"Prietenia nu este un scop în sine.
Ea este trăirea şi dăruirea,
Creşterea zilnică în voinţa lui Dumnezeu pentru viaţa ta,
Care face din tine un învingător".
(Nancy L. Van Pelt)
Omul nu poate trăi singur, izolat, pentru că este o fiinţă sociabilă şi nu se poate realiza pe sine însuşi dacă nu se uneşte cu ceilalţi.
Dar, în mod deosebit, are nevoie de o persoană mai apropiată căreia îi poate spune totul, în care poate avea toată încrederea, cu care poate împărţi şi bucuria, şi durerea.
Numai acela îţi poate fi prieten bun care are principii la fel de serioase şi nobile ca ale tale şi care tinde spre idealuri la fel de măreţe ca tine. Să-ţi fie prieten cel care este sincer faţă de tine. Chiar şi atunci când sinceritatea lui te doare şi a cărui companie te face mai bun, deoarece prin "prietenie" înţelegem totdeauna o relaţie nobilă.
Încă din antichitate marii filozofi au definit prietenul. După Aristotel, "prietenii sunt două suflete în acelaşi trup". După Cicero, prietenul bun este "alter ego", "un alt eu"; după Horaţiu, "animae dimidium", "jumătatea sufletului". Semen îţi este oricine, dar prieten adevărat este numai acela care cu tine se bucură şi cu tine se întristează, în necazuri te ajută, perseverează alături de tine până la sfârşit, iar în greşeală te avertizează.
Câtă realitate în acest proverb: "Spune-mi cu cine te împrieteneşti şi îţi voi spune cine eşti". Din nefericire există şi prietenii rele care te influenţează negativ; nu este suficient de a fi de acord asupra unor aspecte ale vieţii sau, mai rău, de a fi de acord pentru a distruge ceva sau pe cineva. Aceasta poate fi o alianţă provizorie care durează cât durează interesul; "adevărata prietenie" nu trăieşte numai cu simpatie şi nu se întrerupe de la o zi la alta. Anumiţi prieteni nedespărţiţi ţi-au fost alături când nu aveai nevoie, dar, când ai avut nevoie mai mare de ei, ţi-au întors spatele.
Citim şi în Biblie: "Dacă vrei să-ţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te grăbi să crezi în el. Pentru că este prieten până la o vreme şi nu va rămâne în ziua necazului tău. Prietenul credincios este acoperământ tare şi cel ce l-a aflat pe el a aflat o comoară" (Sir 6,7-8.14)
Prietenia adevărată nu cere nimic pentru sine şi este dispusă a da mai mult decât primeşte, sugerează o cale, dar fără a o impune, deschide un drum spre acelaşi ideal. A avea prieteni înseamnă a crede în iubire, în iubirea pe care prin credinţă o numim Dumnezeu şi pe care o trăim împreună cu fraţii noştri.
Carmen Lea
