"O Acţiune Catolică vie, puternică şi frumoasă!" - acesta este motoul sub care s-a desfăşurat la Butea, în perioada 14-16 mai, campusul diecezan al acestei asociaţii de laici. Au fost prezente aproape 200 de persoane din 41 de parohii ale diecezei, reprezentanţi ai celor trei sectoare ale Acţiunii Catolice (copii, tineri şi adulţi), din cele trei zone de activitate: Iaşi, Roman, Bacău. Tema campusului a fost "A fi apostoli" şi a urmărit cunoaşterea membrilor AC, aprofundarea valorilor spirituale (rugăciunea, meditaţia, sfânta Liturghie), în vederea formării personale şi de grup.
Întâlnirea a debutat vineri, 14 mai, cu o sfântă Liturghie, precedată de recitarea sfântului Rozariu. La predică, pr. Cornel Cadar, spiritualul general al Acţiunii Catolice, ne-a familiarizat cu noţiunea de apostol, "trimis", vestitor al bucuriei şi al frumuseţii Domnului. Pr. Petru Blaj şi pr. Costel Ţăranu, paroh şi respectiv vicar de Butea, au prezentat participanţilor la campus salutul şi disponibilitatea comunităţii gazdă. Seara, a urmat un program de cunoaştere, în care am descoperit că Acţiunea Catolică seamănă cu un câmp înflorit, care creşte, şi se dezvoltă sub soarele Bisericii, prin oferta şi dăruirea membrilor.
Sâmbătă, 15 mai, dimineaţa a avut loc o primă meditaţie ţinută de părintele Cornel Cadar. Prin imagine, sunet şi culoare, am observat şi am analizat comportamentul apostolilor lui Cristos. Expunerea icoanei ruseşti "Coborârea Duhului Sfânt", datând din secolul al XV-lea şi derularea unor fragmente din filmul "Viaţa lui Isus" (Franco Zefirelli) ne-au ajutat să înţelegem dorinţa, curajul apostolilor, puterea de "a ieşi din anonimat" în prezenţa Învăţătorului. În grupuri mici, am discutat mai mult despre povestea acestor apostoli, precum şi despre povestea noastră, a membrilor AC. S-a vorbit despre întunericul din zilele noastre (prejudecăţi, anturaje, alcool, droguri) şi s-au prezentat şi unele soluţii: exemplul personal pozitiv, oferirea unei prietenii sănătoase, puterea rugăciunii şi a sacramentelor.
După-amiază am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe PS Petru Gherghel, care, împreună cu preoţii prezenţi, a celebrat o sfântă Liturghie. La predică ne-a fost prezentată Epistola către Diognet, care vorbeşte despre rolul laicilor în Biserică şi în societate. "Ceea ce este sufletul pentru trup, aceea sunt creştinii în lume" - a concluzionat Preasfinţitul. "Dragi membri ai Acţiunii Catolice, vă invit să fiţi sare şi lumină în tot ceea ce faceţi! Să fiţi misionari ai bucuriei lui Cristos în societatea mileniului trei!"
După-amiază au avut loc vizite la bolnavii din sat şi s-a lucrat pe ateliere, confecţionându-se felicitări pentru bătrânii din azile.
S-a continuat apoi cu o meditaţie prezentată de părintele Mihai Roca. Am fost familiarizaţi cu apostolatul Maicii Tereza de Calcutta, care privea mereu spre ceilalţi cu ochii lui Cristos. "Să fii, pur şi simplu, aici, să iubeşti şi să împarţi!" - era motoul Maicii Tereza, un exemplu viu de apostol al zilelor noastre.
Seara s-a încheiat cu un program cultural recreativ, desfăşurat în aer liber, coordonat de părintele Tiziano Baracco.
Duminică, pr. Felician Tiba ne-a prezentat un program spiritual, vorbindu-ne despre trimiterea în lume a discipolilor lui Isus (Mt 28,16-20). Aşadar, concluziile sunt clare: a fi apostol înseamnă "a merge", a acţiona, a trăi zilnic în şi pentru Cristos.
Campusul s-a încheiat cu o Liturghie comunitară în care participanţii la campus s-au rugat şi au mulţumit credincioşilor din Butea pentru disponibilitatea găzduirii acestui campus. De asemenea, Surorile "Misionarele Patimii lui Cristos" ne-au fost alături în aceste zile prin dăruirea şi ospitalitatea lor.
Au fost prezenţi la campus, pe lângă preoţii amintiţi mai sus, şi alţi asistenţi spirituali ai asociaţiei noastre: pr. Antonio Ferrari, pr. Fabian Doboş, pr. Alberto Marson şi pr. Iosif Dămătăr. Într-una din zile a participat şi pr. Gică Păuleţ.
Într-o lume debusolată să fim apostoli mărturisitori ai Învierii şi frumuseţii lui Cristos!