În Croaţia
Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat cea de-a 100-a călătorie apostolică. În perioada 5-9 iunie Sfântul Părinte a vizitat Croaţia pentru a treia oară după vizitele din 1994 şi 1998. Unul dintre scopurile acestei din urmă vizite a fost beatificarea sr. Marija Petkovic a lui Isus Răstignit (1892-1966), fondatoarea congregaţiei "Fiicele milostivirii". În timpul călătoriei, suveranul pontif a vizitat localităţile: Rijeka, Dubrovnik, Osijek, Zadar. Tema centrală a acestei vizite a fost: "Familia: drum al Bisericii şi al poporului". Din Dieceza de Iaşi
Prima călătorie a papei în Croaţia a avut loc în zilele de 10 şi 11 septembrie 1994, la Zagreb. Cu această ocazie a dorit să meargă şi la Sarajevo - vizitarea acestui oraş era programată - însă din cauza războiului care încă nu se terminase a trebuit să renunţe. Atunci i-a îndemnat pe croaţi să fie constructori ai păcii şi să ştie să ierte ofensele primite, cuvinte care şi astăzi sunt actuale: "E necesar să se promoveze o cultură a păcii. Să înceteze pentru totdeauna limbajul armelor, iar inimile să se deschidă spre misiunea arzătoare de construire a păcii".
A doua călătorie a avut loc în perioada 2-4 octombrie 1998, când Ioan Paul al II-lea a mers pentru a doua oară la Zagreb. Atmosfera era deja diferită: războiul se încheiase. În cadrul acestei călătorii a fost beatificat cardinalul Alojzije Stepinac, neobosit mărturisitor al credinţei în timpul anilor întunecaţi ai persecuţiei comuniste.
Cea de-a treia călătorie în Croaţia capătă o semnificaţie simbolică fiind cea de-a 100-a călătorie apostolică a papei în străinătate, o călătorie pe care suveranul pontif a făcut-o chiar în al 25-lea an al său de pontificat. În cei 25 de ani, papa a vizitat 132 de ţări cel puţin o dată, şi a parcurs cumulat o distanţă echivalentă cu de trei ori distanţa de la Pământ la Lună, 1.160.000 km.
Agenda vizitei din Croaţia a fost încărcată. Joi, 5 iunie papa a fost întâmpinat la aeroportul din Rijeka de către preşedintele croat Stjpan Mesi. Vineri, în cadrul sfintei Liturghii de la Dubrovnik, a beatificat-o pe sr. Marija Petkovic îndemnând în omilia sa pe toate femeile din Croaţia, şi nu numai, să privească la fiecare persoană cu ochii inimii. Sfinţenia este vocaţia fiecărui creştin în parte. Sâmbătă, 7 iunie, pe aeroportul sportiv din Osijek papa a celebrat sfânta Liturghie în prezenţa a peste 300.000 de credincioşi veniţi chiar şi din ţările vecine Croaţiei. În decursul celebrării care a marcat împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea provinciei ecleziastice de Zagreb, Sfântul Părinte le-a reamintit laicilor chemarea la viaţa misionară. Duminica Rusaliilor a oferit papei posibilitatea ca în omilia din cadrul celebrării euharistice pentru familii de la Rijeka să se adreseze poporului croat cu următoarele cuvinte: "Fiţi un popor al rugăciunii, al credinţei şi al speranţei". La sfârşitul Liturghiei, în cadrul rugăciunii "Regina coeli", Sfântul Părinte i-a îndemnat pe tineri să-l aleagă pe Isus ca învăţător şi prieten în drumul vieţii. Luni, 9 iunie, în cursul dimineţii, la Forumul din Zadar, a avut loc un moment de rugăciune după care papa s-a întâlnit cu oficialităţile politice şi episcopii croaţi. La despărţire Sfântul Părinte a afirmat: "Pământ al Croaţiei, cunosc curajul şi speranţa ta. Dumnezeu să te binecuvânteze!"
Cristinel Farcaş