Sfântul Părinte a canonizat duminică, 25 noiembrie, trei călugăriţe şi un episcop, prezentându-i ca modele pentru bărbaţii şi femeile noului mileniu. Noile sfinte sunt: Paula Montal Fornés de Sfântul Iosif Calasanz (1799-1889), călugăriţă din Spania, fondatoare a Institutului Fiicelor Mariei; Léonie Françoise de Sales Aviat (1844-1914), călugăriţă şi fondatoarea Congregaţiei Surorilor Oblate ale Sfântului Francisc de Sales şi Maria Crescentia Höss (1682-1744), călugăriţă terţiară franciscană. La acestea se adaugă episcopul Giuseppe Marello (1844-1895), fondatorul Congregaţiei Oblaţii Sfântului Iosif. În cei 23 de ani de pontificat, papa Ioan Paul al II-lea a canonizat 456 de sfinţi şi a beatificat alţi 1.282 de slujitori ai lui Dumnezeu.

Amintind de sărbătoarea Cristos, Rege, papa Ioan Paul al II-lea a explicat că, aşa cum "tâlharul cel bun", le-a auzit odinioară, aceşti patru sfinţi au auzit cuvintele lui Isus: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis".

Canonizarea a avut loc în bazilica "Sfântul Petru". În timpul predicii, Sfântul Părinte a subliniat mesajul transmis de noii sfinţi.

Giuseppe Marello, născut la 26 decembrie 1844 la Torino, a fondat Congregaţia Oblaţii Sfântului Iosif, o comunitate de preoţi şi fraţi a căror vocaţie este să îi asiste pe preoţi şi clerici în misiunea lor de evanghelizare. În anul 1889, papa l-a numit pe Marello episcop de Asti, unde el s-a dedicat tinerilor şi abandonaţilor. A murit la 30 mai, la Savona, în urma unei hemoragii cerebrale. Papa Leon al XIII-lea l-a descris ca o "piatră preţioasă a Bisericii".

Paula Montal Fornés s-a născut într-o familie de meşteşugari în Arenys de Mar, Barcelona, Spania, la 11 octombrie 1799. După ce tatăl ei a murit când ea avea 10 ani, a început să lucreze ca şi croitoreasă şi dantelăreasă, fiind în acelaşi timp implicată în parohie în catehizarea tineretului. În 1829 ea a fondat Institutul Fiicelor Mariei, deschizând o şcoală de fete în Figueras, în nordul Catalaniei. Încă şapte aşezăminte s-au înfiinţat înainte de moartea ei, la Olesa de Montserrat, Barcelona, la 26 februarie 1889. În momentul morţii ei, 308 călugăriţe şi 38 de novice trăiau după idealul ei spiritual şi educaţional, care se ocupau de educaţia a 3.464 de fete în 19 şcoli aflate pe teritoriul Spaniei.

Léonie Françoise de Sales Aviat s-a născut la Sézanne, Franţa, pe 16 septembrie 1844. La o vârstă tânără ea a descoperit spiritualitatea sfântului Francisc de Sales. Mai apoi, ca şi călugăriţă, şi-a luat numele sfântului. În 1858, pr. Louis Brisson a fondat Opera Sfântului Francisc de Sales pentru a oferi educaţie umană şi creştină tinerelor care munceau în fabricile de textile din zonă. Când a întâlnit-o pe Léonie, el a descoperit colaboratorul pe care îl căuta pentru fondarea Congregaţiei Surorilor Oblate ale Sfântului Francisc de Sales. Planurile pr. Brisson s-au realizat în 1866, iar în 1911 papa Pius al X-lea a aprobat constituţiile. Sora Léonie Françoise de Sales, prima superioară generală, a fondat şcoli pentru educaţia primară în parohii şi o casă pentru fete în Paris. Ulterior, munca de evanghelizare a congregaţiei s-a răspândit şi în alte părţi ale Europei, şi în sudul Africii şi Ecuador.

Maria Crescentia Höss s-a născut la 20 octombrie 1682 la Kaufbeuren, Bavaria, şi a fost botezată Anna. Ea a intrat în viaţa călugărească în oraşul ei natal, unde şi-a petrecut întreaga viaţă. Ca şi călugăriţă terţiară, timp de 40 de ani ea a trăit o viaţă mistică intensă, legată de o suferinţă interioară.