Îndemn pentru tineri
Cu doar câteva săptămâni înainte de Ziua Mondială a Tineretului din Toronto, papa Ioan Paul al II-lea i-a îndemnat pe tineri "să redescopere valoarea castităţii şi să trăiască relaţiile interpersonale în spiritul respectului reciproc şi al iubirii sincere". Adresându-se credincioşilor aflaţi pe 7 iulie în Piaţa "Sfântul Petru", papa a amintit exemplul sfintei Maria Goretti (1890-1902), o tânără ucisă după ce s-a opus avansurilor unui tânăr. Alessandro Serenelli, care în mai multe rânduri i-a făcut avansuri Mariei Goretti, a înjunghiat-o cu un cuţit atunci când aceasta l-a refuzat. Regretându-şi fapta, şi având mai apoi o viaţă exemplară, Serenelli a participat la canonizarea ei la 24 iunie 1950. "Sfânta Maria Goretti este un exemplu pentru tinerele generaţii, a explicat papa Ioan Paul al II-lea. "Martirajul ei ne aminteşte că fiinţa umană nu se împlineşte urmând impulsurile plăcerii, ci prin trăirea vieţii cu iubire şi responsabilitate... Nu lăsaţi cultura posesiilor şi a plăcerilor să adoarmă conştiinţele voastre! Fiţi santinele vigilente, pentru a putea fi protagonişti adevăraţi ai noii omeniri".
Copii arestaţi
Cinci adulţi şi 25 de copii au fost arestaţi în sud-estul Chinei pentru că au participat la activităţi religioase, adică la ore de cateheză, a raportat în ziua de 21 iulie poliţia. Unul dintre adulţi, sr. Chen Mei, în vârstă de 28 de ani, a fost condamnată joi, fără proces, la 15 zile de închisoare, pentru că a predat ore de cateheză în satul Dongan, din districtul Lianjiang din provincia Fujian, a spus poliţia. Ceilalţi patru adulţi au primit un avertisment oficial din partea autorităţilor şi au fost eliberaţi în ziua în care au fost arestaţi, la fel ca şi copiii, cu vârstele între 10 şi 16 ani, care au participat la cateheză. Într-o declaraţie, Fundaţia "Cardinal Kung" a acuzat autorităţile comuniste de violarea dreptului fundamental la libertate religioasă şi a cerut eliberarea sr. Chen Mei, precum şi a preoţilor şi episcopilor catolici reţinuţi în închisorile chineze.
Încă un preot ucis
Un preot care a criticat îndelung rebelii de stânga din Columbia a fost împuşcat mortal în faţa bisericii în care tocmai slujise sfânta Liturghie, devenind cea mai nouă victimă din rândul clerului. Uciderea pr. Hilario Arango, joi noaptea, 27 iunie, în Cali, cel de-al treilea oraş ca mărime din Columbia, a venit pe fondul dezlănţuirii ameninţărilor şi violenţelor împotriva liderilor locali din partea Forţelor Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC), informează Associated Press. La 16 martie, Arhiepiscopul Isaias Duarte Cancino de Cali a fost împuşcat mortal după ce celebrase Liturghia într-o zonă periferică a oraşului. Arhiepiscopul a fost, de asemenea, un aspru critic împotriva traficanţilor de droguri, a trupelor de guerilă şi a forţelor paramilitare. Episcopul Libardo Ramirez Gomez de Garzon, din statul Huila, a declarat că uciderea pr. Arango "ne răneşte inimile". În aprilie, un alt preot a fost împuşcat în acelaşi stat în timp ce oferea sfânta Împărtăşanie.
Dovezi ale unei masacrării
Muncitorii din domeniul construcţiilor care lucrează la o mănăstire ucraineană au descoperit un loc comun de îngropare, care este considerat a fi dovada unui masacru asupra greco-catolicilor efectuat de poliţia secretă din epoca stalinistă. Rămăşiţele a 130 de oameni, printre care şi copii, au fost găsite sub podeaua unei chilii dintr-o mănăstire din vestul Ucrainei. Mănăstirea a aparţinut greco-catolicilor până în momentul în care Biserica a fost interzisă de către liderul sovietic Stalin în 1946. Evhen Yanushevych, vicepreşedinte al administraţiei regionale din Zhovkva, a spus că unora dintre victime le lipseau dinţii şi aveau găuri de glonţ în cap. "Aceste persoane au fost îngropate în secret, astfel încât nici măcar localnicii nu au ştiut despre acest loc din mănăstire. Se pare că familii întregi au fost ucise aici", a declarat Yanushevych pentru agenţia de ştiri Reuters. "Presupunem că ar fi putut fi omorâţi de către NKVD (poliţia secretă sovietică), dar trebuie să mai cercetăm în continuare", a spus el. Yanushevych a spus că el se aşteaptă să fie descoperite mai multe oseminte.