Comunitatea catolică din oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău, celebrează la începutul lunii septembrie a acestui an o dublă sărbătoare: jubileul de 150 de ani de la înfiinţarea parohiei şi sfinţirea unui nou lăcaş de cult. La acest eveniment, care va avea loc luni, 1 septembrie, vor participa PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, autorităţi locale, precum şi numeroşi preoţi, persoane consacrate şi credincioşi. Au fost invitaţi: ÎPS Joachim Meisner, cardinal de Köln (Germania), ÎPS Patrick Keith, arhiepiscop de St. Andrews and Edinburgh (Scoţia), ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti.

Localitatea Dărmăneşti este situată pe malurile pârâului Uzul, la confluenţa acestuia cu râul Trotuş. Având o atestare istorică de peste 500 de ani şi încorporată în ocolul Tazlăului Mare de Sus, tradiţia a atribuit denumirea localităţii unui căpitan al domnului Ştefan cel Mare, numit Dărman. Documentele istorice arată faptul că locuitorii din zona Dărmăneşti au fost răzeşi, dar ulterior au fost siliţi să devină "lăturaşi" la mina de sare din Târgu Ocna.

Dezvoltându-se economic, târgul Dărmăneşti a fost preferat de mulţi negustori şi traficanţi de sare, mulţi dintre ei fiind catolici. Pentru îngrijirea lor spirituală aceştia au cerut sprijinul episcopilor de Bacău, care i-au încredinţat preoţilor din Parohia Pustiana. Treptat, numărul catolicilor din Dărmăneşti şi împrejurimi a crescut considerabil, situaţie ce l-a determinat pe episcopul Anton de Stefano să înfiinţeze, în anul 1853, o parohie de sine stătătoare. Aceasta era a 26-a parohie a Vicariatului Apostolic de Iaşi, fiindu-i arondate încă 27 de sate şi cătune, cuprinzând 470 de familii catolice, cu aproape 1.900 de suflete. În decursul timpului, multe dintre aceste localităţi au fost desprinse din Parohia Dărmăneşti, constituindu-se ca parohii separate sau chiar au fost depopulate. Dintre parohii care şi-au desfăşurat activitatea la Dărmăneşti amintim: pr. Achatius Hompasz, pr. Anton Callus, pr. Ludovic Balla, pr. Alois Scaramucci, pr. Celestin Vaes, pr. Ioan Poglut, pr. Petru Borowetz, pr. Emil Svirschi, pr. Iosif Ghiuzan, pr. Anton Trifaş, pr. Constantin Hausner, pr. Dumitru Herghelegiu, pr. Vilhelm Clain, pr. Mihai Unguru, pr. Francisc Vârgă, pr. Anton Roca, pr. Anton Dancă, pr. Mihai Enăşel, pr. Mihai Văcaru, pr. Petru Blaj şi pr. Eugen Lucaci.

Conform mărturiilor documentare, prima biserică din Dărmăneşti a fost construită în anul 1813 şi a fost închinată sfântului Ioan Botezătorul. Ulterior, acest lăcaş de cult a fost îmbunătăţit şi mărit în timpul pr. Anton Callus (1880-1881). În urma vizitei canonice pe care arhiepiscopul de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli, a desfăşurat-o în Dărmăneşti, în iulie 1912, acesta "a poruncit clădirea unei noi biserici", precum şi a unei "noi case parohiale". Această biserică a ars complet în ziua de 29 septembrie 1918, ceea ce a dus la proiectarea şi construirea unei biserici mai durabile. Ea a început în primăvara anului 1921 şi s-a finalizat în anul 1928, când a fost sfinţită şi închinată aceluiaşi sfânt. În deceniul următor s-a construit şi casa parohială. Chiar dacă a fost necesară o reparare capitală, ele au ajuns până în zilele noastre.

Întrucât biserica se deteriora constant, după anul 1990 s-a pus problema ridicării unui nou lăcaş de cult. Acesta s-a început lângă biserica veche, în strada Brătuleşti, şi a fost finalizat de curând graţie ajutorului oferit de localnici, dar şi de binefăcători din Germania, Scoţia etc.

Este interesant de sesizat că astăzi Parohia Dărmăneşti cuprinde un număr aproape identic de familii şi suflete ca acum 150 de ani. Conform ultimei statistici, în Dărmăneşti sunt 498 de familii catolice care însumează aproape 1.800 de credincioşi. Anul trecut s-au oficiat 15 botezuri şi 11 căsătorii, au primit prima sfântă Împărtăşanie 24 de copii şi au murit nouă credincioşi. De zece ani, Parohia Dărmăneşti este condusă de pr. Eugen Lucaci, ajutat acum de pr. Valentin Aenoaei.