În sudoarea muncii sau prin bingo? Marele jubileu al anului 2000 dedică trei evenimente speciale lumii muncitorilor: 19 martie: jubileul meşteşugarilor; 1 mai: jubileul lumii muncitorilor; 12 noiembrie: jubileul lumii agricole. Într-o societate în care jocurile bingo se extind tot mai mult, ce ar însemna pentru români toate aceste jubilee?
Jubileul lumii muncitorilor va avea loc în ziua de 1 mai. Deoarece se aşteaptă un mare număr de participanţi (peste 200.000), evenimentul se va desfăşura la marginile Romei, la Tor Vergata. În dimineaţa jubileului lor special, muncitorii vor asista la o sfântă Liturghie pontificală, după o priveghere de rugăciune în bazilica "Sfântul Ioan" din Lateran în noaptea de 30 aprilie. După-amiază, ei vor asculta un concert de Ziua Muncii, a cărui temă va fi iertarea datoriilor ţărilor sărace. "Muncă pentru toţi: drumul solidarităţii şi al dreptăţii" este deviza pentru acest jubileu. Aceste jubilee nu sunt doar pentru cei care au posibilitatea de a munci, ci Biserica se gândeşte şi la aceia care în momentul de faţă nu au locuri de muncă.
Pentru noi jubileul lumii muncitorilor este o ocazie potrivită de a reflecta la rolul muncii care schimbă materia şi-l slujeşte pe om, care poate fi o participare la desăvârşirea şi înfrumuseţarea creaţiei; ocazie de înţelegere a muncii ca un mod de a conserva, cultiva, contempla şi admira frumuseţea acestei lumi, dar şi o ocazie de rugăciune pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă sau suferă din cauza sărăciei.
Pentru că Domnul însuşi a lucrat şi a suportat oboseala muncii de zi cu zi în atelierul tatălui său purtător de grijă, înţelegem că omul este înnobilat şi împlinit atunci când colaborează la perfecţionarea creaţiei, pentru că în acest mod îşi asumă condiţia centrală şi justă în relaţia verticală cu Dumnezeu.
Jubileul lumii muncitorilor este şi o ocazie de a ţine în atenţie primatul vieţii spirituale: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu", spune Domnul.
Toate acestea sunt importante pentru noi care ne lăsăm prinşi din ce în ce mai mult de bingomanie. După jocurile de tip "caritas", acum în români a dat boala bingo. Nesiguranţa zilei de mâine, lipsa pentru mulţi a unui loc de muncă, sărăcia, criza de tot felul (inclusiv cea spirituală) prin care trece ţara contribuie ca astfel de jocuri să înflorească; ele oferă o speranţă, chiar dacă e falsă. "Dacă nu voi câştiga acum, poate data viitoare", spun cei mai mulţi, cheltuindu-şi până şi ultimele rezerve. Ei sunt încurajaţi: cei care au câştigat sunt prezentaţi, li se iau declaraţii şi sunt puşi să repete: "Dacă joci vei câştiga, trăiască bingo". Şi aproape nimeni nu-şi dă seama că din sumele colosale adunate de la mulţi nu se întorc la oameni decât foarte puţin, aproape trei sferturi fiind reţinut de stat şi de organizatori. Oamenii sunt îndemnaţi să-şi pună toată încrederea lor în bingo: de acolo, cred ei, poate veni salvarea şi toate problemele vor fi rezolvate printr-un simplu joc. Alteori numele lui Dumnezeu şi lucrurile sfinte sunt amestecate cu uşurinţă cu cele ce se întâmplă acolo. De Învierea Domnului, de exemplu, au fost bilete de Paşti, câştiguri de Paşti, premii de Paşti. În acest context, Învierea lui Cristos şi implicaţiile ei pentru vieţile oamenilor nu mai au importanţă; trec pe locul doi, lăsând locul foamei după câştig, după căpătuială peste noapte. Tot la fel de grav este şi pervertirea sensului duminicii. Duminica tinde să nu mai fie ziua Domnului, ziua de închinare şi de laudă adusă Creatorului, ziua Bisericii, ci începe să devină ziua norocului şi a şansei, a bingo-ului: începi cu Tvr1, continui cu Protv şi cu Antena 1 până noaptea târziu. Pe masă nu mai stă Catehismul sau Scriptura pentru a fi citite, ci biletele cumpărate la bingo; atenţia nu se concentrează spre a-ţi aminti ce s-a citit sau ce s-a spus la Biserică, ci spre televizor ca să-ţi auzi localitatea din care eşti şi spre telefon în speranţa să-l auzi sunând. Preocuparea de a aduna "bogăţii pe care molia nu le roade şi rugina nu le ajunge" este înlocuită uşor, uşor cu preocuparea de a aduna pentru aici, dacă se poate fără muncă.
În toate cele trei jubilee dedicate celor care în sudoare câştigă pâinea de fiecare zi suntem invitaţi să privim la Iosif, care trebuie să fie luat ca model. Într-adevăr, "graţie atelierului de lucru unde îşi exercita meseria sa împreună cu Isus, Iosif a apropiat munca umană de misterul răscumpărării"; el "este dovada că pentru a fi urmaşi buni şi autentici ai lui Cristos nu trebuie "lucruri mari", ci sunt cerute numai virtuţi obişnuite, omeneşti, simple, dar adevărate şi autentice" (RC 22 şi 24).
