Ecclesia in Europa
"Isus Cristos, viu în Biserica sa, izvor de speranţă pentru Europa" - aceasta a fost tema Celei de-a II-a Adunări Speciale pentru Europa a Sinodului Episcopilor, care s-a desfăşurat în Vatican între 1 şi 23 octombrie 1999. Lucrările acestui Sinod s-au încheiat cu o serie de concluzii ce au fost prezentate Sfântului Părinte, care, la rândul său, le-a sintetizat în exortaţia apostolică postsinodală "Ecclesia in Europa". Semnat în seara zilei de 28 iunie 2003, ajunul solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, acest document face un apel puternic la depăşirea diviziunilor care au fragmentat bătrânul continent şi chiar creştinătatea. Cheia acestui document este tema speranţei: "Vestind Europei evanghelia speranţei, scrie Sfântul Părinte, voi avea drept călăuză cartea Apocalipsului, «revelaţia profetică» ce dezvăluie comunităţii de credincioşi sensul tainic şi adânc al lucrurilor care au loc" (cf. Ap 1,1).
Invitat în Slovacia
Slovacia va fi destinaţia celei de a 102-a călătorii apostolice a papei Ioan Paul al II-lea, călătorie care va avea loc în perioada 11-14 septembrie 2003. Este posibil ca în timpul acestei vizite apostolice suveranul pontif să beatifice un episcop şi o călugăriţă morţi martiri recent - în 1976 şi 1955 - în timpul regimului comunist. În cele patru zile pe care le va petrece în Slovacia, Sfântul Părinte va vizita oraşele Trnava, Banská Bystrica, Roznava şi Bratislava.
Libertatea religioasă
Libertatea religioasă este violată zilnic în multe părţi ale lumii, după cum a constatat un raport al Organizaţiei "Kirche in Not", prezentat la sfârşitul lunii iunie la Roma. Studiul constată faptul că în anul 2002 au murit în lume, din cauza credinţei, 938 de creştini, 629 au fost răniţi şi 100.345 au fost arestaţi. Raportul, de 455 de pagini, permite cunoaşterea situaţiei acestui drept fundamental oferind tabele, hărţi şi analize ample pentru fiecare ţară. Situaţia cea mai critică în momentul de faţă în ceea ce priveşte libertatea religioasă este trăită în Nigeria, Sudan, China şi Cuba. În Europa, cazurile cele mai complicate sunt în Bielorusia, cu una dintre legile cele mai restrictive asupra libertăţii religioase, şi România, unde comunităţile catolice de rit oriental sunt private de bisericile lor. Treizeci de pagini din documentul informativ sunt dedicate Rusiei, subliniind că "respectul pentru libertatea religioasă a întâmpinat noi dificultăţi, mai ales pentru Biserica Catolică". Raportul subliniază că autorităţile au adoptat măsuri ostile, precum expulzarea unor preoţi, ca răspuns la "presupusa expansiune catolică". În Cuba, 86 de creştini sunt arestaţi pentru că şi-au mărturisit credinţa, în timp ce persistă dificultăţile de a obţine avizul de a construi noi biserici sau de a le repara pe cele deja existente. În Asia au avut loc progrese (aşa cum este cazul în Timorul de Est) sau sunt semne de deschidere (în Qatar, de exemplu), dar în ansamblu este continentul cu cel mai mare număr de ţări în care libertatea religioasă este îndoielnică. În India, legile împotriva convertirilor, promovate de naţionalismul radical hindus, îi înfricoşează pe creştini. În Arabia Saudită, Vietnam, Birmania, Republica Laos persistă problemele deja cunoscute, iar în Coreea de Nord există 100.000 de creştini deţinuţi în lagăre de concentrare.
