea, m-am dedicat teologiei dogmatice, păstrând o strânsă legătură cu Sfânta Scriptură, pe de o parte, şi cu filozofia, pe de altă parte. Teologia trinitară a fost mereu prima iubire. Prima iubire nu se uită niciodată. În acest adevăr central al credinţei creştine, eu am văzut mereu frumuseţea lui Dumnezeu care iluminează toată realitatea creată şi care este cheia pentru a înţelege misterul fiinţei. Pentru mine, Treimea a fost lumina care a ghidat căutarea mea teologică... I-am studiat mai întâi pe marii teologi contemporani; i-am studiat şi pe filozofii idealişti care au tratat mult despre Sfânta Treime (Scheling şi Hegel); i-am studiat, de asemenea, pe Augustin, Toma de Aquino, Bonaventura, Duns Scotus, Rosmini... Augustin, îndeosebi, este cel care în teologia trinitară ne-a lăsat o moştenire carismatică. A făcut un serviciu enorm Bisericii pentru înţelegerea credinţei şi ne-a dat perspective care sunt şi astăzi semnificative.

- Pentru formarea unui număr tot mai mare de teologi, care provin din Dieceza de Iaşi, există deja o colaborare între Universitatea din Lateran şi Institutul Teologic din Iaşi. În ce constă această colaborare şi care ar fi proiectele vizate?

Colaborarea dintre cele două instituţii constă într-un raport organic la nivel academic, astfel încât titlurile care sunt acordate la Iaşi au valoare academică, fiind recunoscute de Universitatea din Lateran. Este un raport care, înainte de toate, are un caracter de recunoaştere juridică. În ultimii ani, a crescut mult această colaborare. Anul trecut, la Lateran, am organizat un curs pentru profesorii de teologie care sunt afiliaţi universităţii noastre, fiind prezenţi şi profesori de la Institutul din Iaşi. A fost un moment foarte interesant, fiind abordate ştiinţele istorice şi exegeza. Prezenţa mea aici este o dovadă a continuităţii acestei colaborări şi ştiu de la părintele rector că este vie dorinţa de a continua acest raport. Proiectele noastre sunt acelea de a ne cunoaşte din ce în ce mai mult şi de a favoriza momentele de schimb, în care preoţi din Dieceza de Iaşi pot beneficia de serviciile Universităţii din Lateran pentru a se licenţia şi pentru a obţine doctoratul. În viitor, ar putea începe şi un schimb la nivel de profesori: profesori de aici să meargă la Roma pentru a preda un curs sau a face un seminar, şi invers...

- Cu siguranţă, misiunea preotului de mâine, deşi rămâne în esenţă aceeaşi, va fi puternic influenţată de contextul socio-cultural în care preotul îşi va desfăşura activitatea. Ce ar trebui să-l caracterizeze, mai mult ca oricând, pe preotul de mâine?

Cred că, din ce în ce mai mult, atât situaţiile sociale şi culturale, cât şi misiunea Bisericii în contextul contemporan vor cere o figură şi un minister al preotului ca om al sintezei şi al comuniunii. Preotul este cel care se pune în slujba comunităţii creştine, pentru ca ea să fie un loc în care sunt prezente şi intră în contact diferite experienţe şi sensibilităţi, deoarece comunitatea creştină este din ce în ce mai mult o comunitate eterogenă, cu diferite forme de prezenţă şi exigenţe. Preotul trebuie să fie maestrul şi artistul comuniunii, cel care ştie să conducă la Cristos şi să pună în armonie multiplicitatea. În acelaşi timp, preotul trebuie să fie un om ce deschide frontierele noii evanghelizări ce se realizează într-un context de globalizare, deschis pe toate fronturile: al celor ce au abandonat credinţa, al celor care o caută, al celor care aderă la alte credinţe...

- În Dieceza de Iaşi, nu demult, s-a încheiat Sinodul diecezan. Noi ne-am întrebat şi continuăm să ne întrebăm cum putem intra într-un dialog fructuos cu oamenii de astăzi, în contextul în care asistăm la o creştere a indiferentismului religios, a secularizării, iar lumea este tot mai insensibilă la tot ceea ce priveşte sacrul? În ce mod ar mai putea fi propusă unitatea sfintei Treimi ca model al unităţii dintre oameni?

Oamenii de astăzi, ca şi cei de ieri, caută, pe de o parte, modele de viaţă în care să-şi realizeze propria identitate şi libertate, iar pe de altă parte, caută relaţii bogate, fascinante cu ceilalţi, care sunt aproape sau departe. Suntem într-o societate pluralistă, mondializată, şi deci provocarea este de a pune împreună libertatea şi unitatea, multiplicitatea şi armonia. Biserica, purtătoare a prezenţei şi moştenirii lui Cristos, este unica "agenţie" care deţine secretul pentru a pune împreună libertatea şi comuniunea, multiplicitatea şi armonia. Biserica devine subiect care evanghelizează atunci când reuşeşte să uimească prin calitatea vieţii. Bărbaţii şi femeile timpului nostru, mai ales tinerii, care sunt în căutarea acestei calităţi a vieţii, trebuie să descopere cu uimire în creştini şi în comunităţile creştine o calitate a vieţii, care dă mărturie despre izvorul acestei vieţi care este Cristos, astfel încât creştinii să poată spune: "Veniţi şi vedeţi!" Aceasta este provocarea fundamentală a Bisericii adresată omului de astăzi: o Biserică ce face prezentă frumuseţea lui Isus.

Au consemnat Ovidiu Giurgi şi Petru Tamaş