Cea de-a cincea vizită a Sfântului Părinte în Spania, în zilele de 3 şi 4 mai, a lăsat urme profunde. Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu tinerii spanioli în seara zilei de sâmbătă, iar duminică a canonizat cinci fericiţi în cadrul unei Liturghii solemne. Au avut loc, de asemenea, întâlniri cu familia regală şi cu Conferinţa Episcopală Spaniolă. Directorul de la Radio Vatican, pr. Federico Lombardi, care l-a însoţit pe Sfântul Părinte în această a 99-a călătorie apostolică, a dat un interviu din care mai jos este publicată o parte (în întregime se găseşte pe www. catholica.ro).

- Vorbeaţi despre tineri. Ce imagine v-a rămas în memorie din această întâlnire?

De la întâlnirea tinerilor m-au impresionat mult mărturiile. Au fost foarte eficiente şi au atras aplauzele tinerilor. Tema călătoriei era "Veţi fi martorii mei" şi am putut vedea mărturisitori nu doar în figurile sfinţilor canonizaţi duminică dimineaţa, ci şi în modul în care tinerii au ştiut să dea mărturie despre angajarea lor împreună cu Cristos. Erau persoane cu diferite ocupaţii ecleziale - o tânără călugăriţă, un seminarist, un laic, un cuplu căsătorit şi o persoană cu handicap. (...)

- La canonizări, au fost un milion de persoane. Credincioşii nu au vrut să piardă această ocazie. Pentru că dv. aţi putut vedea şi auzi îndeaproape evenimentul, care este impresia pe care au avut-o episcopii în privinţa acestei participări şi, în general, a prezenţei papei în comunitatea lor naţională?

Cred că episcopii erau foarte mulţumiţi. Sâmbătă am participat la cina oferită de conferinţa episcopală, unde domnea un climat foarte vesel şi liniştit. (...) Aş spune despre conferinţa episcopală că a rămas într-adevăr încurajată şi a fost întărită de prezenţa papei pentru a purta înainte proiectele sale pastorale. Au fost încurajaţi să promoveze totodată clima de reconciliere, de linişte într-o ţară din care nu lipsesc momentele de tensiune (...) legate de terorism.

- Ce atmosferă s-a respirat la întâlnirile papei cu casa regală a Spaniei?

Casa regală a fost foarte prezentă. Membrii ei au fost la sosire, la Liturghie, au fost în după-amiaza de duminică la o întâlnire privată cu papa, şi au fost prezenţi la plecare. Au fost chiar foarte aproape de această sărbătoare a poporului. Este interesant de constatat că responsabilii supremi ai naţiunii au participat împreună cu poporul la acest moment de bucurie. S-a observat o mare sintonie între ea şi popor. Întâlnirea privată a fost o întâlnire foarte familiară. Nu au fost prezenţi numai fiii, ci şi nepoţii casei regale, şi ştim că papa este foarte spontan şi iubitor când sunt copii. A fost un moment de mare bucurie. La sfârşit, a dorit să-i îmbrăţişeze şi să-i sărute pe rege şi pe regină. Cred că a fost un gest elocvent al intimităţii şi al familiarităţii care s-a creat între ei.

***

Spania: stat în S-V Europei în Peninsula Iberică

Suprafaţă: 504,78 mii km2
Populaţia: 39,75 mil. loc.
Limba: spaniolă
Capitala: Madrid

* * *

Botezaţi: 36.860.000
Creştini: 95,77%
Catolici: 93,51%
Protestanţi: 0,91%
Musulmani: 1,20%
Evrei: 0,13%
Dieceze: 68
Episcopi: 118
Preoţi diecezani: 18.602
Preoţi călugări: 9.036
Diaconi: 124
Călugări: 5.181
Călugăriţe: 60.908