- Veronica Dămoc (Iaşi). "Mulţumesc Domnului şi vouă tuturor pentru că există această revistă şi multe alte publicaţii creştine prin care se arată lucrarea lui Dumnezeu în lume. Parcă în revista din luna iulie s-au publicat cele mai multe evenimente. Ele nu pot să ne lase indiferenţi; sunt multe daruri trimise de sus".

Sperăm şi noi ca aceste evenimente să fi adus belşug de haruri. Vă mulţumim pentru aprecieri! Continuaţi să citiţi publicaţiile creştine!

- Anton Cata (Nicolae Bălcescu). "Eu am crezut că în revista «Lumina creştinului» predicăm unu altuia, dar când am văzut ce aţi scris în legătură cu Timişoara m-am revoltat... Eu am scris că în anul 1957 un preot a făcut Liturghia de hram sub cerul liber, în ce localitate s-a întâmplat, ce exemplu a dat preotul la predică, ce timpuri erau, nu ce aţi scris dv. Eu nu am înţeles nimic şi m-au mai luat şi alţii la întrebări spunându-mi «ce ai voit să spui cu aceasta?»".

Spaţiul revistei nu ne permite să publicăm toate întâmplările. Dar ca să fiţi mulţumit am făcut un rezumat la ceea ce ne-aţi trimis. Ne pare rău că tocmai dv. nu aţi înţeles mesajul pe care aţi dorit să-l transmiteţi cititorilor. Vă recomandăm dv., şi celor care v-au făcut observaţii, să recitiţi textul cu atenţie; veţi vedea că nu e aşa cum spuneţi.

- Amphion Buteanu (Butea). "Vă rog să-mi precizaţi data până când pot fi expediate materialele la redacţie pentru a putea fi publicate? Am întrebat acest lucru fiindcă în luna iunie am întârziat. Am studiat rubrica «Poşta redacţiei» ca să pot înţelege nivelul de cultură literară a majorităţii cititorilor pentru ca munca mea să nu fie zadarnică. Deci, în mare măsură, mi-am dat tot interesul să fiu un bun contribuabil la efortul făcut de colaboratorii revistei. De fapt, n-ar trebui să-mi pun asemenea întrebări şi să înţeleg că "musafirul nepoftit n-are scaun". Totuşi doresc (ca să-mi împac conştiinţa c-am încercat cu posibilităţile mele) să vă transmit câteva versuri pe care le-am intitulat "Nu omorâţi!" şi care s-ar putea să fie considerate «prea dure», dar cred că se încadrează în normele vieţii creştine".

Un articol sau o poezie ca să poată fi publicate trebuie să ajungă înainte de 15 a lunii precedente, să transmită un mesaj pentru cititor şi să fie în concordanţă cu temele dezvoltate de revistă. Nu e vorba de nici un "scaun"... Dacă cineva are ceva de transmis (fără să bată câmpii) o poate face. Ne-au plăcut ultimele două strofe din poezia «Nu omorâţi!» pe care le redăm spre meditare: "Ce trist şi groaznic e să fii / Călău cu propria-ţi voinţă, / Să n-ai milă de copii / Şi să-i omori cu rea credinţă. // Învaţă de la animale / Că oricât ar fi de-ngrozitor / S-atât de grijulii, loiale / De moarte să-şi scape puiul lor.

- Precup Roman (Alba-Iulia). "Dragi tineri, nu uitaţi zicătoarea românească: «Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea». Locul vostru este în ţară, în România, şi ea vă aşteaptă. Clădiţi pe «citadela voastră intelectuală» experienţa voastră acumulată în străinătate şi, venind, puneţi-o în practică aici, «acasă», investind şi creând locuri de muncă fraţilor voştri care vă aşteaptă... Veniţi şi încordaţi-vă mintea şi braţele schimbând starea jalnică a scumpei noastre patrii! Veniţi, şi alături de cei rămaşi cinstiţi, înlăturaţi corupătorii, distrugeţi corupţia şi faceţi să înflorească viaţa social-morală a României, făcând un crez şi o realitate din maxima: «Bogăţia unui popor nu stă în bani, ci în muncă» (Mihai Eminescu). Noi nu suntem împotriva nimănui, nu-i urâm pe străini, ci vrem să trăim în fraternitate cu ei... În concluzie, dragi tineri, locul vostru este în ţară, aici unde v-aţi născut, aţi crescut şi v-aţi format; aici unde aţi copilărit, unde vă aşteaptă cu drag cei rămaşi, patria noastră România, pentru a-i construi un viitor mai bun, mai înfloritor, implicându-vă în structurile de conducere a ţării. Vă veţi putea realiza şi acasă fiind mai modeşti în cerinţe, mai cumpătaţi în viaţă, mai virtuoşi, mai dispuşi la fapte eroice şi mai buni creştini. Nu uitaţi că trei lucruri sunt necesare pentru a fi fericiţi: «Trup sănătos, spirit liber şi inimă curată» (J. Domat)".

