În cadrul unei sfinte Liturghii, celebrată joi, 20 mai, la ora 18.30, în sărbătoarea "Înălţarea Domnului", în catedrala din Iaşi, PS Petru Gherghel a înmânat mandatul misionar fidei donum pentru Coasta de Fildeş părintelui Gabriel-Vasile Cimpoieşu.
Printre participanţi s-a numărat un grup de tineri din Parohia Adjudeni, unde părintele a slujit ca vicar, dar şi din Băluşeşti, parohia sa natală. Părinţii, rudele, prietenii şi cunoştinţele părintelui misionar erau printre cei mai emoţionaţi. Cei 20 de preoţi veniţi din Iaşi, precum şi din diferite parohii ale diecezei manifestau bucuria participării la un moment atât de aşteptat. La eveniment a participat şi Mons. Giuseppe Baldas, responsabil al Centrului Misionar din Gorizia (Italia).
La începutul Liturghiei, PS Gherghel a adresat un salut celor prezenţi, îndreptându-se în special spre părintele Gabriel care avea să primească mandatul misionar. "Dieceza de Iaşi a primit credinţa de la misionari; acum, ea este cea care trebuie să trimită misionari la alte popoare", a spus păstorul diecezei.
Mons. Giuseppe Baldas a spus la omilie că pr. Gabriel îl va ajuta pe pr. Adrian Stoica, aflat de doi ani în Coasta de Fildeş. El va activa într-un teritoriu de primă evanghelizare, misiunea cuprinzând aproximativ 90 de sate, din care doar în trei a ajuns cuvântul evangheliei.
"Doresc să fiţi sensibili faţă de munca misionară, să vă rugaţi pentru misionari, să-i ajutaţi material şi să fiţi deschişi la chemarea lui Dumnezeu pentru ca din rândul dv. să se ridice alţi preoţi, călugări şi laici care să meargă în misiuni", a mai spus Mons. Giuseppe Baldas.
A urmat momentul încredinţării mandatului misionar, când pr. Gabriel a primit din partea episcopului Diecezei de Iaşi însemnele misiunii (Biblia şi crucea misionară) şi o binecuvântare specială.
La Ofertoriul au fost aduse la altar mai multe daruri, printre care un glob, un năvod şi o lumânare.
În finalul Liturghiei a urmat cuvântul de mulţumire rostit de pr. Gabriel. Cu vocea tremurândă de emoţie, misionarul a rostit plin de convingere "aminul" său, asigurându-l astfel pe episcop şi întreaga Biserică locală de decizia sa fermă de a se angaja pe drumul misiunilor.
Pr. Cimpoieşu Gabriel-Vasile s-a născut la 12 ianuarie 1976 la Băluşeşti (Neamţ). A intrat în Seminarul diecezan din Iaşi, iar după absolvirea anului II a fost trimis pentru încheierea studiile superioare în Seminarul Interdiecezan din Gorizia. A fost hirotonit preot la 29 iunie 2001, la Roman. Până în vara anului 2003 a activat ca vicar în Parohia Adjudeni. El îşi va desfăşura activitatea în Dieceza de Bouaké alături de pr. Adrian Stoica. Părintele s-a pregătit pentru această misiune timp de patru ani, în Dieceza de Gorizia, iar din septembrie 2003 a urmat un curs la Verona. A plecat în Coasta de Fildeş în ziua de 31 mai, însoţit de pr. Claudiu Iştoc, director al Centrului Misionar Diecezan Iaşi.
Un misionar fidei donum este un preot diecezan sau un laic trimis din partea diecezei pentru a realiza un anumit proiect care, în sine, este o mărturie a credinţei în Cristos.
Mai mulţi preoţi şi laici din Dieceza de Iaşi au primit până acum din partea episcopului misiunea de a merge în diferite părţi ale lumii pentru a duce şi acolo mesajul credinţei. Astfel, la 24 octombrie 1999, pr. Eugen Blaj şi pr. Pavel Chelaru au primit mandatul misionar pentru Kenya. În toamna anului 2001, la 7 octombrie, au primit mandatul misionar pr. Isidor Mârţ pentru Kenya şi pr. Adrian Stoica pentru Coasta de Fildeş. Alături de ei, în cadrul aceleiaşi Liturghii au mai primit mandatul misionar patru laici (Mihaela Gherghelucă, Mihaela Gal, Monica Benedic şi Monica Bogdănel), două dintre ele pentru Togo şi două pentru Coasta de Fildeş. Acestea au fost cooptate în lucrarea misionară a Africii de Surorile Providenţei din Iaşi.