Apel
Comunitatea "Sant` Egidio" a dat publicităţii un apel la "înviere" africană, documentul fiind semnat de 300.000 de tineri de pe continentul african, şi adresat şefilor de state reuniţi la Maputo, în Mozambic. "Să facem împreună un legământ nou pentru Africa - se afirmă în document. Un legământ pentru viitorul continentului nostru. Au curs destule lacrimi. Au pierit destule vieţi. Lumea are nevoie de Africa, are nevoie de o Africa mai bună. Nu vă fie teamă să fiţi mai buni. Mama noastră, Africa, este frumoasă. Să o iubim mai mult şi mai bine, cu curaj". Comunitatea "Sant` Egidio", ce a mediat în tratativele de pace care au pus capăt războiului civil din Mozambic, este o mişcare catolică fondată în 1968 la Roma de către istoricul Andrea Riccardi.
Arestări
Patru preoţi şi un diacon din Biserica Catolică din China au fost arestaţi, după cum a denunţat sâmbătă, 5 iulie, Fundaţia "Cardinal Kung", cu sediul în Stamford (Connecticut, SUA). Cei arestaţi sunt preoţii Kang Fuliang, Chen Guozhen, Pang Guangzhao, Joseph Yin şi diaconul Wang Lijun, cu vârste între 25 şi 32 de ani. Deşi guvernul comunist chinez afirmă că respectă libertatea religioasă, permite libertate de cult doar persoanelor care aparţin organizaţiilor religioase ce sunt sub controlul său. China a rupt relaţiile cu Sfântul Scaun în 1951. Guvernul chinez consideră autoritatea papei asupra credincioşilor catolici drept un amestec în treburile interne ale statului chinez.
Întâlnire a tinerilor
În perioada 28 iulie - 12 august 2003 are loc la Pulkau (Austria) - unde activează şi doi preoţi români - Întâlnirea Europeană anuală cu participarea tineretului din Europa Centrală şi de Est. Anul acesta au fost invitaţi tineri din Cehia, Slovacia, Polonia, România, Serbia şi Bulgaria, cei din România provenind din Dieceza de Iaşi şi Arhidieceza de Bucureşti. Manifestarea propune participanţilor cursuri de limbi străine, activităţi sportive, ateliere: teatru, muzică - cor şi formaţie, dans folcloric şi modern etc. În programul de seară, fiecare dintre naţiunile participante se prezentă şi, în jurul focului de tabără, au ocazia să discute şi să cânte împreună. Dimineaţa este prevăzută o meditaţie tematică, iar seara tinerii pot participa la sfânta Liturghie.
Universitate şi Biserică
În perioada 17-20 iulie, în Cetatea Eternă s-au desfăşurat lucrările Simpozionului European cu titlul "Universitatea şi Biserica în Europa", eveniment cultural propus şi organizat de către Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) şi de către Comisia Episcopală pentru Educaţia Catolică, Şcoală şi Universitate a Conferinţei Episcopale Italiene, în colaborare cu Ministerul Universităţii din Republica Italiană, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Stat "La Sapienza" din Roma. Au participat un număr de 1.800 de delegaţi din 41 de ţări ale Europei: episcopi, preoţi, persoane consacrate care activează în universităţile statale sau catolice, autorităţi academice şi profesori, precum şi un mare număr de studenţi şi studente. Delegaţia din România a fost constituită din 15 persoane: pr. Venianim Aenaşoaie şi studenţii: Mihaela Sar, Cornelia Dumitru şi Smaranda Scriitoru din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti; pr. Fabian Doboş şi studenţii: Eugen Mile-Ciobanu, Dominic-Laurenţiu Denut şi Albert Rediu din partea Diecezei Romano-Catolice de Iaşi; F?cze Edit din partea Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia; pr. Grigore Furtună, pr. Casian Bozantan din partea C.S.M.R. şi a Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla; pr. Ioan Mitrofan, dr. Mihai Ştefănescu şi studentul Voicu Vasile Dan din partea Blajului; pr. Victor-Emilian Dumitrescu, OFMConv., din partea Institutului Teologic Franciscan din Roman.