Avem puţină reţinere în a vă spune că aveţi perfectă dreptate. Ştiţi zicala "Cu o floare nu se face primăvară"! Nu e suficient să dorească cele sesizate de dv. 1-2% din populaţie, ci toţi, începând de la cei mai mari. Pentru asta trebuie educaţie, create locuri de muncă, apreciată şi răsplătită cum se cuvine munca şi, mai ales, totul trebuie ancorat în valorile creştine. Să dea bunul Dumnezeu ca această dorinţă a dv., de a se reface lucrurile în ţară, să se împlinească cât mai curând.

- Monica Opriş (Craiova). Poezia este prea lungă pentru a putea fi publicată în revista noastră şi apoi a fost publicată în Almanahul "Presa Bună" 2003. Materialele de care spuneţi că ar fi bune pentru tineri aşteptăm să ni le trimiteţi.

- Cristina Koch Smeu. (Bucureşti). "În marea mulţime de credincioşi, fie catolici, fie ortodocşi sau de orice altă religie, omul poate fi recunoscut ca fiind un pelerin al Maicii Domnului, la dimensiunea frunţii şi genunchilor aplecaţi în rugăciune şi adoraţie. Fiecare dintre noi ne putem asemăna, astfel, grăuntelui de muştar, înrădăcinat în mâinile preasfintei Fecioare Maria, ce ne povesteşte de fiecare dată miracolul creşterii în iubire şi credinţă faţă de Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În umbra sfântului altar, a icoanei sale sfinte, făcătoarea de minuni, mâinile rugătoare pentru ajutor în rezolvarea atâtor probleme de viaţă, aduc şi mulţumirea pentru binefacerile primite propriilor noastre conştiinţe, aflate în starea de har sfinţitor... De aceea, în licăritul fiecărei lumânări aprinse în murmurul rugăciunii sfântului Rozariu, fiecare făptură devine lumina şi sarea vieţii mântuitoare fără sfârşit. Aici, la noi, ca şi la Lourdes, Czestochowa sau la orice sanctuar al sfintei Fecioare Maria, numărul pelerinilor nu mai este atât de important pe cât este sufletul omului, îmbogăţit de minunăţiile cerului ce se apleacă cu mulţimea aripilor de îngeri şi sfinţi binecuvântând. Şi, astfel, grăuntele de muştar din parabola Mântuitorului Isus Cristos se regăseşte în fiecare dintre noi, aflat la înălţimea chemării sale.

Vă mulţumim pentru cele împărtăşite!

- Zinca Boacă (Oituz). "De multe ori ascultăm în biserică cuvintele: «Dacă auziţi glasul Domnului nu vă împietriţi inimile voastre» sau «Ascultaţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre». E mare dar de a veni glasul Domnului la noi. Pentru aceasta trebuie să fim pregătiţi. Trebuie să dorim acest lucru şi să golim sufletul de tot ce nu aparţine acestui glas. Să fim treji, să veghem şi să ne rugăm... Nu pot să trec cu vederea faptul că la 1 august a plecat de la noi părintele vicar, care ne-a rupt inima şi ne-a stors lacrimi. De asemeni, părintele paroh a împlinit 46 de ani. Îi dorim sănătate, putere de muncă, har, răbdare multă, zile şi ani mulţi ca să ne călăuzească pe calea mântuirii.

Continuaţi să ascultaţi şi să meditaţi tot ce se spune în biserică şi rugaţi-vă pentru preoţii pe care Dumnezeu vi-i trimite, precum şi pentru aceia care au lucrat în parohia dv.

- B.G. (Bacău). "V-am scris pentru a vă cere părerea în legătura cu un citat din «Imitaţiunea lui Cristos» a lui Ioan Gerson, Cartea I, Cap. 22 («Despre nefericirea firii omeneşti», alineatul 2, în care se spune: «Fericirea omului nu stă în a agonisi belşug de averi vremelnice, ci îndestularea stă undeva la mijloc. Într-adevăr, sărăcie este viaţa pe pământ. Cu cât omul caută să propăşească duhovniceşte, cu atât viaţa aceasta i se pare mai amară, fiindcă simte şi vede mai lămurit toate cusururile nimicniciei omeneşti. Căci a mânca, a bea, a veghea, a dormi, a se odihni, a lucra şi a fi supus la toate celelalte trebuinţe ale firii, cu adevărat e o mare sărăcie şi necaz pentru omul evlavios care bucuros ar voi să fie dezlipit de pământ şi liber de cătuşele păcatului». Mai putem noi găsi măreţia lui Dumnezeu în cele înconjurătoare în asemenea condiţii? Cum ar putea rezista un om care căuta cu tot dinadinsul pe Dumnezeu Tatăl în această "junglă"?

