Bonne Fete! Auguri! Felicitări!
La Mulţi Ani!...
Aşa obişnuim să ne adresăm celor dragi la onomastică, la aniversarul naşterii şi la câte alte evenimente plăcute ale vieţii.
Sfârşitul lunii septembrie şi prima zi de octombrie sunt deosebite în biografia sfintei noastre dragi: 30 septembrie este ziua ei de naştere pentru cer (dies natalis, în Martirologiul roman), iar 1 octombrie este onomastica. Le menţionăm pe ambele, mulţumind lui Isus care şi-a asociat-o în opera de sfinţire a nenumărate suflete. Înfocată de iubire faţă de dumnezeiescul ei mire, şi-a propus şi a reuşit să aprindă acelaşi foc în multe inimi. Făcându-se bine cunoscută astfel în lumea întreagă, autoritatea bisericească, prin glasul papei Pius al XI-lea, a ridicat-o, după numai 28 de ani de la terminarea vieţii ei pământeşti, la cinstea altarelor.
După ce s-a citit decretul de aprobare a minunilor pentru beatificare, acelaşi papă a ţinut un discurs deosebit de important în care sublinia locul Terezei în lumea modernă. Amintind că Dumnezeu ne vorbeşte prin operele sale, iar cei care sunt mai uniţi cu dânsul, sfinţii, sunt cei mai îndreptăţiţi să ne vorbească, nu prin cuvintele, ci prin faptele lor, papa adaugă: "Care este cuvântul pe care Dumnezeu vrea să ni-l spună? Ce vrea să ne spună «mica Tereza» devenită şi ea un cuvânt al lui Dumnezeu? El ne spune, dar şi mica Tereza cu dânsul, că există un singur lucru dacă nu mai mare, cel puţin tot atât de mare ca acţiunea şi puterea geniului, un singur lucru care înaintea lui Dumnezeu este tot aşa de preţios precum marile calităţi de înţelepciune şi organizare atât de efective în apostolatul creştin, întâlnite la sfântul Francisc de Sales şi la sfânta Tereza a lui Isus (de Avila). Da, există un singur lucru care înaintea lui Dumnezeu este tot aşa de preţios, este umilinţa, blânda şi sincera umilinţă a inimii, fidelitatea totală faţă de datoria stării, indiferent care ar fi aceasta, în orice sferă şi treaptă a ierarhiei omeneşti în care Dumnezeu ne-a aşezat şi chemat să lucrăm; împreună cu această umilinţă este acceptarea sacrificiilor, încrederea totală în Dumnezeu şi mai presus de toate adevărata iubire, ca răspuns la iubirea pe care el ne-a arătat-o. Aceasta este lecţia pe care «mica Tereza» ne-o oferă zilnic pentru a aspira la sfinţenia vieţii creştine".
De fapt, providenţială a fost alegerea onomastică pe care a făcut-o Tereza la acceptarea ei ca şi călugăriţă a pruncului Isus, însuşire care a obligat-o pas cu pas la o sfinţenie proprie, aceea a copilăriei spirituale, după expresia înţelepciunii necreate: "Dacă nu vă convertiţi şi nu deveniţi asemenea copilaşilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Mt 18,3).
Cu aceste gânduri şi cu trandafiri de iubire o însoţim pe "mica regină" (cum îi spunea bunul ei tată Louis Martin), convinşi că împreună cu ea ucenicia noastră întru sfinţenie va fi cât mai reuşită.
Mons. Anton Despinescu
