Te cuprinde o emoţie tainică la acest gând, la această expresie! Nu devenim preoţi doar pentru o perioadă limitată, îngrădită de ani calendaristici, dar suntem preoţi pentru totdeauna!
De fapt, a-l celebra pe Domnul măririi, a-i aduce jertfe de laudă, de mulţumire este dimensiunea esenţială a unui creştin, a oricărui om..., "unicul lucru necesar", "partea cea mai bună". Iar cealaltă faţă a "comorii din ţarină", iubirea semenilor, este, dincolo de necesitate, o îmbogăţire imensă. Acestea două sunt preocupările unui preot, chiar şi în aceste timpuri moderne, ultramoderne şi sofisticate...
Am văzut lumina soarelui şi seninul cerului acum circa 25 de ani. Încă am mai gustat şi noi din comunism şi mari greutăţi. Fiecare dintre noi am simţit vocaţia înfiripându-se cu accente diferite în inima noastră şi am răspuns afirmativ. Nu fără pante abrupte însă, suişuri obositoare, dar şi "pajişti verzi şi ape liniştite". Spunem "da" lui Dumnezeu, un "da" inspirat de înseşi rugăciunile Duhului Sfânt din templul lăuntric, spunem un "da" întărit pe stânca Dumnezeului fidelităţii, un "da" încurajat de acel "da" al Mariei, Măicuţa Preasfântă. Avem în suflet şi exemplul smereniei sfântului Francisc, părintele nostru spiritual. Şi cu acest vânt prielnic "mergem în larg" în acest început de mileniu.
"Secerişul este mult...". Convingerea aceasta ne va ţine mereu entuziaşti, neobosiţi, doar hrană luând constant "mergând deoparte cu Isus" pentru a ne ruga Tatălui în Duhul.
Am pornit pe drumul iubirii. De iubire autentică este nevoie în lumea de azi! A fost nevoie, va fi nevoie mereu! Ea, iubirea, ne va menţine tineri ca şi acum când urcăm treptele din faţa altarului. Urcăm, ca odată Moise pe Sinai, pentru a coborî mai apoi plini de lumină, strălucire, plini de Dumnezeu. Nu rămânem sus, dar coborâm spre a dărui legea iubirii. E logica lui Dumnezeu!
Zilnic, mai tineri, mai veşnici, vom avea pe corzile inimii, pornind spre altar, un cântec emoţionant: "Introibo ad altare Dei qui renovat iuventutem meam..."
Pr. Iosif Diac
