Lumina de la Betleem
Lumina păcii de la Betleem, anul acesta a fost adusă mai întâi la Miercurea Ciuc de către Cercetaşii maghiari. De acolo a fost purtată în Dieceza de Iaşi de către Monica Petrea şi Vicenţiu Rahău. Distribuirea luminii către alte parohii din dieceză s-a făcut prin intermediul scoutiştilor în cadrul unei sfinte Liturghii solemne care s-a celebrat în catedrala din Iaşi, vineri, 21 decembrie, ora 12.00. Liturghia a fost prezidată de PS Aurel Percă, concelebrând pr. Alois Bulai şi pr. Alois Hârja. La sfârşitul Liturghiei toţi au fost salutaţi şi de PS Petru Gherghel. Mai mulţi scoutişti au luat în mici felinare lumina pentru a o purta în parohiile lor. Este al cincilea an consecutiv de când lumina păcii de la Betleem ajunge şi la noi în ţară. E o continuare a călătoriei luminii în lume, care a început în anul 1986 când un copil din Austria a aprins o candelă de la Grota Naşterii Domnului din Betleem, pe care a dus-o la Viena. Apoi a simţit nevoia să o dăruiască şi altora şi astfel s-au răspândit în peste 20 de state europene milioane de steluţe (Alina Afloarei).
Întâlniri ecumenice
- În perioada 30 noiembrie şi 2 decembrie 2001 a avut loc la Casa Ecumenică din Oneşti o întâlnire cu caracter ecumenic. La această întâlnire s-au prezentat următoarele conferinţe: "Misionarism şi ecumenism" (pr. Iosif Păuleţ); "Săptămâna ecumenică 2002 «În tine este izvorul vieţii»" (fr. Florin Pietraru OSBM; "Fapte extraordinare despre Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea" (pr. Mario Querini).
- După întâlnirile trimestriale şi apoi lunare, iată că acum Casa Ecumenică din Oneşti organizează întâlniri săptămânale. Întâlnirile vor avea caracter teologico-ecumenic şi vor avea loc în fiecare sâmbătă dimineaţa. Cei interesaţi pot scrie la adresa: Casa "Domus Maria", str. Ion Creangă, nr. 8, jud. Bacău, 5450-Oneşti; tel. 034/314727.
Începerea noviciatului
Duminică, 9 decembrie 2001, a avut loc în capela Casei de noviciat "Buna Vestire" din Baraţi o sfântă Liturghie prezidată de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, împreună cu Mons. Ştefan Erdeş, decan de Bacău, în cadrul căreia opt candidate la viaţa consacrată şi-au început noviciatul în Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot. Înainte de acest eveniment, postulantele au făcut tei zile de exerciţii spirituale cu pr. Mihai Percă, profesor la Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău. La sfânta Liturghie a fost prezentă superioara generală, precum şi surori din acelaşi institut.
Vizită
La iniţiativa pr. Iosif Antoci, în perioada 7-12 decembrie 2001, un grup de copii din Parohia Săbăoani au avut ocazia de a comemora cei 50 de ani de la moartea ep. Anton Durcovici la Viena. Tot în această perioadă au participat şi la primiţia ep. dr. Ludwig Schwarz SDB care a celebrat prima sfântă Liturghie în calitate de episcop. La această sfântă Liturghie şi-au adus contribuţia prin cântări şi copiii din Săbăoani. După sfânta Liturghie a avut loc un program cultural conţinând cântece şi colinde româneşti. Copiii au fost însoţiţi de pr. Anton Diacu, vicar de Săbăoani, precum şi de îndrumătorul lor, Florentin Pal (Simona Antoci).
Administrarea Botezului
Sâmbătă, 8 decembrie 2001, la ora 18.00 a avut loc la Casa "O rază de soare" a Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, care activează în Parohia "Sfântul Anton" din Huşi, celebrarea Botezului a nouă copii infectaţi cu virusul HIV. Aceştia au fost preluaţi în urmă cu un an de la Centrul de Recuperare şi Restabilire Neuro-Motor din oraş unde fuseseră abandonaţi de familiile lor. La ceremonie au participat alături de surorile comunităţii părinţii de la ambele parohii, precum şi de la Seminarul Franciscan din Huşi, doamna directoare Dorina Sfabu şi personalul laic cu care colaborează surorile (sr. Agnesa Farţade).
Numire
Prin decret episcopal, începând cu luna decembrie, pr. Marcel Blaj, vicar la Parohia "Adormirea Macii Domnului" din Iaşi a fost numit director al filialei Caritas, Iaşi.
A trecut la Domnul...
Duminică, 9 decembrie 2001, a trecut la cele veşnice Mons. Pantilimon Aştelean, fost vicar cu preoţii în cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Pr. Pintea, cum era cunoscut, s-a născut la 22 noiembrie 1931, în comuna Râciu, judeţul Mureş. Studiile teologice le-a terminat în clandestinitate. A fost hirotonit la 22 octombrie 1964 de către PS Ioan Dragomir. După ieşirea Bisericii Greco-Catolice din catacombe, a activat ca secretar la Institutul Teologic "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Cluj-Napoca. A ocupat, de asemenea, funcţia de postulator în cadrul cauzei de canonizare a celor şapte episcopi greco-catolici care au murit pentru credinţă în timpul regimului comunist. "Cu durere am aflat despre săvârşirea din viaţă a pr. prof. Pantilimon Aştelean... este notat în mesajul trimis de PS Petru Gherghel. Am considerat o coincidenţă binecuvântată faptul că pr. Pintea, care i-a purtat mulţi ani reverenda relicve, a încetat din viaţă tocmai în zilele împlinirii a 50 de ani de la moartea vrednicului nostru episcop Anton Durcovici. Încredinţăm iubirii divine sufletul prietenului şi confratelui nostru...". Sfânta Liturghie de înmormântare a avut loc miercuri, 12 decembrie 2001, în catedrala "Schimbarea la Faţă" din Cluj-Napoca. După ceremoniile din catedrală trupul a fost depus în cimitirul central din Cluj-Napoca.
Dumnezeu să-l odihnească!