Vaccinarea reprezintă unul din mijloacele de prevenţie pentru mai multe boli, care şi-a dovedit eficienţa de-a lungul deceniilor. Variola este prima boală declarată eradicată pe glob din 1977 după aplicarea de măsuri insistente, inclusiv vaccinarea. Există acest model, există şi dorinţa de a continua seria de acţiuni care să conducă la eradicarea şi a altor maladii (poliomielita, rujeola) care va fi categoric un imens dar pentru viitoarele generaţii.

Reforma sanitară din medicina primară se perfectează în timp. Ea are la bază o legislaţie bogată, printre care şi ordonanţa care precizează faptul că medicii de familie au dreptul să vaccineze, indiferent de o experienţă anterioară în acest domeniu sau nu.

Despre vaccinare s-a mai scris. Doresc să reamintesc o serie de probleme legate de această temă părinţilor, bunicilor sau aparţinătorilor copiilor - aceşti beneficiari ai produselor vaccinale:

- există şapte boli faţă de care vaccinarea este obligatorie: tuberculoza, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, hepatita virală tip B, rujeola, poliomielita;

- schema de vaccinare actuală impune administrări de unul sau mai multe produse vaccinale la naştere, la 2, 4, 6, 10, 12, 30 luni, apoi elevilor din clasele I, III, VIII şi copiilor neşcolarizaţi de aceeaşi vârstă cu a elevilor - 7, 9, 14 ani;

- copiii trebuie vaccinaţi indiferent dacă se află sau nu pe lista de pacienţi a unui medic de familie;

- pentru identificarea tuturor copiilor este de datoria dv. să vă anunţaţi prezenţa în teritoriu, iar în cazul în care vă mutaţi de la un medic de familie la altul să solicitaţi acte medicale (fişă, dovadă de vaccinări) şi să le prezentaţi noului medic ales. Medicul de familie are obligaţia de a vă pune la dispoziţie aceste acte. Dovada de vaccinare este actul care reprezintă zestrea vaccinală a unei persoane la un moment dat, în baza căreia se ia decizia privind ce completări trebuie făcute conform vârstei pentru o schemă completă care să asigure o imunitate durabilă.

Repet şi insist: dovada de vaccinare trebuie solicitată dacă o persoană se mută de la un medic de familie la altul în aceeaşi localitate, în localităţi diferite, judeţe diferite, sau în alt stat.

Lipsa acestui act medical poate duce la administrări de vaccin peste schemele de vaccinare complete, hiperimunizarea fiind nocivă. Precizez că fără nici o dovadă, persoana este considerată nevaccinată şi trebuie cuprinsă în vaccinare. Dovada de vaccinare este singura modalitate de a evita situaţii de omisiune sau hipervaccinarea.

Neinformarea medicului de familie a dus la situaţii când unii copii au fost vaccinaţi la interval de câteva zile de două sau chiar de trei ori cu acelaşi produs vaccinal, lucru dovedit din evidenţe computerizate.

- intervalul minim dintre două administrări de vaccin este de 30 de zile. Reţineţi acest lucru şi sub nici un motiv nu permiteţi micşorarea acestui interval;

- dacă refuzaţi o vaccinare din motive personale, angajaţi-vă în scris în actele medicale individuale pentru ca responsabilitatea pentru o îmbolnăvire ulterioară prin boli controlabile prin vaccinare să o purtaţi numai dv;

- respectaţi ora la care aţi fost invitaţi deoarece există produse vaccinale în flacoane cu mai multe doze care au o valabilitate de câteva minute după deschidere sau numai pentru ziua în care a fost deschis;

- solicitaţi înscrierea datelor vaccinale în carnetul de vaccinări pe care copilul îl primeşte din maternitate. Şi acest act medical reprezintă oglinda vaccinărilor;

- permiteţi administrarea unui vaccin numai cu instrumentar de unică folosinţă, individualizat; administrarea propriu-zisă să fie făcută cu un alt ac steril faţă de cel cu care s-a aspirat produsul vaccinal;

- adresaţi-vă medicului de familie pentru orice situaţie postvaccinală care ar apărea, cum ar fi febra sau reacţii locale, nu intraţi în panică - sunt de cele mai multe ori manifestări minore trecătoare.

Există vaccinări şi în afara celor obligatorii enumerate mai sus, cum ar fi vaccinul gripal. Suntem în plin sezon rece şi frecvenţa îmbolnăvirilor este îndeosebi prin viroze ale căilor respiratorii, pneumonii, bronşite, gripă. Toate aceste îmbolnăviri pot fi prevenite prin măsuri de prevenţie individuale şi de grup. Gripa poate fi prevenită şi prin vaccinare care se recomandă a fi aplicată în presezon rece.

Fie ca noul an să fie pentru fiecare bogat în haruri, în bucurii, în împliniri, cu cât mai puţine probleme de sănătate şi binecuvântat de Domnul.

Dr. Maria Helena Bîrhală