Copiii - primăvara vieţii

În luna octombrie evenimentul care a reţinut atenţia foarte mult a fost cu siguranţă jubileul familiilor. Numărul persoanelor care au participat la Cea de-a III-a Întâlnire Mondială a Familiilor (după Roma în 1994 şi Rio de Janeiro în 1997), în perioada 11-15 octombrie, a depăşit cifra de 200.000. Familiile s-au întâlnit cu papa în Piaţa "Sfântul Petru". Sfântul Părinte, care a descris familia ca pe "un laborator de umanizare şi al unei autentice solidarităţi", a celebrat şi căsătoria a opt perechi provenind din diferite părţi ale lumii. Copiii nu sunt un "accesoriu" al vieţii de familie, ci mai curând "un dar preţios" în viaţa cuplului, a spus papa pelerinilor care îl urmăreau.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 75 de cardinali şi episcopi. Predica a devenit o ocazie unică pentru episcopul Romei de a pune în evidenţă temele principale care au marcat pontificatul său: "Fiinţa umană nu a fost creată pentru a fi singură; ea se împlineşte prin chemarea la legătura cu alţii, care îşi are rădăcina spirituală în însăşi natura sa". "Relaţiile strict funcţionale nu sunt îndestulătoare pentru fiinţa umană, ea are nevoie de relaţii interpersonale, bogate în trăire, recunoştinţă, dăruire. Printre acestea, cea realizată în familie este fundamentală". La sfârşitul întâlnirii, Sfântul Părinte a invitat toate familiile să participe la viitoarea întâlnire care va avea loc la Manila, în Filipine, în 2003.

Jubileul a inclus şi un congres teologic, care s-a desfăşurat în aula Paul al VI-lea în perioada 11-13 octombrie. Aproape 50 de experţi din întreaga lume au luat cuvântul în cadrul congresului, concentrându-se pe teologia şi asistenţa pastorală a familiilor, incluzând aspecte educaţionale şi sociale, semnificaţia iubirii conjugale, domeniul fertilităţii şi al vieţii.

Evenimentul de sâmbătă, 14 octombrie, a început mai devreme cu scene din Nazaret, unde Consiliul Pontifical pentru Familii înfiinţează un centru de spiritualitate pentru familiile din întreaga lume. Cântăreaţa Amal, care a cântat în timpul privegherii, este originară din Nazaret. Ea a fost acompaniată de un grup de muzicieni evrei şi palestinieni.

Printre mărturiile oferite la deschiderea evenimentului a fost povestea lui Anderson, de 21 de ani, un "copil al străzii" din Brazilia, care a fost gata să îşi schimbe viaţa când a întâlnit oameni care să îl iubească. Acum el îi ajută pe alţi tineri în situaţii asemănătoare. "Eu nu-mi cunosc tatăl, iar mama a murit când aveam 9 ani", a spus el. "Am intrat în traficul de droguri, acolo unde mulţi copii lucrează şi mor; acolo am experimentat iadul. Nimeni nu mă iubea. Nici măcar eu nu mă iubeam, şi nici nu am iubit pe altcineva".

Fratele Gabriel, care a lucrat în Sri Lanka timp de 18 ani, a vorbit şi el. În trecut, despre Sri Lanka se vorbea ca despre "Insula Paradisului". Dar "în ultimele decenii, insula a devenit o ţintă pentru turismul pervers al unor oameni în căutarea unor plaje minunate şi a tinerilor, victime ieftine", de care ei abuzează sexual. În ciuda tuturor eforturilor misionarilor salezieni, peste 33.000 de adolescenţi din Sri Lanka sunt implicaţi în prostituţie.

Mărturii privind familia au fost auzite venind din Australia, Angola, Venezuela, Belgia, India, şi din Statele Unite. Alături de soţul ei Giovanni, italianca Elena Canale a povestit cum au adoptat un băiat cu handicap. "La un moment dat, am auzit povestea lui Francisc, care avea atunci 40 de zile de la naştere. I-am scris judecătorului, spunându-i că noi nu suntem o familie bogată, dar ceea ce avem în casă şi în inimi suntem gata să împărţim, acceptându-l ca băiat al nostru... Francisc este acum în primul an de liceu şi, deşi are nevoie de un cărucior electric pentru deplasare, a învăţat multe lucruri. Ştie să deseneze cu gura şi să povestească".

O familie misionară a primit binecuvântarea papei. Ea reprezenta cele peste 100 de familii din Mişcarea Neocatecumenală care, împreună cu copiii lor, pleacă în diferite părţi ale lumii pentru a vesti evanghelia. La căderea nopţii, Piaţa "Sfântul Petru" a fost luminată de sclipirile a peste 250.000 de lumânări. Papa şi-a prezentat mesajul său pentru jubileul familiilor, care a fost consacrat temei "Copiii: primăvara familiei şi societăţii". "Se pare că uneori copiii sunt consideraţi mai curând un inconvenient decât un dar nepreţuit", a spus Sfântul Părinte. "Totuşi, voi sunteţi aici în seara aceasta pentru a da mărturie, prin convingerile voastre, că este posibil să inversăm aceste tendinţe".