Cristos în cei suferinzi

Sfântul Părinte a celebrat la Roma jubileul bolnavilor şi al lucrătorilor sanitari în ziua de 11 februarie. În Dieceza de Iaşi acesta se va celebra pe 13 mai. Bolnavii şi toţi cei care sunt în suferinţă: bătrâni, persoane abandonate sau îndurerate de moartea unui membru al familiei sau încercate de alte suferinţe, sunt invitaţi să trăiască acest moment de har alături de episcopul diecezei care va celebra Liturghia jubileului în sanctuarul Maicii Domnului din Cacica, la ora 11.00, când va administra şi Ungerea bolnavilor. Împreună cu bolnavii sunt invitaţi şi cei care, într-un fel sau altul, se îngrijesc de ei: medici, farmacişti, asistente, moaşe, studenţi la medicină, elevi ai şcolilor sanitare, persoane care lucrează în dispensare şi spitale, persoane consacrate care se ocupă de bolnavi etc.

În mesajul pentru Ziua Mondială a bolnavului, Sfântul Părinte invită întreaga comuniune creştină să descopere pe faţa omului în suferinţă chipul lui Cristos, dumnezeiescul samaritean. Papa doreşte ca această zi să "găsească comunitatea creştină angajată în reexaminarea realităţii bolii şi a suferinţei în perspectiva misterului întrupării Fiului lui Dumnezeu" şi propune ca întregul an jubiliar să fie un timp de "purificare a memoriei care să conducă la recunoaşterea greşelilor săvârşite de cei care au purtat şi poartă numele de creştin".

Isus este în centrul acestui jubileu. E normal ca şi bolnavul să fie în centrul acestui jubileu, de vreme ce Isus este prezent în orice om lovit de suferinţă: "Am fost bolnav şi m-aţi vizitat" (Mt 25,36). "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor" (Mt 28,20).

Când Isus făcea această promisiune nu se referea doar la prezenţa sa reală în sfânta Euharistie şi în celelalte celebrări liturgice, dar şi la prezenţa sa, la fel de reală, în cei care suferă. Bolnavii asigură continuitatea prezenţei lui Cristos în lume şi fac ca toate generaţiile, până la sfârşitul veacurilor, să fie contemporane cu Cristos.

În inima lui Cristos primul loc îl ocupă omul suferind. Despre acest lucru ne vorbeşte fiecare pagină a Evangheliei. El este samariteanul milostiv care, cuprins de milă la vederea omenirii suferinde, zăcând pe jumătate moartă în mijlocul drumului, coboară, se apropie de ea şi îi leagă rănile. El străbate ţinuturile Palestinei învăţând şi vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor. În jurul lui se îmbulzesc nenorociţi de tot felul: şchiopi, surzi, muţi, orbi, paralitici, leproşi, lunatici, epileptici, bolnavi mintali. El este plin de milă, atenţie, delicateţe, duioşie, nu numai faţă de bolnavi, dar şi faţă de cei din familia bolnavilor care adesea suferă în inima lor mai mult decât suferă bolnavii în trupul lor. Şi pentru aceştia are cuvinte de alinare, de speranţă, de încurajare: "Nu plânge", îi spune văduvei care îşi conduce la cimitir singurul copil pe care îl avea (Lc 7,14). Pe Iair care îşi plânge copila moartă îl încurajează: "Nu te teme, ai credinţă!" (Lc 8,50).

Dar Cristos nu se mulţumeşte să compătimească şi să vindece suferinţele la cei pe care îi întâlneşte în cale: el devine solidar cu omul în suferinţă, bea până la fund paharul durerii: "Atunci a început să le spună că Fiul Omului trebuie să sufere mult, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învie" (Mc 8,31).

Isus nu i-a vindecat pe toţi bolnavii de pe vremea sa. El ştia că, cu toate progresele ştiinţelor medicale, boli şi bolnavi vor exista în lume până la sfârşitul veacurilor. Vestea cea bună pe care o aduce bolnavilor, suferinzilor e aceasta: luând asupra sa toate suferinţele oamenilor, el le-a mântuit, le-a salvat în trupul său. Le-a salvat de absurditate, de nonsens, de inutilitate. Unită cu suferinţa lui Cristos, suferinţa bolnavului se transformă în izvor de purificare şi de mântuire pentru el şi pentru alţii.

Isus, dumnezeiescul samaritean, fiecărui ucenic al său, fiecărui creştin îi adresează cuvintele cu care îşi încheie parabola sa: "Mergi şi fă şi tu la fel". În Biserică, grija pentru cei bolnavi şi suferinzi revine întregii comunităţi creştine, de la papa până la ultimul credincios.

Jubileul bolnavilor şi al celor în suferinţă este pentru fiecare comunitate creştină un moment de examinare a conştiinţei, de revizuire a atitudinii faţă de Cristos care suferă în toţi suferinzii.