* Alexandru Robu (Săbăoani). "Mai mulţi consăteni sunt interesaţi de regimul legal al suprafeţelor de teren ce le-au fost oferite lor în timpul colectivizării de către fostul CAP... Prin cererea de faţă mă refer la suprafeţele date în folosinţă, probabil art. 4 din decretul-lege 42/1990".

Situaţia pe care o arătaţi dv. este adevărată şi ea se datorează în mare parte necunoaşterii legilor în vigoare, dar şi unei proaste aplicări a acestor prevederi legale. Este adevărat că foarte mulţi cetăţeni au probleme cu reconstituirea dreptului de proprietate, dar ne-ar fi mult mai uşor dacă cei interesaţi vor scrie pe adresa redacţiei şi ne vor informa cu privire la fiecare caz concret. În acest fel nu am discuta despre nişte prevederi legale generale, ci despre cazuri concrete. De asemenea, vă rog să aveţi în vedere şi faptul că în cuprinsul acestei reviste s-au publicat mai multe articole cu privire la legea fondului funciar şi vor mai fi publicate şi alte informaţii legate de acest subiect, în măsura în care cititorii sunt interesaţi de această problemă.

În ceea ce priveşte, problema ridicată de dv., trebuie să aveţi în vedere nu doar prevederile art. 4 din decretul-lege 42/1990, ci şi prevederile din legea 18/1991 şi următoarele care au venit şi au lămurit situaţia terenurilor date foştilor membrilor cooperatori cu titlu de lot în folosinţă.

Astfel, art. 4 al. 1 din decretul-lege 42/1990 prevede: "Adunările generale ale cooperativelor agricole... pot hotărî atribuirea de loturi în folosinţă de până la 5.000 m.p. teren arabil sau în echivalent agricol fiecărui membru cooperator sau pensionar cooperator, precum şi mecanizatorilor şi altor lucrători din staţiunile pentru mecanizarea agriculturii, cu obligaţia ca aceştia să efectueze în cooperativă volumul de muncă şi, respectiv, lucrările mecanizate stabilite.

De specificat însă că aceste prevederi legale au fost valabile doar până la apariţia legii 18/1991, ele fiind abrogate prin art. 123 din această lege, cu excepţia art. 8-11 din acest act.

Astfel, în ceea ce priveşte loturile în folosinţă, noua lege, prin art. 25 prevede: "În cazul în care cooperativa agricolă de producţie a atribuit loturi în folosinţă unor cooperatori, în grădinile din intravilan ale foştilor proprietari, asemenea terenuri revin, de drept, în proprietatea deţinătorilor iniţiali sau a moştenitorilor acestora".

Persoanele care au primit terenuri în condiţiile arătate mai sus şi pe care au efectuat investiţii au dreptul la o despăgubire egală cu contravaloarea acestora, dacă nu pot fi ridicate.

De asemenea, prin art. 23 se arată că "sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliu lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora.

Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie.

Pentru suprafaţa de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producţie ca lot de folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din decretul-lege 42/1990, "nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepţia celor strămutaţi, pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică".

Terenurile situate în intravilanul localităţilor, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producţie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptăţite, pentru construcţia de locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe care le-au edificat, rămân şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orice mod de la foştii proprietari.

Foştii proprietari vor fi compensaţi cu o suprafaţă de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, cu teren situat în extravilan, în imediata vecinătate. (art. 24).

Mihaela Ciobanu, avocat