E adevărat că în lucrarea ei cu credincioşii, Biserica pune accentul pe formarea omului dinăuntru. Dar se cuvine să adăugăm că printr-o asemenea lucrare Biserica nu urmăreşte să-şi sustragă fiii de la împlinirea obişnuitelor datorii faţă de viaţă. Dimpotrivă, prin înnoirea omului dinăuntru, vrea să aducă unitate şi fermitate în viaţa credincioşilor şi să le asigure astfel folosirea tuturor puterilor lor într-o singură direcţie: cea pozitivă, a slujirii dezinteresate. În afara înnoirii lăuntrice, sufletul credincioşilor este împărţit, oscilând în direcţii contradictorii: bine-rău, drept-nedrept, corect-incorect. Prin înnoirea omului interior, Biserica urmăreşte tocmai înlăturarea acestei împărţiri a sufletului, refacerea unităţii şi asigurarea concentrării puterilor lui într-o singură direcţie: cea pozitivă.
Adam nu a păzit porunca, ci ascultând de trup, mai bine zis de şarpe, a atras asupra lui moartea şi a dat pieirii tot neamul omenesc. Pentru aceasta Isus Cristos a postit, pentru ca noi să dobândim cu ajutorul postului nestricăciunea pierdută de Adam. Postul nu este ceva periferic vieţii creştine, nu este o rânduială care ar interesa numai în mod auxiliar formarea omului credincios, a omului nou, este un element constitutiv al modului de viaţă creştin. Pentru Isus Cristos, postul ca şi rugăciunea, e un fapt de la sine înţeles. Pentru Isus, orice membru al împărăţiei lui Dumnezeu este chemat să respecte şi disciplina postului. Când ucenicii au fost învinuiţi că nu postesc, Isus nu numai că nu a rostit nici un cuvânt împotriva postului, dar dimpotrivă le vesteşte că e iminentă vremea când şi ei vor posti.
Dar în ce constă valoarea postului? Este cunoscută tendinţa spre exagerare a instinctelor noastre. Se cunoaşte, de pildă, presiunea exercitată uneori de instinctul de conservare în sensul de a agonisi şi îngrămădi bunuri peste trebuinţele normale. Prin înfrânarea la care ne obligă, postul ne întăreşte puterile spirituale, punându-ne astfel în situaţia de a ţine sub control instinctul amintit. Prin cumpătarea pe care ne-o impune în materie de îngrijire a vieţii fizice, postul ne ajută să stăpânim şi imboldurile atât de presante ale instinctului; însă el nu este rânduit pentru a desfiinţa aceste instincte, ci pentru a înfrâna manifestările lor exagerate. Postul ne mai ajută să facem o distincţie clară între "eul" nostru şi exterior, temperează puterea de ademenire a acestuia şi ne pune în condiţia de a ne elibera de sub apăsătoarele ei revendicări. Ca exerciţiu de renunţare şi abţinere, postul frânge înrâurirea păcatului asupra noastră. Prin efortul la care ne obligă, postul mută centrul de gravitate în sfera noastră spirituală şi ne sensibilizează pentru perceperea prezenţei active a lui Dumnezeu. Potrivit spuselor lui Isus, postul trebuie practicat cu discreţie. "Iar tu când posteşti... să nu te arăţi oamenilor" (Mt 6,17-18). Creştinul care valorifică posturile în stilul său de viaţă e, de regulă, un om stăpân pe el însuşi, echilibrat, conştiincios în împlinirea obligaţiilor. Unii ca aceştia fac faţă cu deplin succes tentaţiilor şi lucrurilor, pot întări îndemnurile spuse şi date altora prin forţa exemplului personal.
Un credincios are datorii nu numai faţă de suflet, ci şi faţă de trup. Trupul sănătos constituie o condiţie esenţială a unei activităţi normale. Cel ce se lasă pradă ispitelor, patimilor, nu poate avea un trup sănătos. Postul ne ajută să împlinim sfatul sfântului apostol Paul: "Grija de trup să nu o prefaceţi în pofte" (Rom 13,14). De asemenea, postul ne ajută să facem distincţie între ce e materie şi ce e spirit în fiinţa noastră, împiedică hipertrofierea trebuinţelor materiale ajutând totodată la dezvoltarea puterilor spirituale, ne ajută să reducem la tăcere ademenitoarele chemări ale tentaţiilor externe şi interne, punându-ne în condiţia de a ne menţine întreaga fiinţă sub controlul conştiinţei, ne ascute sensibilitatea spirituală, ajutându-ne să-l "vedem" pe Dumnezeu, să-i percepem mai clar prezenţa şi să auzim mai bine ce doreşte el de la noi.
Este bine să se ştie că acest post este ca o zeciuială a întregului an. Pentru că din lene nu ne place să postim şi să ne îndepărtăm de rele, sfinţii apostoli au orânduit acest post ca un fel de seceriş.
Cristian Lung-Careianul
