Cuvântul PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, la simpozionul internaţional "Identitatea culturală a romano-catolicilor din Moldova" (Bucureşti, 29 aprilie 2002)

"Iar adevărul vă va face liberi" (In 8,32)

Excelenţa voastră, domnule preşedinte al Academiei Române, domnule ministru, stimaţi parlamentari, onorat auditoriu,

Sunt îndreptăţit să exprim în numele meu şi al tuturor catolicilor din Moldova, mai ales al celor din ţinutul Romanului şi al Bacăului, un gând de preţuire şi recunoştinţă faţă de toţi cei care au luat iniţiativa organizării unei astfel de întâlniri, unui astfel de seminar internaţional cu tema "Identitatea culturală a romano-catolicilor din Moldova".

Este o iniţiativă destinată descifrării originii şi identităţii unei comunităţi prezentă de sute de ani pe meleagurile Moldovei şi care n-a avut parte în trecutul mai îndepărtat sau mai recent decât de greutăţi şi obstacole în calea afirmării propriilor convingeri şi a propriei culturi.

Aceşti creştini romano-catolici au dorit şi doresc să-şi exprime propria trăire şi să se prezinte cu propriile aspiraţii.

Mă bucur că în sfârşit s-au deschis zorile unei cercetări ştiinţifice, academice, la nivelul cel mai înalt şi că aportul oamenilor de ştiinţă, adăugat la prezentarea deschisă şi sinceră a celor ce constituie această comunitate, va duce la aflarea şi confirmarea "adevărului", un lucru absolut necesar pentru stabilirea liniştii, nu numai pentru membrii acestei comunităţi, dar şi pentru cei care au avut sau au alte păreri despre catolicii din Moldova.

Trebuie să subliniez că membrii acestei comunităţi au fost şi sunt liniştiţi, paşnici, şi că, dacă au avut uneori de suferit, au făcut-o în tăcere, continuându-şi eforturile lor de a fi alături de ceilalţi locuitori, părtaşi la binele poporului întreg, oferind chiar exemple de eroism. Despre ele ne vorbesc cronicile, ne vorbeşte cu autoritate marele şi vrednicul Kogălniceanu, care face, ca nimeni altul, în adunarea legislativă a Principatului Moldovei, la 18 noiembrie 1857, apologia contribuţiei acestor credincioşi catolici din ţinutul Romanului "la consolidarea naţiei noastre".

Iată cum îi prezintă un alt vrednic urmaş al clăcaşilor din Săbăoani (la care făcea referinţă Mihail Kogălniceanu), episcopul Mihai Robu, cel dintâi ridicat la acest rang.

"Pe plaiurile frumoase ale Moldovei, mai ales în judeţele Roman şi Bacău trăieşte de veacuri o populaţie românească de religie creştină catolică, ce a stat totdeauna în termeni buni şi de înţelegere cu populaţia creştină ortodoxă, în mijlocul căreia sunt stabiliţi, socotindu-se fraţi de sânge în timp de pace şi în timp de război".

"Credincioşii mei au fost şi sunt cetăţeni paşnici şi-şi împlinesc datoriile lor către ţară, la fel ca fraţii lor ortodocşi: dau biruri, plătesc impozite, fac armata, ascultă de superiorii lor, fac toate angaralele la care sunt supuşi şi ceilalţi fii ai ţării;...sute şi mii de soldaţi au luptat în 1916 şi luptă şi azi cu însufleţire pentru integritatea şi mărirea ţării fără să se dea înapoi de la jertfa supremă a vieţii pe toate câmpurile de bătaie, - mulţi soldaţi catolici au dat dovadă de eroism extraordinar şi au fost decoraţi. Toţi se simt români şi sunt mândri a fi români, şi-i doare inima că sunt consideraţi străini sau unguri numai pentru că sunt catolici".

El continuă în memoriul său adresat mareşalului Antonescu, astfel:

"Dacă m-am adresat dv., am făcut-o pentru a-mi împlini o datorie sfântă faţă de păstoriţii mei şi pentru a lua apărarea lor, într-o cauză dreaptă, fiindcă nu este nimeni altul care să o facă. Am făcut-o cu deplina convingere că dumneavoastră veţi înţelege situaţiunea în care ne aflăm noi, toţi românii catolici moldoveni, şi veţi binevoi a pune capăt acestei situaţiuni şi a reda pacea şi seninătatea sufletească de odinioară, celor peste 100.000 (una sută mii) români catolici moldoveni, considerându-i şi pe dânşii ca adevăraţi fii ai ţării româneşti şi dându-le putinţa de a se dedica cu tot sufletul la munca pentru binele obştesc, fără frica de a fi alungaţi peste hotarele ţării, ca străini, ori ca periculoşi, ori ca nesimpatizanţi, numai pentru că sunt creştini catolici" (Memoriul către domnul mareşal Ion Antonescu, 6 martie 1943).

