Misericordias Domini in aeternum cantabo! Sfinţiile voastre confraţi preoţi, dragi suflete consacrate, iubiţi credincioşi,
La 25 de ani de păstorire
Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când milostivul Dumnezeu s-a îndreptat spre mine şi prin hotărârea Sfântului Părinte papa Paul al VI-lea am fost numit "ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolicis" începând cu data de 21 februarie 1978, o misiune pe cât de importantă pe atât de grea şi plină de răspundere.
Reîntorcându-mă în timp şi făcând o analiză a acelor zile, pot să declar cu toată umilinţa şi cu toată responsabilitatea că nu pentru meritele mele am fost ales la o asemenea misiune, ci numai din orânduirea plină de milostivire şi generozitate a bunului Dumnezeu, care hotărăşte toate după planurile sale (cf. 1Cor 1,26).
În momente grele, când întreaga Biserică trecea prin proba de foc a persecuţiei, a supravegherii şi a limitărilor de tot felul din partea regimului totalitar, o asemenea alegere şi numire nu avea decât rolul unei soluţii tranzitorii menită să aştepte timpuri de normalizare a situaţiei Bisericii, iar un asemenea mandat cerea nu numai sacrificii, ci şi o prudenţă deosebită.
Dieceza noastră, chemată de Dumnezeu, ca şi celelalte Biserici locale, să treacă prin ani grei de probă şi sacrificii, trebuia să ducă mai departe stindardul credinţei şi al mărturiilor vrednicilor înaintaşi şi păstori, episcopi şi preoţi. Învredniciţi de Dumnezeu cu un seminar plin de spirite tinere şi generoase, Biserica noastră locală trebuia să facă faţă tuturor furtunilor şi valurilor înspumate şi să conducă Biserica la limanul libertăţii.
Trebuie să recunosc că în faţa unor astfel de probleme, în misiunea de a conduce Biserica în larg, lipsa mea de experienţă şi de pregătire specială a fost suplinită şi întărită de toţi confraţii preoţi, atât cei din seminarul nostru (seminar care a rămas în tot acest timp "inima diecezei"), cât şi de cei din pastoraţie.
Sunt fericit să spun că în toată această perioadă de timp forţa noastră, a Bisericii noastre locale de Iaşi, a fost comuniunea fraternă, colegialitatea care ne-a făcut să fim uniţi şi curajoşi şi de multe ori plini de iniţiative surprinzătoare, chiar şi pentru cei care controlau totul.
Faptul că cei mai mulţi preoţi erau tineri şi că nu cunoşteau ororile închisorilor şi pericolele, aceasta le-a dat avânt pentru activităţile pastorale, pentru celebrarea sfintelor sacramente, pentru cateheze şi pentru lucrări de construiri de biserici, multe fără nici o aprobare.
Mă întorc, aşadar, în istorie la acei ani grei de început, din 1978, şi mă simt obligat să aduc mulţumiri şi laudă tuturor preoţilor noştri: celor în vârstă pentru mărturia, curajul şi exemplul lor, iar celor tineri - cei mai mulţi absolvenţi ai Seminarului din Alba-Iulia şi ai Seminarului nostru din Iaşi - pentru fidelitatea şi iniţiativele lor.
Dacă astăzi dieceza noastră dispune de un număr frumos de preoţi tineri, de vocaţii, de suflete consacrate, de noi şi bogate structuri şi instituţii, acest lucru îl datorăm fără doar şi poate bunului Dumnezeu care a binevoit să privească spre înaintaşii noştri misionari, spre episcopi şi păstori, spre jertfele lor, unele mai mari decât altele, ca şi spre credinţa şi disponibilitatea poporului nostru generos şi a familiilor noastre sănătoase şi sfinte.
