După o perioadă îndelungată de formare în Seminarul din Iaşi, 11 diaconi au fost hirotoniţi preoţi. În ziua de 24 iunie, 8 dintre ei au fost sfinţiţi preoţi în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi iar ceilalţi 3 au primit hirotonirea sacerdotală în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti în ziua de 29 iunie. În ziua de 28 iunie au fost hirotoniţi la Roman, pentru Provincia Franciscană 19 diaconi. Acum, la început de drum am solicitat un interviu părintelui nou sfinţit Daniel Medveş.

- Cu ce gânduri porniţi în munca de apostolat având în vedere societatea actuală?

Plec în apostolat cu gândul de a proclama evanghelia, de a administra sacramentele mântuirii şi de a fi sarea pământului şi lumina lumii în mijlocul celor care îmi vor fi încredinţaţi spre păstorire. Societatea actuală oferă noi domenii de apostolat. După aceşti ani de pregătire îmi dau seama că fără harul Domnului, oricât de specialist ai fi într-un domeniu sau altul, nu poţi produce roade pentru viaţa veşnică fără asistenţa Duhului Sfânt. A merge pe urmele lui Cristos face din viaţa unui preot o viaţă care merită a fi trăită. Aceste cuvinte cuprind pentru mine esenţialul de a fi om şi preot într-o societate ca a noastră.

- De ce aţi ales calea sfintei Preoţii?

Încă de mic îmi doream să fiu preot. Aproape că motivaţia a venit pe neaşteptate şi în mod inexplicabil. Nebănuite sunt planurile Domnului, însă am încredere în cel care m-a ales. Eu nu am făcut altceva decât să răspund la chemarea sa. Nu m-aş fi văzut realizat pe deplin ca om, ca şi creştin decât în felul acesta. Este modul meu de a-i sluji Domnului şi Bisericii, de a pune în practică voinţa Domnului, de a crede, spera şi iubi.

- Care ar fi definiţia cea mai potrivită a Preoţiei?

Este o întrebare dificilă, deoarece fiecare dintre noi poate oferi un răspuns diferit însă valabil. Cristos este răspunsul cel mai spontan pe care îl pot da. A trăi la fel ca şi Cristos, a gândi şi a simţi la fel ca şi el face din umilul slujitor un instrument plăcut Domnului. Cea mai profundă latură a preoţiei lui Cristos este jertfirea din iubire, realizată printr-o dăruire totală de sine. Este ceea ce aş vrea să realizez şi eu cu darul Preoţiei pe care Domnul mi l-a făcut. Nu aş avea niciodată suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoştinţa.

- Responsabilitatea unei astfel de vocaţii vă face răspunzător pentru cei care doresc să devină preoţi. Ce trebuie să faceţi, sau cum vor descoperi şi alţii, prin dv., această vocaţie?

Emanând acea bucurie a trăirii vocaţiei mele, voi reuşi să-i molipsesc şi pe ceilalţi. Comportamentul meu, modul în care îmi voi îndeplini slujirea la care am fost chemat, preocuparea de a fi preotul lui Cristos şi nu altcineva vor fi mărturiile pe care voi încerca să le dau unei lumi care are nevoie să vadă în noi preoţi adevăraţi. Nu cred că altceva ar putea rezista mai bine în faţa părerilor personale decât acea atitudine senină care convinge cel mai bine.

- Ce recomandaţi seminariştilor?

Curaj, Cristos a biruit lumea!

A consemnat Cristinel Farcaş