În zilele de 7-9 mai 2001 episcopii catolici de ambele rituri - romano-catolic şi greco-catolic - din România s-au întrunit în sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopale la Casa de reculegere a Misionarilor Verbiţi din Traian, Dieceza de Iaşi.
Din partea Nunţiaturii Apostolice din România a luat parte Excelenţa sa Jean Claude Périsset, nunţiul apostolic în România, însoţit de Mons. Ciro Bovenzi, consilier al Nunţiaturii. De asemenea, a fost prezent ca invitat de onoare Excelenţa sa Anton Coşa, administrator apostolic al Bisericii Romano-Catolice din Republica Moldova.
În conformitate cu Statutul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, a fost ales noul preşedinte al conferinţei în persoana ÎPS arhiepiscop Ioan Robu, mitropolit de Bucureşti. De asemenea, au fost aleşi: vicepreşedintele conferinţei: ÎPS Lucian Mureşan şi membrii consiliului permanent: PS Alexandru Mesian şi PS Martin Roos.
Pe agenda de lucru a acestei sesiuni - care a avut loc la exact doi ani de la istorica vizită a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în România - au fost înscrise, la propunerea episcopilor prezenţi: probleme de ordin pastoral, ale vieţii consacrate şi misionare. Alte teme importante au fost cele referitoare la relaţiile cu autorităţile de stat, la ecumenism, la activităţile social-caritative şi la participarea reprezentanţilor conferinţei la diverse congrese şi simpozioane internaţionale, în mod special pregătirea participării la Sinodul Episcopilor din 2001.
În seara zilei de 8 mai, la biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman s-a celebrat sfânta Liturghie romano-catolică. La Liturghia solemnă concelebrată de către toţi episcopii participanţi la lucrările conferinţei, împreună cu un grup de preoţi, a fost prezent un număr mare de credincioşi. Rugăciunile episcopilor au fost înălţate la Dumnezeu pentru Biserică şi pentru toţi credincioşii din România.
Următoarea sesiune de lucru s-a stabilit să aibă loc în perioada 17-19 septembrie 2001 la sediul Secretariatului Conferinţei din Bucureşti.