Note de călătorie

Fiecare dintre noi călătoreşte. Chiar dacă nu ştim uneori ce să facem într-o călătorie sau ce ne va aştepta, important e să ştim unde mergem. Şi din fiecare călătorie rămânem cu impresii, cu amintiri... Aş vrea în continuare să vă destăinuiesc câteva din impresiile mele de călătorie din ultimele trei luni.

Eram în Abuja, când, în aceeaşi casă de oaspeţi în care locuiam, am întâlnit un englez de care, din discuţie în discuţie, am început să mă apropii. El fiind un bun cunoscător al calculatorului, l-am rugat să mă ajute şi să-mi arate câte ceva. S-a oferit bucuros să mă ajute, chiar zâmbind, spre deosebire de majoritatea colegilor de pe aici, care sunt destul de acri când e vorba să-ţi arate câte ceva din ce ştiu ei. După ce îmi arătase partea esenţială, m-am simţit cumva obligat faţă de el şi l-am invitat la o cină, undeva în oraş. A acceptat fără reţinere, deşi el este un vegetarian convins de peste zece ani şi cu greu mănâncă la restaurantele nigeriene predominant carnivore. Tot timpul cinei discuţiile au decurs frumos pe latura spirituală, ambii fiind foarte încântaţi să putem aborda asemenea subiecte. Of, Doamne, ce important este să discuţi şi nu numai să gândeşti lucruri spirituale!

La finalul cinei, englezul Dave, venit în Nigeria doar de câteva luni, mi-a mărturisit că el se gândea înainte de a veni în Nigeria că aici nu va avea nimic de câştigat spiritual, ba chiar s-ar putea să piardă. Şi în acea seară a realizat că nu e aşa. Îmi mulţumea că i-am adus aminte că are o misiune de îndeplinit!

Am rămas blocat. Da, o misiune! Mă rodea un pic curiozitatea să-l întreb ce fel de misiune, dar m-am reţinut. Nu mai conta. Atunci şi ulterior m-am gândit care este misiunea mea? O ştiam mai demult. Dar acum, în acest context, m-am cam blocat. Şi am observat că această întrebare merita să mi-o pun mai des. Personal, mi-am răspuns la această întrebare ultima dată în 1993, iar de atunci a mai fost un moment de reactualizare în 1998 şi... cam atât. Deci, care este misiunea mea? Chiar dacă am aflat răspunsul de la Tatăl, nu vi-l pot spune, fiecare trebuie să şi-l afle pe al lui.

Cornel Bărbuţ

* * *

Te-am regăsit în noaptea albastră

Te-am regăsit în noaptea albastră
Pe-un trunchi de lemn, în lungă aşteptare stând.
Tu ştiai de multă vreme că voi veni
Când voi veni la tine...

Priveam la fruntea-ţi sprijinită cu amândouă
Mâinile şi priveam şi la coroana albă,
Coroana ce în noaptea albastră
Dădea alură sfântă măreţiei tale...

Şi ochii trişti ţi i-am privit, secaţi de lacrimi
Ce în noaptea-albastră ca două făclii ardeau
Şi, Doamne, m-am cutremurat de-atâta jale,
Şi, Doamne, m-am cutremurat de-atâta pace...

Atinsu-te-am, cu mâna şi-n loc să mă alungi
Privirea ta cea mută mi-a spus să mă aşez.
Pe mână atunci, lumina blândă a lunii
Făcu să strălucească cercul sau poate am visat.

Că eşti Stăpânul lumii ce veşnic stă, aşteaptă
Tăcut, pe-un trunchi de lemn, să vină, să revină
Acea floare rară ce în poveşti există...
Să vină, să revină eterna şi tainica iubire.

Doar ea duce vestea dincolo de zenit că
Aici ca şi acolo, iubirea, da, există...
Te-am regăsit în noaptea albastră;
Priveam la fruntea-ţi cu coroană albă.

Şi, Doamne, m-am cutremurat de-atâta pace...
Te-am regăsit şi am văzut dincolo de zenit
Iubirea, te-am regăsit iubire
În noaptea albastră...