Localitatea Ploscuţeni este situată în partea stângă a Văii Siretului, în partea opusă oraşului Adjud, în judeţul Vrancea, comuna Homocea. Până în anul 1968 a fost comună de sine stătătoare şi a aparţinut judeţului Tecuci.
Localitatea Ploscuţeni a luat fiinţă, după unele informaţii, chiar în secolul al XVII-lea, dar prima menţiune clară o găsim la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Harta comandamentului armatei austriece din Moldova (1787-1791) notează la ţinutul Tecuci aşezarea "Ploskuzeny" cu un număr de 10 gospodării, cu "10 capi de familie ce aveau un cal şi 58 de boi", ceea ce înseamnă o localitate în curs de formare. Mai târziu, în anul 1835, harta comandamentului armatei ruseşti din Moldova menţionează în ţinutul Tecuci satul "Ploscuţeni" cu 24 de gospodării şi biserică. În 1803, Condica liuzilor notează la Ocolul Polocinului, din ţinutul Tecuci, moşia "Ploscuţănii, a dumisalei logofetesei Cantica Razu".
Statisticile catolice semnalează pentru prima dată catolici la Ploscuţeni în Schematismul misiunii din 1850 sub forma de "Ploskuzeni", sat cu biserică şi un total de 321 de credincioşi. Tradiţia locală pretinde că locuitorii din Ploscuţeni ar fi colonişti din părţile Romanului, mai precis din satele Săbăoani şi Gherăeşti, fapt confirmat de obiceiurile lor şi de numele de familii existente. Ei au fost chemaţi în această zonă de arendaşul boierului Alexandru Balş întrucât "catolicii erau harnici şi mai supuşi" decât ortodocşii din zonă, care "făceau multe nemulţumiri", motiv pentru care aceştia din urmă au fost strămutaţi forţat pe dealul Deleni. Văzându-i pe catolici oameni cumsecade şi credincioşi, ca să-i statornicească aici, boierul Balş (ale cărui moşii se întindeau "din zare în zare" cuprinzând 12 sate) le-a construit o bisericuţă de lemn. Înainte de reforma agrară din 1864, satul număra 100 de familii care nu posedau pământ. Fiind împroprietăriţi, credincioşii din Ploscuţeni s-au dezvoltat şi, treptat, au format o comunitate numeroasă. Trebuie să menţionăm că în această perioadă, începând cu 1879, funcţiona şi o şcoală pentru copiii catolicilor.
Având 245 de familii, în anul 1899, la Ploscuţeni s-a înfiinţat centrul parohial, dar numai un an de zile, şi a avut afiliată comunitatea catolică din Arini, conform unui plan experimental de organizare a parohiilor făcut de episcopul Dominic Jaquet. În toate celelalte intervale de timp, comunitatea catolică din Ploscuţeni a fost administrată de preoţii din Parohia Focşani. Parohia Ploscuţeni a fost redeschisă în anul 1953 prin dezmembrarea de la Parohia Focşani, primul paroh fiind pr. Ioan Jicmon. Acest fapt este consemnat, într-o condică a parohiei, astfel: "Pro memoria. Începând cu ziua de 15 martie 1953 Parohia Ploscuţeni a primit un preot cu reşedinţă stabilă în casa parohială din Ploscuţeni". O dată cu deschiderea Parohiei Ploscuţeni, comunitatea din oraşul Adjud a devenit filiala acestei parohii până în anul 1991, când a fost instituită parohie de sine stătătoare.
Prima biserică a fost construită din lemn în anul 1828. Acest fapt este menţionat în statisticile bisericilor catolice din Moldova din perioada 1871-1872. Această biserică a fost menţinută până în anul 1927 când s-a terminat construcţia actualei biserici din beton armat, ce are dimensiunea de 25 x 10 m. Biserica aceasta, ca de altfel şi cea anterioară, are hramul Înălţarea Sfintei Cruci. La terminarea ei au contribuit şi catolicii din satele Adjudeni, Tămăşeni, Gherăeşti, Sascut şi Huşi. Începând din 1985, interiorul bisericii a fost îmbunătăţit considerabil.
În prezent, Parohia Ploscuţeni are 700 de familii cu aproape 2.300 de suflete. În anul jubiliar 2000 au avut loc 19 botezuri, au fost oficiate 18 căsătorii şi au trecut la cele veşnice 25 de persoane. Credincioşii din această "insulă" de pe malul Siretului îşi trăiesc cu speranţă şi bucurie viaţa creştină, încercând să dea mărturie celor din jur despre credinţa pe care o au.
