Sfântul Alois Scrosoppi
(continuare din numărul trecut)

Duminică, 10 iunie, în Piaţa "Sfântul Petru", papa Ioan Paul al II-lea a canonizat cinci noi fericiţi: Alois Scrosoppi (1804-1884), fondatorul Congregaţiei Surorilor Providenţei; Agostino Roscelli (1818-1902), preot şi fondator al "Surorilor Imaculatei Concepţiuni"; Bernardo de Carleone (1605-1667), capucin terţiar; Tereza Eustochio Verzeri (1801-1852), fondatoarea "Fiicelor Sfintei Inimi a lui Isus"; Rebecca Pietra Ar-Rayes de Himalaya (1832-1914) din Ordinul Maronit al "Sfântului Anton".

B. În Seminarul din Udine

Întărit de aceste însuşiri umane şi spirituale, Alois Scrosoppi s-a înscris împreună cu fratele său Ioan Battista, în toamna anului 1817, la cursurile umanistice predate în Seminarul din Udine. Ca inteligenţă, Alois era mai puţin dotat decât fratele său Ioan Battista, dar printr-o muncă susţinută a dobândit roade superioare inteligenţei sale naturale. În ultimele două cursuri teologice a reuşit "eminent" la toate materiile. Sârguinţa sa la studiu era calificată de superiori ca "maximă", iar comportarea în seminar a fost recunoscută drept "eminentă" în practicarea virtuţilor.

Pe scurt, în cei nouă ani de seminar, Alois Scrosoppi s-a remarcat printr-o aplecare constantă spre studiu şi printr-o comportare exemplară. La el nu s-a observat nici umbră de criză vocaţională. Harul, concentrarea purificatoare şi studiul constant asociat voinţei puternice de a-l urma pe Cristos pentru a deveni "o copie cât mai fidelă" a lui, l-au ferit de orice deviere de la drumul vocaţiei primite de la bunul Dumnezeu.

Timpul care-i rămânea liber îl dedica rugăciunii făcute în mult iubita biserică "Sfânta Maria Magdalena" sau conversaţiilor edificatoare întreţinute cu călugării filipini. Înainte de a primi ordinele majore, rectorul acelei biserici atestă că el a fost asiduu în practicile oratoriului şi că participase încă din copilărie la exerciţiile de pietate ale acelei biserici, apropiindu-se cu fervoare de sfintele sacramente ale Penitenţei şi Euharistiei în toate sărbătorile de peste an.

Să nu uităm că pe atunci nu era încă permisă împărtăşania cotidiană şi că, în afara duminicilor, sărbătorile de poruncă şi devoţiunile erau destul de numeroase, aşa încât putem deduce că Alois se apropiase de sfânta Euharistie cel puţin de două ori pe săptămână. Fiind statornic în urmarea vocaţiei, înainte de primirea diaconatului (22 septembrie 1826), cei care l-au examinat conform legilor în vigoare, l-au caracterizat astfel: "Optime in omnibus", foarte bun sub orice aspect.

Din punct de vedere practic era un fidel urmaş al tatălui său Dominic Scrosoppi: nu era uşor să găseşti un tip mai corect şi mai realist decât el. Avea picioarele adânc înfipte pe pământ, era nespus de practic şi de destoinic în toate.

Împodobit, aşadar, de virtuţi şi de calităţile umane necesare, Alois Scrosoppi a fost hirotonit preot la 31 martie 1827, în sâmbăta, numită pe atunci "Sitientes", în domul din Udine. Prima sfântă Liturghie a celebrat-o în Duminica Floriilor, în biserica "Sfânta Maria Magdalena". Alături, ca asistenţi, erau fraţii săi, părintele Carlo Filaferro şi Don Ioan Battista. Ne putem imagina bucuria care inunda inimile mamei Antonia şi a tatălui Dominic Scrosoppi, prezenţi la acest moment unic din viaţa unui nou preot. Părintele Alois îşi începea astfel ministerul său sacerdotal în semnul lui Isus cel răstignit.

Ca statură era puţin mai înalt de un metru şi şaptezeci, avea o constituţie slabă, dar robustă, cu obrajii trandafirii şi pomeţii reliefaţi uşor. În interior, în taina fiinţei sale, ardea o dorinţă vie de a deveni şi de a trăi ca un preot sfânt, un preot simplu şi luminos, dăruit cu totul "căpitanului său, Cristos", spre slujirea Tatălui ceresc şi a fraţilor săi de pe pământ, mai ales a celor umili, săraci şi suferinţi.