Luni, 2 decembrie 2002, în Sala "Ioan Paul al II-lea" din Vatican, a avut loc o conferinţa de presă în cadrul căreia a fost prezentat "Mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a 89-a Zi Mondială a Migranţilor şi Transfugilor", având tema: "Datoria de a învinge rasismul şi naţionalismul exasperat". În cele mai multe zone se celebrează pe 26 ianuarie. "Această zi, a spus Sfântul Părinte trebuie să fie o ocazie deosebită de rugăciune şi de profundă reflecţie".

Motivul pentru care Biserica acordă o importanţă deosebită acestei zile se datorează faptului că fenomenul emigrării a căpătat proporţii îngrijorătoare în ultimii ani. În ziua de azi creşte tot mai mult numărul celor care sunt nevoiţi să se deplaseze dintr-o ţara într-alta, dintr-un continent într-altul. Ultradezvoltarea economică a anumitor ţări, sărăcia existentă în multe părţi, conflictele armate şi dictaturile militare din multe puncte fierbinţi de pe glob, calamităţile naturale şi multe alte motive au făcut ca peste 190 de milioane de persoane să trăiască astăzi departe de ţara în care sunt născuţi.

Sfântul Părinte, conştient de dificultăţile pe care emigrantul le poate întâmpina în efortul său de acomodare în cadrul noilor contexte, face apel pentru ţările dezvoltate la ospitalitate şi primire. Din păcate, rasismul, xenofobia, intoleranţa şi naţionalismul

exagerat sunt încă prezente în lume, ceea ce duce la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a emigrantului. Sunt multe guverne care, faţă de problema emigranţilor, adoptă o politică injustă şi dură concretizată în atacuri brutale, expulzări făcute după apartenenţa etnică şi culoarea pielii, excluderea definitivă din viaţa socială, discriminarea făcută la adresa lor în câmpul muncii, imposibilitatea de a studia, de a beneficia de asistenţă sanitară, amplasarea lor la periferia marilor oraşe, la marginea societăţii.

În comparaţie cu anii trecuţi, în câmpul emigrării au intervenit diferite schimbări, răsturnând schemele clasice ale emigraţiei existente până azi. Dacă în trecut majoritatea emigranţilor erau bărbaţi, astăzi numărul femeilor este în continuă creştere. Multe dintre ele sunt private de drepturi şi sfârşesc căzând în capcana lipsei de moralitate a societăţii contemporane. O altă noutate de care trebuie ţinut cont este emigrarea în masă pricinuită de factorii politici. Familii întregi, copii şi bătrâni, sunt nevoite să părăsească locurile natale, luând drumul pribegiei, trăind în cea mai neagră mizerie. După 11 noiembrie, statutul şi identitatea emigrantului au fost compromise. În multe naţiuni, renumita luptă împotriva terorismului se concretizează în atacuri la adresa emigranţilor şi a refugiaţilor.

Iată de ce Sfântul Părinte invită astăzi la un nou mod de pastoraţie cu emigranţii. O pastoraţie care se concretizează în noua poruncă a iubirii, în arta de a deschide inima în faţa suferinţei aproapelui. "Primiţi-vă unii pe alţii, aşa cum Cristos v-a primit pe voi" (Rom 15,7).

Se întâmplă deseori, când se vorbeşte de fenomenul emigrării, să se dea cifre, clasificări, statistici etc. Este un mijloc de a cunoaşte realitatea şi fenomenul, dar să nu uităm că fiecare cifră corespunde unei persoane umane, care are un chip uman, o istorie personală, persoană care iubeşte şi în acelaşi timp este iubită, persoană care are o viaţă ţesută din bucurii şi dureri. Fiecare cifră este o persoană cu aspiraţii, drepturi şi obligaţii. De aceea toţi, mai ales noi care ne considerăm creştini, trebuie să înţelegem şi să-i ajutăm pe alţii să înţeleagă faptul că neşansa de a se naşte într-un stat deficitar din punct de vedere politic sau economic nu trebuie să compromită pentru totdeauna drepturile, datoriile şi demnitatea persoanei, fie că se vorbeşte de un cetăţean, de un emigrant sau de un refugiat cu documentele mai mult sau mai puţin în regulă.

Pr. Francisc Coşa