Domnule preşedinte, domnule ministru, onorată asistenţă, stimaţi oameni de ştiinţă şi cultură,

Am început intervenţia şi salutul meu cu un cuvânt biblic "Adevărul vă va face liberi", cuvânt ce aparţine tezaurului evanghelic proclamat de Domnul nostru Isus Cristos. Chiar dacă aceste cuvinte au referinţă directă la cuvântul lui Dumnezeu, ele trebuie să fie normă în orice situaţie şi în orice domeniu. Cine ajunge la cunoaşterea adevărului este liniştit, nu mai este sclavul îndoielii şi ca atare rămâne liber. În lumina acestui cuvânt şi în acest cadru academic doresc să subliniez câteva gânduri:

a) Mă bucur să vă spun că spre acest lucru au năzuit şi năzuiesc credincioşii catolici, atunci când se preocupă de originea lor, de limba şi credinţa lor, să urmeze adevărul, să lucreze însoţiţi de el. Am putea spune că ei îl simt, îl trăiesc, îl urmează şi acest lucru îi îmbucură.

b) Încurcăturile vin de la cei din afară, care îi tulbură, îi taxează că sunt străini, că sunt altceva decât ceea ce simt. Mulţi nu dau atenţie la aceste acuze, afirmaţii, speculaţii şi îşi caută liniştiţi de viaţa lor. Alţii, în schimb, se agită, suferă, se revoltă şi caută să-şi (demonstreze) cunoască şi mai profund trecutul, să-şi analizeze simţămintele şi să-şi preţuiască cultura.

c) În această zbuciumată situaţie, liderii bisericeşti care au lucrat sau care s-au ridicat din mijlocul acestei comunităţi, oamenii învăţaţi s-au simţit obligaţi să studieze, să cerceteze pentru a cunoaşte adevărul. Amintesc aici pe câţiva din sânul acestor creştini catolici: pr. Ion Ferenţ, pr. Iosif P.M. Pal, pr. Ion Mărtinaş, pr. Iosif Gabor, profesorul Dumitru Mărtinaş etc.

d) Grija şi responsabilitatea noastră, a mea ca episcop şi a colaboratorilor mei este foarte mare. Nu putem să ne desprindem de sentimentul bunilor şi străbunilor noştri părinţi, a cercetătorilor din sânul comunităţilor noastre, nu putem să rămânem pasivi, şi afirmăm cu tărie şi curaj ceea ce au simţit şi simt catolicii din satele noastre din zona Bacăului şi a Romanului. Ei se simt pământeni ai acestor locuri, chiar dacă mulţi au venit de peste munţi şi au adus de unde au venit graiul lor specific şi ceea ce au deprins acolo; ei se simt legaţi de aceste meleaguri, le iubesc şi le preţuiesc ca şi meleaguri natale, ei vorbesc cu toţi cei din jur limba locului, limba română, şi sunt mândri să spună că sunt români alături de ceilalţi. Ei se simt fii ai acestui popor şi nu doresc altceva decât să li se recunoască sentimentele lor, dreptul lor, şi să fie ascultaţi. Nu cer privilegii, nu vor să se ridice peste alţii; ei vor să fie paşnici şi să fie recunoscuţi ca şi ceilalţi fraţi ai lor, chiar dacă sunt catolici şi pentru asta au suferit şi suferă şi azi.

Vă rog să-mi permiteţi, în concluzie, să cer şi să fac câteva propuneri cu privire la credincioşii pe care îi reprezint aici:

a) Să fie ascultată vocea simplă şi clară a acestor credincioşi catolici şi să fie respectată, atât la nivel local, naţional, cât şi la nivel internaţional, opţiunea şi convingerea lor.

b) Insist ca întreaga cercetare să se extindă şi mai mult asupra trecutului, dar mai ales asupra valorilor prezentului şi a tezaurului tradiţional al acestor credincioşi catolici, care au specificul lor ardelenesc şi vorbesc româneşte cu un limbaj particular.

c) Resping şi respingem orice fel de imixtiune de interes politic, atunci când este vorba de valorile lor spirituale şi, mai ales, de forma de celebrare a cultului, domeniu care îi aparţine direct Bisericii şi nu altor organisme.

d) Le mulţumesc tuturor acelor care, într-un fel sau altul, se apleacă cu interes ştiinţific spre această comunitate şi realităţile ei şi sunt animaţi de un singur interes: cunoaşterea, afirmarea şi confirmarea adevărului.

e) Mulţumesc forurilor internaţionale şi naţionale care ocrotesc valorile spirituale ale tuturor popoarelor şi ale grupurilor religioase şi promovează cultura şi spiritualitatea tuturor minorităţilor, deci şi a credincioşilor romano-catolici numiţi de unii "ceangăii din Moldova".

Sunt recunoscător Academiei Române, oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor din orice domeniu şi, în mod cu totul particular, le mulţumesc în numele tuturor credincioşilor catolici, al tuturor celor care s-au implicat direct în acest sector atât de sensibil, dar atât de important al descoperirii şi evocării identităţii catolicului ce vorbeşte româneşte şi al comunităţilor acestor credincioşi din Moldova.

Vreau să nominalizez aici specialiştii de la Iaşi, Cluj, şi desigur, nu în ultimul rând, de la Bucureşti, de la Academia Română.

Mă bucur să ştiu că în vederea unui dialog loial şi fructuos, credincioşii catolici s-au constituit într-o asociaţie culturală cu denumirea Asociaţia "Dumitru Mărtinaş" şi sper să-i reprezinte cu cinste şi responsabilitate pe toţi, în dialog cu celelalte foruri, asociaţii şi parteneri.

Vă rog să-mi permiteţi să vă mulţumesc tuturor şi să implor binecuvântarea lui Dumnezeu în munca pe care o depuneţi în favoarea adevărului.

Dacă vom cunoaşte adevărul, el ne va face liberi (cf. In 8,32).

Bucureşti, 29 aprilie 2002