În perioada 17-22 aprilie au avut loc la Iaşi exerciţii spirituale pentru capii grupului Scout. Cu alte cuvinte pentru cei ce coordonează activităţile şi formarea scoutiştilor în toate centrele diecezei noastre, unde există astfel de grupuri: Bacău, Piatra Neamţ, Hălăuceşti, Nicolae Bălcescu, Focşani, Bălţaţi, Pildeşti, Iaşi etc.

Ne-am rugat împreună

Ne-am întâlnit în casa iezuiţilor din Copou peste treizeci de capi dornici de a răspunde chemării lui Dumnezeu şi fondatorului mişcării Scout: lordul englez Robert Baden Powell. Acesta îi îndemna pe scoutiştii săi să cultive cât mai bine acea latură a omului în care el îşi găseşte pacea, liniştea şi fericirea, adică latura spirituală.

Chiar dacă noi capii ne întâlnim o dată pe lună la lucrările consiliului regional, de această dată, bucuria revederii a fost şi mai mare. Ne ziceam: "Ne întâlnim ca să ne rugăm împreună". Fantastic!

Teama şi curajul erau cele două sentimente ce încercau sufletele noastre când am venit la exerciţii. Nu era teama de necunoscut, căci exerciţii spirituale mai făcusem, ci acea teamă, despre care Baden Powell ar fi spus: "Teamă sănătoasă de a face lucrurile cât mai bine". Sigur că nu suntem doar creaturi limitate şi fricoase, ci suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea curajul a învins şi de această dată.

Tema exerciţiilor a fost dezvoltată pe marginea întrebării: "... pot eu oare să cred în învierea lui Cristos, fără să-l fi întâlnit vreodată?"

Se spune că Maria, Ioan şi Petru au alergat la mormânt. Au văzut fâşiile de pânză pe jos, ştergarul pus la o parte şi atât. Apoi, doar despre Ioan se spune că a văzut şi a crezut. Dar ce a crezut şi cum a crezut este peste puterile noastre de a înţelege. Sigur că de la fâşiile de pânză până la credinţa în înviere mai este cale lungă. De aceea încrederea noastră în înviere se bazează pe întâlnirile concrete cu Isus: Maria, apostolii, ucenicii din Emaus etc.

Atunci, am încercat prin meditaţii zilnice să înţelegem dacă într-adevăr ne-am întâlnit vreodată cu Domnul.

Şi cum să nu ne fi întâlnit? Paşte, printre altele, înseamnă "trecere": de la suferinţă la normalitate, de la război la pace, de la frică la curaj etc. Şi mai înseamnă bucurie, amintire etc. Evreii sărbătoresc sfintele Paşti într-un mod particular: ei binecuvântează o cupă de vin şi-şi aduc aminte de toate "trecerile" de peste ani. Mai binecuvântează una şi se bucură şi dansează pentru că Domnul i-a salvat din atâtea situaţii nefavorabile. Acelaşi lucru am încercat să-l trăim şi noi.

Pe lângă meditaţiile - în stil ignaţian - am avut momente de linişte, de împărtăşire, de discuţii pe marginea unui text şi momente de destindere.

Am terminat cele trei zile de exerciţii spirituale plini de bucurie şi dornici de a da mărturie tuturor despre credinţa noastră.

Mărturisesc, că în general, ne este frică să vorbim lumii despre Dumnezeu. Şi am înţeles de ce. Noi nu putem vorbi lumii despre Dumnezeul nevoilor noastre pe care îl confecţionăm zi de zi, ci doar despre Creatorul nostru ce ne-a iubit atât de mult, încât l-a dat pe unicul său Fiu să moară pentru noi, ca noi să dobândim viaţa veşnică.