Participare responsabilă În această cateheză de pregătire a sinodului diecezan, ne propunem să tratăm o dimensiune esenţială a Bisericii, şi anume ministerialitatea. Pentru mulţi, acest concept ar putea părea straniu, nefiind prea folosit în limbajul cotidian. Etimologic, vine de la latinescul "minus" (mai mic; de aici şi termenul "ministru", cel care slujeşte) şi indică faptul că în Biserică fiecare creştin are o misiune specifică şi folositoare întregului trup mistic al lui Cristos. Domnul oferă fiecărui creştin un anumit număr de "talanţi", însă aceştia aduc rod atunci când sunt puşi în slujba întregii comunităţi. Participarea responsabilă înseamnă a-ţi recunoaşte propria misiune şi apoi a ţi-o îndeplini.
Cristos este preot, profet şi rege. El şi-a împlinit misiunea mântuitoare în spiritul slujitorului ascultător (Fil 2,6-8). Apostolilor le-a spus: "Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte" (Lc 22,27), iar la ultima Cină, spălându-le picioarele, a săvârşit un gest specific slujitorului (cf. In 13,1-15). În plus, prezentându-şi misiunea ca un exemplu pentru ai săi, a spus: "Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Mt 20,28).
După exemplul lui Cristos, slujitor şi domn, orice comunitate creştină ni se prezintă încă de la început ca având o dimensiune ministerială. Faptele apostolilor şi scrisorile pauline ne descriu comunităţi creştine ale căror membri se angajează de bună voie în slujirea fraţilor, în predicarea cuvântului, în trăirea carităţii etc. Sfântul Paul afirmă că toate darurile pe care creştinii le-au primit de la Duhul Sfânt sunt pentru folosul comun (cf. 1Cor 12,7-11) şi că ei înşişi, în calitate de membre ale unicului trup mistic al lui Cristos, trebuie să slujească binele întregului trup. În plus, între diferitele slujiri există o ierarhie ce trebuie respectată (cf. 1Cor 12,28-31), dar, mai ales, orice slujire trebuie practicată din iubire şi pentru a favoriza iubirea (cf. 1Cor 13).
Primind revărsarea Duhului Sfânt la Botez şi la Mir, fiecare creştin participă la oficiul sacerdotal, profetic şi regal al lui Cristos. Retrăieşte însăşi misiunea lui, misiune ce trebuie îndeplinită folosind darurile primite şi având spiritul său de slujire umilă şi iubitoare.
Pentru o participare activă şi responsabilă la viaţa Bisericii locale, creştinii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Prima dintre acestea, în mod paradoxal, se referă la o profundă participare pasivă, adică acea participare formată din primirea harului, din sfinţenie, rugăciune şi acceptarea crucii. Apoi, e nevoie de un drum serios către maturitatea creştină. Acest drum face să înmugurească şi să înflorească în fiecare creştin diferitele carisme dăruite de Domnul în favoarea comunităţii. Dar mai ales e nevoie ca fiecare creştin să simtă chemarea şi dorinţa de a traduce diferitele sale talente în slujire faţă de Domnul şi faţă de fraţi.
Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. Dacă cineva se simte sărac, aceasta se datorează necorespunderii sale şi a slabei angajări în trăirea valorilor vieţii creştine. Nimeni nu se poate considera "şomer" în Biserică, nu este ca şi cum nu ar fi primit darurile şi chemarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a încredinţat tuturor creştinilor misiunea de a fi "sare a pământului" şi "lumină a lumii".
Terenul trebuie cultivat. Dumnezeu a semănat deja sămânţa bună. Buruiana individualismului, a egoismului şi a indiferenţei trebuie extirpată. Trebuie dat spaţiu acelei "participări pasive" despre care vorbeam mai sus. Însă responsabilitatea comună ce derivă din sacramentele iniţierii, pentru o participare deplină şi activă la cele trei dimensiuni ale vieţii pastorale a Bisericii, trebuie eliberată de ipoteca neatenţiei, a ignoranţei şi a delegării altora. Pentru atingerea acestui scop, e nevoie de ceea ce papa Ioan Paul al II-lea spunea în Christifideles laici la nr. 57, şi anume de o formare permanentă a laicilor.
