Primul an din viaţa unui bebeluş condiţionează în mare măsură formarea ulterioară a personalităţii lui. Fiecare copil este unic şi are o dezvoltare proprie. El progresează atunci când este pregătit din punct de vedere biologic, social şi psihologic. Toate mamele ar vrea ca fetiţa sau băieţelul lor să crească într-o zi cât alţii într-un an, într-un cuvânt să fie cel mai grozav copil din lume. Nu-i nimic rău în această dorinţă atâta vreme cât ele rămân în limitele realităţii şi nu fac o tragedie din orice mică întârziere în evoluţia copilului lor...
Nu i-au apărut dinţişorii la timp, nu merge în picioare la zece luni sau nu pronunţă bine cuvintele ca bebeluşul vecinei, iată motivele de disperare... Să nu pierdeţi nici o clipă din vedere faptul că fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare... Important este să nu intraţi în panică, dragi mămici, dacă odorul unora dintre voi "se abate" puţin de la graficul de creştere găsit prin cărţile de specialitate! Dacă este sănătos, el se va dezvolta în ritmul lui. Redăm principalele progrese ale unui copil, începând de la naştere şi până la 18 luni.
Primele opt săptămâni de viaţă ale unui copil sunt consacrate adaptării la lumea exterioară. De aceea apar probleme cu somnul, digestia, ritmul de viaţă. Din a cincea zi de la naştere, copilul recunoaşte mirosul mamei, iar la trei săptămâni, îi distinge vocea. Între şase şi opt săptămâni, poate recunoaşte faţa mamei. La naştere, copilul poate urmări cu ochii, dar abia la trei luni se poate spune că vede, auzul fiind perfect. La două luni
, poate localiza un zgomot şi poate emite sunete, mai ales când i se vorbeşte. La trei luni
, îşi poate ţine bine capul şi reuşeşte să îşi ducă pumnul la gură şi să-l sugă. Este vârsta gângurelilor, vârsta când faţa lui devine expresivă. La patru luni
, culcat pe burtă, ridică bine capul şi se sprijină în coate, îşi observă mâinile şi picioarele, recunoaşte zgomotele care-i sunt familiare, râde în hohote, începe să anticipe situaţiile, prinde obiectele şi le duce la gură. La cinci luni
, se întoarce de pe o parte pe alta, râde când se vede în oglindă. La şase luni
, începe să stea în funduleţ, prinde obiectele un pic mai sigur, începe să pronunţe silabe. Îşi recunoaşte mama şi plânge când pleacă de lângă el, întinde mâinile spre imaginea lui din oglindă. La şapte luni
, a vedea înseamnă acum a atinge. Rosteşte primele silabe (de exemplu "da", "de", "ba"), începe să înţeleagă semnificaţia anumitor întrebări, gen "Unde este biberonul?". La opt luni
, stă bine în fund, se joacă aruncând obiecte, repetă silabe, îl fascinează imaginea lui în oglindă. Este începutul "crizei anxioase"; mama provoacă plăcere şi suferinţă, iar pe străini îi respinge. La zece luni
, este în stare să ţină un obiect cu două degete, merge în patru labe, stă în picioare, dar ţinându-se de ceva. Oferă obiecte, face "pa!" cu mânuţa, înţelege sensul frazelor şi caută obiectele ascunse în spatele lui. La 12 luni
, ştie să spună câteva cuvinte, devine sociabil. Face primii paşi, a crescut în înălţime cu 50% şi şi-a triplat greutatea. Începe să înţeleagă că trebuie să respecte anumite reguli. Începe să exploreze mediul înconjurător mergând în patru labe după obiectele aflate la o distanţă relativ mică pentru a le pipăi. La 16 luni
, găseşte obiectele ascunse, ştie că este el când se uită în oglindă, face propoziţii scurte. La 18 luni
, poate întoarce casa cu fundul în sus. Curiozitatea lui începe să crească şi face totul ca să şi-o satisfacă: sparge, rupe, trage. Dr. Doina Lucia Amza, medic de familie
