Evanghelia în ţara Gingis Han

Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa "Redemptoris missio", cu privire la activitatea misionară a Bisericii afirmă chiar la nr. 1 că, deşi ne aflăm la sfârşitul celui de-al doilea mileniu de la venirea lui Isus, "o privire de ansamblu asupra omenirii arată că această misiune (de a face cunoscută vestea cea bună şi pe Cristos Mântuitorul) se află încă la început şi că trebuie să ne angajăm cu toate puterile în slujba ei. Duhul este acela care ne îndeamnă să vestim lucrările minunate ale lui Dumnezeu:... "Vai mie de nu voi predica evanghelia!" (1Cor 9,16). În acest an 2000, când cu mare entuziasm şi bucurie celebrăm marele jubileu, nu putem să nu ţinem seama de faptul că mai mult de 75% din populaţia globului nu l-au cunoscut încă pe Cristos, nu au experimentat "iubirea de Tată" a lui Dumnezeu. La îndemnul Sfântului Părinte cu toţii suntem chemaţi ca prin rugăciune şi angajare matură să dăm mărturie despre iubirea lui Cristos în faţa tuturor (a celor de lângă noi, din familiile noastre, din comunităţile noastre, din societatea noastră, cât şi a celor de departe la care cuvântul lui Dumnezeu se face auzit acum poate pentru prima dată).

Ca dovadă ce vine să particularizeze constatarea şi îndemnul Sfântului Părinte aş dori să prezint în câteva cuvinte ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în Mongolia, această ţară asiatică de unde au emigrat spre Europa hoardele renumitului cuceritor Gingis Han (sec. XII-XIII).

În anul 1991, când Mongolia şi-a recăpătat rangul de republică independentă, în ţară nu exista nici măcar un catolic recunoscut oficial. Astăzi, după numai câţiva ani, Biserica a devenit o comunitate, chiar dacă este foarte mică şi este prezentă numai în capitală. Din această comunitate fac parte acum cetăţeni străini care se găsesc în capitală (Ulaan Baatar) din diferite motive, precum şi un număr de 87 de botezaţi mongolezi, care constituie primul nucleu al Bisericii locale. Aproximativ 200 de persoane participă cu regularitate la Liturghia duminicală, iar interesul pentru Biblie este din ce în ce mai mare.

Primii misionari catolici au ajuns în Mongolia în anul 1992 şi au fost foarte bine primiţi de autorităţile politice, convinse că Biserica Catolică ar putea contribui la bunăstarea naţiunii şi ar putea oferi cetăţenilor posibilităţi concrete de exercitare a libertăţii religioase.

Unul dinte misionarii sosiţi în 1992, preotul filipinez Wenceslau Padilla, este în prezent responsabilul misiunii catolice din Ulaan Baatar. El a explicat că în domeniul social Biserica se dedică în primul rând copiilor străzii. Condiţiile actuale destul de precare din ţară îi determină pe mulţi minori să-şi abandoneze propria casă şi să trăiască în condiţii vitrege pe stradă. Preoţi, persoane consacrate şi voluntari laici uniţi în jurul parohiei se dedică zi de zi pentru recuperarea acestora: cei mici sunt adunaţi de pe străzi, primesc haine şi mâncare într-un mic centru care se ocupă şi de încadrarea lor în şcoală.

Personalul misionar în Mongolia este astăzi compus din 18 persoane provenite din Bangladesh, Belgia, Congo, Coreea de Sud, Filipine, India şi Polonia. Deoarece Biserica doreşte ca totdeauna predicarea evangheliei să fie alături de promovarea umană, misionarii desfăşoară aici şi alte activităţi cum ar fi: implicarea în agricultură, în educaţie, în spitale, în promovarea femeilor prin cursuri de croitorie şi educaţie feminină, vizite la puşcării şi în spitale etc. Printre proiectele ce vor fi realizate în viitorul apropiat va fi şi un centru pentru handicapaţi fizici şi psihici.

Exemplul cu situaţia din Mongolia este unul dintre atâtea altele care impresionează poate prin faptul că într-o ţară atât de mare, acum, la 2000 de ani de la acel mandat "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia...!", aceasta este încă o noutate, iar cei care merg misionari trebuie să le vorbească localnicilor despre acel "Dumnezeu necunoscut" pe care sfântul Paul voia să-l predice la Atena...

Mă gândesc acum şi la situaţia religioasă care a existat în Republica Moldova după anii 1990, la situaţia (asemănătoare cu cea mongoleză) cu care se confruntă mii de misionari în diferite locuri ale lumii, la situaţia din Kenya (unde sunt şi cei doi preoţi misionari români) unde, numai în capitala Nairobi există peste 400.000 de copii (număr echivalent cu populaţia Iaşiului) care trăiesc pe stradă, care nu merg la şcoală şi încearcă să supravieţuiască cerşind mila altora; mă gândesc la sutele de copii din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării noastre care trăiesc o dramă asemănătoare şi mă gândesc la toate acele persoane care mai aproape sau mai departe de mine şi de tine au în suflet aceeaşi aspiraţie spre Dumnezeu care însă rămâne deocamdată pentru ei un "Necunoscut". Toate aşteaptă un răspuns...