Problemele educaţiei
(Continuare din nr. 3/135, martie 2001)

Acum conştientizăm faptul dramaticei evidenţe că omul - ca şi acum 2000 de ani în urmă - are nevoie în continuare de Mântuitor. Ne convingem încă o dată că nu ne putem salva prin propria înţelepciune, că nu ne salvează nici democraţia, nici toleranţa, nici piaţa liberă, nici drepturile cetăţeneşti, nici libertatea cuvântului. Nu ne va transforma nimic şi nu ne va întări nimic altceva în afară de Cristos, în afară de iubirea şi dreptatea lui. Ne convingem că a fi om înseamnă a fi o fiinţă ameninţată din interior şi din exterior. Cu toată sfera lărgită a conştiinţei de sine şi cu toată rapida lărgire a ansamblului de cunoştinţe despre lumea exterioară, mulţi oameni nu se înţeleg pe sine şi taina lor proprie. În această situaţie, sarcina educatorilor creştini este de a învăţa gândirea lui Cristos. O gândire înţeleaptă este cel mai bun medicament în faţa ameninţărilor exterioare şi interioare.

Educaţia minţii
Formarea unei gândiri mature este o sarcină grea. Omul are o tendinţă spontană ca să-şi folosească gândirea pentru a fugi din lumea faptelor în lumea unor ficţiuni subiective şi a unor iluzii îndrăgite.

Trebuie totuşi să ne asumăm lucrul vindecării gândirii omului contemporan, pentru că de modul de gândire depinde modul de acţiune. Educatul nu reuşeşte totdeauna să acţioneze conform cu ceea ce a înţeles el că este bine şi matur. Când însă gândirea lui despre sine şi despre propriul comportament este greşită, atunci se pierde şansa de a trăi în mod responsabil şi fericit. În mod ilustrativ s-ar putea spune că fiecare om se serveşte de două strategii complet diferite de gândire. Pe de o parte avem capacitatea de gândire logică, precisă, ştiinţifică. Reuşim să observăm obiectiv şi să analizăm realitatea, să descriem faptele, trăgând concluzii corecte din experienţe bine definite. Pe de altă parte, reuşim să fim şi foarte nelogici. Reuşim "să gândim" la modul magic, dezordonat, emoţional, naiv, al urărilor "de felicitare". Uneori înţelegem într-un mod absolut caraghios sau absurd. Se dovedeşte că gândirea de primul tip, adică cea logică şi precisă (s-o numim de tipul "A") ne serveşte de regulă atunci când ne referim la fenomene sau evenimente care nu au legătură cu viaţa şi comportamentul nostru. Atunci suntem de obicei obiectivi şi observatori precişi. Când însă ne gândim la lucruri, fenomene, situaţii sau persoane care au legătură nemijlocită cu noi înşine, cu situaţia noastră de viaţă sau cu faptele noastre, cel mai adesea ne pierdem logica şi precizia gândirii, lăsându-ne conduşi de o gândire perturbată şi naivă (s-o numim gândirea de tipul "B").

Criza gândirii
Iar criza gândirii poate dobândi dimensiuni maladive, căci omul posedă o totală stăpânire asupra gândirii proprii: poate să-şi impună orice, atunci când din diferite motive vrea să devină propriul "adevăr". În înşelarea propriului eu nu cunoaşte graniţe. Exemplul drastic al unei astfel de situaţii este dependenţa de alcool. Dacă aceia care sunt dependenţi ar conştientiza faptul că şi-au pierdut controlul, ar ajunge la luarea deciziei de abstinenţă pentru restul vieţii. Întrucât abstinenţa este greu de suportat, deoarece implică învingerea mecanismelor bolii alcoolismului şi totodată o drastică schimbare a modului de viaţă, devine mai lesne să-şi adapteze gândirea la o comportare eronată. În cazul alcoolismului avem de-a face cu un sistem de iluzii şi negări. Este situaţia în care alcoolicul se iluzionează că nu are probleme cu alcoolul şi chiar neagă cele mai dureroase consecinţe ale dependenţei de alcool.

Cea mai primejdioasă iluzie pe care o poate omul legăna este convingerea că există o fericire facilă: fără efort, fără disciplină, fără respectarea unor valori obiective, fără adevăr şi iubire, fără prietenie cu Dumnezeu, fără să se lase condus de poruncile lui, fără respectul propriei conştiinţe. Dar dacă această fericire lesnicioasă ar exista, toţi oamenii ar fi fericiţi. N-ar mai exista nici un om dependent, bolnav psihic, prăbuşit interior, trecând prin stări sinucigaşe. Tot ce este uşor, este de atins pentru fiecare (uşurinţa de a se hrăni sau de a se mişca). Analiza obiectivă a realităţii umane duce la o concluzie evidentă că omul se află totdeauna în faţa opţiunii între o fericire trudnică şi o nefericire lesnicioasă. O parte dintre oameni fug totuşi de acest adevăr, din cauză că nu vor să-şi impună cerinţe. Atunci însă se păşeşte inerent pe drumul rapidei nefericiri. (Pr. Marek Dziewiecki). (va urma)

Traducere de Natalia Cantemir