Papa Ioan Paul al II-lea, în ziua de 21 octombrie, a convocat un consistoriu, în cadrul căruia a creat 31 noi cardinali, dintre aceştia unul "in pectore". Consistoriul este o întrunire a cardinalilor în cadrul căreia se examinează diferite probleme de importanţă majoră. Colegiul Cardinalilor numără în prezent 194 de membri, dintre care 135 electori, întrucât nu au împlinit încă vârsta de 80 de ani. România a avut doi cardinali: Iuliu Hossu (cardinal "in pectore") şi Alexandru Todea.

În momentul de faţă, cardinalii provin din 68 de ţări, iar cei electori din 58 de ţări. Cinci dintre cardinalii electori au fost creaţi de papa Paul al VI-lea, iar ceilalţi au fost creaţi de către papa Ioan Paul al II-lea în cele 9 consistorii convocate în timpul pontificatului său.

Papa Ioan Paul al II-lea a înmânat personal fiecărui nou cardinal bereta şi bula de creare şi de desemnare a titlului sau a diaconiei unei Biserici din Roma, deoarece cardinalii sunt, conform originilor acestei instituţii, clerul Romei. Înainte de a se prezenta în faţa suveranului pontif, cei 30 noi cardinali au rostit jurământul solemn de ascultare şi fidelitate faţă de Biserică şi faţă de succesorul lui Petru. Printre cardinalii nou-creaţi unul este "in pectore". Această expresie este folosită în cazul creării unui cardinal, al cărui nume nu este făcut cunoscut imediat de către papa, ci este păstrat secret pentru un anumit timp, în cele mai multe cazuri din motive politice.

"Culoarea de purpură a beretei, simbol al demnităţii de cardinal, a proclamat papa, vrea să simbolizeze că sunteţi dispuşi să vă comportaţi cu curaj până la vărsarea sângelui pentru răspândirea credinţei creştine, pentru pacea şi liniştea poporului lui Dumnezeu şi pentru libertatea şi răspândirea sfintei Biserici Romane".

Predica Sfântului Părinte, din cadrul ceremoniei, a fost citită de arhiepiscopul argentinian Leonardo Sandri, substitut pentru probleme generale în cadrul Secretariatului de Stat. În mesajul său, suveranul pontif a insistat asupra faptului că, prin responsabilitatea pe care şi-o asumă, cardinalul trebuie să arate iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică "până la sacrificiul vieţii". "Numai dacă vă veţi face slujitorii tuturor veţi purta la îndeplinire misiunea voastră şi-l veţi ajuta pe succesorul lui Petru să fie, la rândul său, «slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu»", a afirmat Sfântul Părinte în încheierea predicii. La sfârşitul celebrării, în numele tuturor cardinalilor creaţi cu această ocazie, primul dintre noii-cardinali, ES Jean-Louis Tauran, i-a adresat Sfântului Părinte un cuvânt de salut şi de mulţumire.

Noii cardinali

Din Curia Romană au fost creaţi cardinali 7 episcopi: Mons. Jean-Louis Tauran (Franţa), secretar pentru relaţiile cu statele; Mons. Renato Raffaele Martino (Italia), preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace; Mons. Francesco Marchisano (Italia); Mons. Julián Herranz (Spania); Mons. Javier Lozano Barragán (Mexic); Mons. Stephen Fumio Hamao (Japonia); Mons. Attilio Nicora (Italia). Din Bisericile locale 19: Mons. Angelo Scola (Italia); Mons. Anthony Olubunmi Okogie (Nigeria); Mons. Bernard Panafieu (Franţa); Mons. Gabriel Zubeir Wako (Sudan); Mons. Carlos Amigo Vallejo (Spania); Mons. Justin Francis Rigali (USA); Mons. Keith Michael Patrick O'Brien (Scoţia); Mons. Eusébio Oscar Scheid (Brazilia); Mons. Ennio Antonelli (Italia); Mons. Tarcisio Bertone (Italia); Mons. Peter Kodwo Appiah Turkson (Ghana); Mons. Telesphore Placidus Toppo (India); Mons. George Pell (Australia); Mons. Josip Bozani? (Croaţia); Mons. Jean-Baptiste Pham Minh Mân (Vietnam); Mons. Rodolfo Quezada Toru?o (Guatemala); Mons. Philippe Barbarin (Franţa); Mons. Péter Erdö (Ungaria); Mons. Marc Ouellet (Canada). Dintre clericii care au depăşit vârsta de 80 de ani, patru: pr. Georges Marie Martin Cottier (Elveţia); Mons. Gustaaf Joos (Belgia); pr. Tomáą ©pidlík (Cehia); pr. Stanislas Nagy (Polonia).