Marţi, 13 februarie, papa Ioan Paul al II-lea a primit în audienţă în Sala Clementină a Palatului Apostolic "marea familie a Radioului Vatican", cu ocazia celor 70 de ani de emisie. Papa a chemat radioul să continue să împlinească misiunea sa cu "smeritul curaj" cu care este însărcinat să anunţe adevărul.
Radio Vatican s-a născut într-o perioadă tulbure, în care regimurile din anumite ţări impuneau restricţii libertăţii de expresie a Bisericii. O dată cu Acordul din Lateran, semnat în anul 1929 între Biserică şi statul italian, papa Pius al XI-lea i-a încredinţat lui Guglielmo Marconi sarcina creării unei staţii de radio în interiorul noului stat al Vaticanului, care să-i permită episcopului Romei să comunice cu lumea întreagă.
Câteva luni după aceea, omul de ştiinţă spunea la Radio, tremurând de emoţie: "Am marea cinste să vă anunţ că peste câteva momente suveranul pontif Pius al XI-lea va inaugura postul de radio al Statului Cetăţii Vaticanului... Undele vor transmite prin spaţiu cuvântul său de pace şi binecuvântare, adresat întregii lumi".
Primul mesaj al papei a fost rostit în limba latină: "Ascultaţi, o ceruri, ceea ce am să vă spun, ascultă, pământule, cuvintele gurii mele... auziţi şi ascultaţi, o popoare îndepărtate..." Era exact ora 4:49 PM a zilei de 12 februarie 1931. Astfel şi-a început activitatea Radio Vatican, unul dintre cele mai importante mijloace de informare ale Bisericii Catolice.
Radio Vatican transmite acum peste 60 de ore pe zi, în 40 de limbi, pentru toate regiunile globului. În unele ţări cum sunt China şi Vietnam, precum şi în unele ţări arabe, el este singurul mijloc catolic de informare pe care creştinii persecutaţi îl pot asculta, singurul canal prin care se poate transmite glasul papei. În timpul războiului rece, el reprezenta, de asemenea, conştiinţa Bisericii Universale printre catolicii ce trăiau în ţările satelite sovietice.
Radio Vatican a întreprins acum transformări tehnologice. În plus, faţă de transmisiile pe unde scurte, medii şi pe canale cu modulaţie în frecvenţă, el şi-a lansat semnalele şi pe doi sateliţi - INTELSAT 62o Est (Indian), INTELSAT 325,5o Est (Atlantic) - fiecare cu două canale. Sateliţii fac posibil ca alte staţii de radio din lume, şi nu numai cele catolice, să includă programele postului Radio Vatican în transmisiile lor. Această ofertă a avut un succes neaşteptat în America Latină, care are foarte multe staţii de radio ce transmit programul internaţional de ştiri din limba spaniolă.
În plus, Radio Vatican are trei situri pe internet. Situl oficial este http://www. radiovaticana.org, de pe care se pot auzi programele în direct sau înregistrate, sau accesa informaţie scrisă.
Sfântul Părinte s-a întâlnit cu cei 450 de angajaţi ai postului Radio Vatican, incluzând 200 de ziarişti de 58 naţionalităţi diferite. Papa le-a mulţumit, în special părintelui Pasquale Borgomeo, directorul radioului, pr. Federico Lombardi, director de programe, directorului serviciilor tehnice, pr. Lino Dan, şi întregii Societăţi a lui Isus căreia i-a fost încredinţat radioul.
Papa le-a cerut să evanghelizeze lumea prin intermediul undelor de radio: "A evangheliza prin radio înseamnă a oferi o informaţie care este impecabilă din punct de vedere profesional, şi care, prin relatarea implicită sau explicită a evenimentelor, este o cateheză zilnică, legată de viaţa şi speranţele celor care o receptează".
În limba română
Radio Vatican emite şi în limba română, zilnic între orele 21.00 şi 21.20; dimineaţa (în reluare) între orele 7.20 şi 7.40 în benzile de unde scurte cu lungimile de 41 m şi 49 m, respectiv 7365 şi 6185 kHz şi pe unda medie de 1611 kHz (186m). Seara se transmite, în zona Romei, şi în FM 96,3 MHz. Duminica şi în marile sărbători sfânta Liturghie în ritul bizantin român începând de la ora 9.10 până la 9.45 pe unda medie de 1530 kHz (196 m) şi pe unde scurte cu lungimile de 41m şi 31m, respectiv 7250 şi 9645 kHz, iar în zona Romei în FM 93,3 MHz. Programul cuprinde zilnic: informaţii din activitatea Sfântului Părinte şi a Sediului Apostolic, ştiri din viaţa Bisericii Catolice şi din lumea creştină în general, teme de spiritualitate şi aprofundarea credinţei, consideraţii omiletice la duminicile şi sărbătorile de poruncă după calendarul roman. Coordonator: Mons. Anton Lucaci, Piaţa Pia, 3, 00120 Vatican; tel. 0039/06/69884763; e-mail: [email protected]; Programul român - e-mail: [email protected].