Dieceza de Iaşi a început în ziua de marţi, 25 noiembrie, ora 16.00, printr-o sfântă Liturghie solemnă, cauza de canonizare a tinerei Veronica Antal (1935-1958). Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel în Parohia Nisiporeşti. Cei numiţi în comisia tribunalului constituit în acest sens au depus jurământul de credinţă, începând demersurile pentru a recunoaşte martiriul acestei tinere de pe meleagurile Moldovei. Dosarul va fi trimis la Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor, care se va pronunţa asupra acestui caz.

"Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii: Isus este al meu, iar eu sunt a lui Isus". Printre puţinele cuvinte rămase în scris de la această tânără creştină catolică din Moldova se află şi cuvintele de mai sus, scrise pe un bileţel, dovadă a dăruirii sale totale faţă de Isus, mirele ceresc.

S-a născut la Nisiporeşti, comuna Boteşti, judeţul Neamţ, în ziua de 7 decembrie 1935, din părinţii Iova şi Gheorghe şi a fost botezată în biserica parohială din Hălăuceşti la 8 decembrie, în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. A frecventat şcoala primară din localitatea natală cu rezultate bune. La vârsta de 16-17 ani îşi manifestă intenţia de a intra în mănăstire pentru a-şi consacra viaţa lui Dumnezeu. Planul ei nu va putea fi pus în aplicare deoarece statul desfiinţase deja aproape toate mănăstirile catolice din România. Îi rămâne numai să îşi ducă planul la capăt trăind acasă ca o călugăriţă. Face vot de castitate şi se înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan (Terţiar). Primea zilnic sfânta Împărtăşanie, iar de la orele de adoraţie nu lipsea niciodată. Pentru a putea face acest lucru nu ezita să parcurgă în fiecare dimineaţă cei 8 km până în Parohia din Hălăuceşti. Avea o evlavie deosebită faţă de sfânta Fecioară Maria pe care o cinstea mai ales prin recitarea continuă şi zilnică a sfântului Rozariu. În ziua de 24 august 1958, întorcându-se de la sfânta Liturghie din Parohia Hălăuceşti, unde fusese administrat şi sacramentul sfântului Mir, este atacată de un tânăr, pe nume Pavel Mocanu, care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. După 42 de lovituri de cuţit îşi dă viaţa şi pleacă pentru totdeauna să-l întâlnească pe mirele său divin, Isus Cristos. Chiar şi în momentul suprem rozariul nu a lipsit din mâinile ei. Cei care au ridicat-o din balta de sânge, au putut observa cum strângea în mâinile ei rozariul.

În decursul scurtei sale vieţi nu a făcut nimic extraordinar, în afară de faptul că şi-a trăit vocaţia ei de creştin autentic. Slujitoarea lui Dumnezeu, Veronica Antal, iubea mult copiii şi bolnavii, pe care îi vizita des, iar suferinţele ei le îndura cu foarte multă răbdare. Moartea ei sfântă este deci rodul unei vieţi sfinte, rodul fidelităţii sale faţă de acel Dumnezeu în care inima ei de tânără credea cu fermitate.

Imediat după moartea ei, credincioşii din localitatea natală şi din împrejurimi au început să vorbească despre ea ca fiind sfântă, iar în fiecare an, în ziua de 24 august, la locul martiriului se celebrează o sfântă Liturghie la care participă mii de credincioşi.

Veronica Antal a trăit în feciorie, iar la sfârşitul vieţii sale, pe lângă cununa fecioriei, Dumnezeu i-a hărăzit şi cununa martiriului. Această viaţă şi acest martiriu al ei reprezintă o mărturie autentică de credinţă vie, dinamică şi responsabilă. Sfinţenia ei însă nu a fost ceva întâmplător, dar pentru a ajunge la aceasta s-a folosit de toate evenimentele vieţii sale, adică a voit să facă întru toate voinţa lui Dumnezeu.

Pr. Damian Patraşcu