Duminică, 5 octombrie, vor fi canonizaţi doi membri ai Societăţii "Misionarii Cuvântului Divin" (Verbiţii). Este vorba de pr. Arnold Janssen, fondatorul societăţii, şi pr. Iosif Freinademetz, primul misionar verbit în China.

Părintele Arnold Janssen s-a născut la 5 noiembrie 1837 la Goch, un mic orăşel din Renania de Jos (Germania). Al doilea din cei zece fraţi, a învăţat de la tatăl său să fie un om de o profundă religiozitate. A fost sfinţit preot în ziua de 15 august 1861 pentru Dieceza de Münster şi a primit misiunea de a preda la şcoala gimnazială din Bocholt, unde şi-a câştigat faima de profesor exigent, dar corect. Puţin câte puţin a crescut în el preocuparea pentru nevoile spirituale ale persoanelor din afara graniţelor diecezei sale, preocupat de misiunea universală a Bisericii. A hotărât să se dedice idealului de a face să crească în Biserica din Germania conştiinţa propriei responsabilităţi misionare. Având acest proiect în inima sa, în 1873 a renunţat la activitatea didactică şi a întemeiat "Micul mesager al inimii lui Isus". Prin această revistă lunară oferea ştiri despre misiune şi-i însufleţea pe catolicii de limbă germană să se angajeze mai mult pentru misiuni.

Speranţa lui Arnold era ca măcar unii preoţi, cu o conştiinţă misionară mai puternică, să accepte provocarea de a deschide o casă pentru pregătirea misionarilor ce urmau să fie trimişi dincolo de ocean. Arnold se simţea chemat să promoveze acest proiect, angajându-se prin revista sa în munca de conştientizare şi strângere de fonduri.

Timpul se scurgea şi nimeni nu-şi exprima dorinţa de a deschide o "casă misionară germană". Puţin câte puţin, împins şi de vicarul apostolic de Hong-Kong, Arnold a descoperit că el este chemat de Dumnezeu la această misiune dificilă. Mulţi se gândeau că el nu era persoana cea mai indicată sau că vremurile nu erau încă mature. "Domnul provoacă credinţa noastră să realizeze ceva nou, tocmai atunci când multe lucruri din Biserică sunt în schimbare".

Cu sprijinul mai multor episcopi, Arnold a început să strângă fonduri şi să caute un loc potrivit pentru întemeiere. Situaţia politică din Germania l-a determinat să cumpere o casă la Steyl, în Olanda, dincolo de frontiera germană. Casa a fost inaugurată la 8 septembrie 1875, zi considerată ca dată a întemeierii Congregaţiei "Cuvântul Divin". Casa era un vechi han, iar condiţiile de viaţă foarte modeste. Formarea misionarilor a început şi la 2 martie 1879 au plecat primii doi misionari pentru China. Plin de zel pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi-a consacrat toate energiile formării preoţilor, surorilor şi laicilor pentru ai trimite să evanghelizeze mai ales popoarele necreştine. De aceea a întemeiat Societatea "Misionarii Cuvântului Divin" şi Congregaţiile Misionare: "Slujitoarele Duhului Sfânt" şi "Slujitoarele Duhului Sfânt de Adoraţie Perpetuă". A adormit în Domnul la 15 ianuarie 1909.

Fericitul Iosif Freinademetz s-a născut la 15 aprilie 1952 în satul Oies în Val Badia (Italia). A moştenit de la familia sa o credinţă umilă, tenace, înrădăcinată în faptele cotidiene şi într-o sârguinţă care nu se va micşora.

A frecventat primii doi ani de şcoală elementară în satul său; la zece ani a plecat la Bressanone unde a urmat ultimele clase elementare în limba germană şi mai apoi liceul clasic. În 1872 a intrat în seminarul major diecezan unde şi-a completat studiile teologice. La 25 iulie 1875 a fost hirotonit preot diecezan şi a fost destinat comunităţii "San Martino" din Badia. Umil, zelos, uman, transparent şi sincer, a cucerit repede inimile tuturor.

După aproape doi ani de activitate ca vicar se adresează pr. Arnold, fondatorul şi rectorul tânărului Institut al Misionarilor Verbiţi, fondat la 8 septembrie 1875. Cere să fie primit ca aspirant misionar în Casa Misionară din Steyl (Olanda). La 2 martie 1879 primeşte crucea misionară de la nunţiul apostolic din Olanda pentru a pleca în China, unde rămâne toată viaţa. Şi-a încheiat viaţa pământească la 28 ianuarie 1908 la Taikiachwang.

La 19 octombrie 1975, suveranul pontif Paul al VI-lea i-a proclamat fericiţi.