La acest popas de bilanţ şi aduceri aminte, la 25 de ani de responsabilitate în fruntea diecezei ca ordinarius şi apoi ca episcop, mă simt obligat ca în spirit de umilinţă şi adevăr să recunosc că anumite lucruri nu le-am împlinit aşa cum Dumnezeu şi Biserica le-ar fi dorit de la mine, că poate au fost multe lucruri pe care le-am omis sau prin care am supărat pe Dumnezeu şi pe ceilalţi fraţi. Pentru toate cer iertare lui Dumnezeu şi fraţilor mei întru preoţie şi slujire.
Peste toate acestea însă, analizând cu minuţiozitate trecutul, este o bucurie să constat că s-au făcut atâtea pe plan spiritual, educativ şi administrativ, că avem bucurii deosebite în şcolile de formare, în seminarii, care în ultimul timp s-au înmulţit, că avem un cler numeros, cu mulţi apostoli tineri, atât diecezani cât şi călugări, că în dieceză avem atâtea familii călugăreşti noi, că acţiunile socio-caritative prin Caritasul diecezan s-au extins şi se acordă persoanelor cu probleme sprijin şi ajutor, că tinerii noştri s-au putut organiza în diferite asociaţii, cum sunt Acţiunea Catolică, Scout, Serviciul de Ajutor Maltez, că avem şcoli teologice speciale pentru laici, licee catolice în diferite centre, că medicii au ştiut să se ofere în diferite grupuri, în spitale şi dispensare locale, că avem personal sanitar bine pregătit şi generos, că publicaţiile cu caracter religios şi formativ au căpătat un drept între mijloacele de comunicare, că avem presă catolică, dar mai ales este o mare satisfacţie să ştim că familiile creştine cu toate greutăţile prin care trec, cu toată confuzia tranziţiei şi a pierderii speranţei într-un viitor mai bun, se străduiesc să păstreze valorile spirituale şi tradiţionale.
Ne bucurăm să ştim că perspectivele dobândite pe plan diecezan cu restabilirea ierarhiei, cu formarea celor nouă decanate, cu multele iniţiative pe plan administrativ şi pastoral ne dau garanţia unei vieţi spirituale în ogorul Bisericii noastre locale.
Faptul că Dieceza de Iaşi, la cererea şi insistenţa mea, din cauza numărului mare de probleme pastorale, organizatorice şi activităţi în atâtea domenii, a beneficiat de numirea unui episcop auxiliar în persoana Preasfinţitului Aurel Percă, ne-a oferit cu adevărat posibilitatea să ne angajăm într-o muncă de adâncă analiză şi, mai ales, într-o activitate intensă în toate domeniile Bisericii noastre locale, prin Sinodul diecezan, început în anul 2001, la 8 decembrie, sub deviza mobilizatoare "Duc in altum!" (Lc 5,4).
La acest moment aniversar se cuvine să ne oprim o clipă, să ne rugăm şi mai ales să ne bucurăm împreună pentru toate câte Dumnezeu ne-a dat, să-l preamărim împreună pe bunul Dumnezeu cântând cu psalmistul "Misericordias Domini in aeternum cantabo!" (Ps 88,2). Dragi fraţi şi surori,
Vă sunt recunoscător dacă în ziua de 21 februarie, ziua numirii mele ca administrator diecezan, şi în ziua de 4 aprilie, ziua luării în primire a acestui mandat, vă veţi aminti de persoana mea la altar pentru a mulţumi pentru acest mare dar, pentru această mare misiunea şi pentru munca mea în fruntea Bisericii noastre locale şi a poporului nostru credincios.
Vă invit ca în ziua de 1 mai, când voi aminti ziua consacrării mele ca episcop şi când voi celebra sfânta Liturghie pontificală în catedrala din Iaşi, să vă uniţi cu mine în a implora binecuvântarea lui Dumnezeu asupra muncii mele şi a noastră, a întregii Biserici, când voi preamări pe Dumnezeu pentru tot binele ce mi l-a făcut, mie, nevrednicului său slujitor, şi prin mine întregului popor creştin. Tuturor o îmbrăţişare părintească, o largă binecuvântare arhierească şi o profundă rugăciune: "Ca toţi să fie una! Iaşi, 11 februarie 2003 Petru Gherghel, episcop de Iaşi