Pasajul la care v-aţi oprit, pentru a fi înţeles, trebuie citit în context. Textul este luat din Thomas a Kempis, Imitaţiunea lui Cristos (Traducere nouă, după originalul latin, cu stabilirea concordanţei citatelor din Sfânta Scriptură, de Andrei Brezianu), Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, 1991. Ideea de bază este că nimic nu valorează mai mult decât întoarcerea la Dumnezeu şi viaţa cu Dumnezeu; toate cele vremelnice în comparaţie cu cele cereşti sunt nimic. Într-adevăr, alineatul la care faceţi referinţă începe prin cuvintele: "Mulţi vor spune, în prostia nepriceperii lor: «Iată ce viaţă fericită duce cutare, cât este de bogat, cât de mare, cât de puternic şi cât de sus stă!» Dar întoarce-ţi privirile spre cele cereşti şi vei vedea că toate aceste lucruri vremelnice nu sunt nimic...". Cele notate sunt un ecou al cuvintelor lui Cristos: "Ce i-ar folosi omului să câştige lumea întreagă, dacă s-ar osândi ori s-ar pierde pe sine însuşi?" (Lc 9,25) sau al cuvintelor sfântului Paul: "Toate, care mai înainte erau pentru mine câştiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu" (Fil 3,8). Aşa stând lucrurile, este clar că măreţia lui Dumnezeu se poate descoperi în cele înconjurătoare căci, aşa cum spune psalmistul, "cerurile vorbesc despre salva lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale" (Ps 19,1). În această "junglă", cum scrieţi dv., Dumnezeu este acela care ne dă putere. Trebuie să i-o cerem în rugăciune şi să ne curăţăm ochii prin întoarcere la el pentru a vedea clar ce este cu adevărat important şi ce nu.

- Genovica Ivan (Săbăoani) "«Dacă nu ne instruim bine în religie ne vor invada sectele». (Ioan Paul al II-lea). Aşa este. Sectele răsar ca ciupercile în păduri, îşi fac simţită apariţia pe ici, pe colo; auzim de câte un guru care vine cu câte o doctrină nouă că nu face rău nimănui, că este aducător de fericire, că este un nou profet etc.; fel şi fel de ademeniri ca să-şi atragă adepţi. Şi unii săraci sau bogaţi, tineri sau chiar vârstnici, nu mai contează că se leapădă de credinţa lor primită la Botez, se lasă ademeniţi pentru ca viaţa să le fie mai îmbunătăţită, pentru un loc de muncă, pentru casă, masă, sănătate sau alt interes, înşelaţi de cei care la rândul lor sunt rătăciţi, căutători de fericire şi amăgiţi de ei înşişi... Nu vedem noi oare, cum familiile sunt dezbinate atunci când un membru al ei face parte dintr-o sectă? "Cine ţine la viaţă o va pierde..." Casă, muncă, masă -, sectele, organizaţiile ocultiste, sataniste, pot să dea, dar un lucru nu pot facilita şi anume: mântuirea sufletului. Ele, nu au puterea aceasta, ci spun doar "Doamne, Doamne..." însă Dumnezeu este departe de activităţile lor, prin neascultarea lor de cuvântul său. Când cuvântul lui Dumnezeu nu este pus în practică, ci mai mult răstălmăcit după fiecare cum îi trece prin cap, consecinţele se văd, ne lăsăm influenţaţi de puterea celui rău".

Cauzele pe care dv. le-aţi enumerat nu sunt complete şi nu sunt cele mai importante. De ce părăsesc unii Biserica pentru a se îndrepta spre alte grupuri? Poate că principalele cauze ţin de izolare, neimplicarea în viaţa Bisericii, singurătate, boală, suferinţă etc.

Un creştin adevărat va şti să treacă peste toate provocările, chiar dacă sunt înşelătoare. Nu cele materiale trebuie să ne fac să-l iubim pe Dumnezeu, ci faptul că el l-a trimis pe Fiul său ca să ne răscumpere prin moartea sa pe cruce. Rugaţi-vă pentru cei care stau în dubii sau în pericol de se lepăda de Dumnezeu.